Treizeci de ani de la Revoluţia din decembrie 1989 (II)

Argument: Cred că la trei decenii de la Revoluţia din decembrie 1989 – revoluţia ce ne-a scăpat de dictatura comunistă – se cuvine să ne aducem aminte ce şi cum s-a întâmplat în acele zile şi săptămâni. Mai ales că după 1989 şi în acest domeniu au existat foarte multe intoxicări, autojustificări-justificări şi manipulări.

21 şi 22 decembrie 1989

Între 15-20 decembrie, oraşul martir Timişoara, izolat, s-a zbătut singur cu preţul a multor vieţi omeneşti. Deşi în unele oraşe şi zone se simţea ceva în aer, circulau unele informaţii sau zvonuri, se vorbea în cerc restrâns câte ceva despre cele petrecute în Timişoara, lumea era în espectativă şi oamenilor încă nu le venea să creadă că a început sfârşitul dictaturii. Doar în 21 decembrie în mai multe oraşe din Transilvania şi în capitală oamenii au ieşit pe străzi, după ce au simţit cuţitul pătruns adânc până la os.
Cronologic, după Timişoara a urmat Aradul, apoi Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Cluj, Bucureşti şi altele, unde în cursul zilei de 21 decembrie au avut loc manifestaţii împotriva regimului şi unde participanţii şi-au manifestat solidaritatea cu timişorenii, scandând lozinci anticomuniste, cerând demisia dictatorului şi introducerea unui sistem democratic şi pluralist. Peste tot, manifestanţii au fost întâmpinaţi de forţele de represiune ale regimului (armată, miliţie, securitate), care au utilizat armamentul din dotare, şi ca urmare au fost morţi şi răniţi din cadrul populaţiei civile.
Cel mai aproape de Zalău, la Cluj au avut loc incidente, confruntări violente cu victime – dintre revoluţionari şi forţele de represiune – în decursul zilei de 21 decembrie 1989.
Ecourile evenimentelor de la Timişoara au ajuns şi la Cluj, şi au adus în „mişcare” populaţia oraşului. Se pare că în jurul după-amiezii au avut loc primele proteste în zona industrială (Clujana – CUG), apoi şi în zona centrală. Autorităţile păreau pregătite, deoarece în cursul dimineții au fost dislocate forţe ale miliţiei, securităţii şi în special ale armatei în diverse puncte ale oraşului. Forţe numeroase au fost aduse pentru apărarea instituţiilor de stat şi a sediilor administrative şi de partid. Uzul de armă împotriva manifestanţilor din Cluj, în cursul zilei de 21 decembrie, a avut loc în patru puncte diferite, pe care le pomenim în ordine cronologică:
1. În jurul orei 15, în piaţa centrală, în faţă hotelului Continental. Manifestanţii, încă în număr mic, au fost conduşi de actorul Călin Nemeş. Au fost întâmpinaţi de militari înarmaţi. Se pare că primul care a tras a fost un ofiţer, mai apoi soldaţii au tras în manifestanţi, morţi şi răniţi rămânând pe caldarâm. Incidentul este destul de bine documentat şi există destule imagini foto despre eveniment, respectiv şi unele mărturii. Sunt şi zvonuri că nu doar armata ar fi tras acolo, ci şi forţe ale ministerului de interne, dinspre alte clădiri centrale. În imaginile cunoscute, nu apar alte elemente armate. După 22 decembrie era o tendinţă de a „spăla” imaginea armatei, care a executat grosul acţiunilor represive şi de a arunca vina pe Securitate.
2. Al doilea incident sângeros a avut loc pe strada Horea, în faţa hotelului Astoria. Aici staţiona o subunitate militară, susţinută şi de forţe ale internelor, cu scopul de a împiedica pătrunderea în zona centrală a coloanei de manifestanţi venită din zona industrială. Practic, muncitorii ieşiţi din schimbul I au venit cu spre centrul oraşului. În jurul orei 16, armata a tras şi la Astoria. Ca urmare şi aici au căzut morţi şi răniţi.
3. În Piaţa Mărăşti – după surse militare, o coloană de manifestanţi, alcătuită din 600 – 800 de persoane, ar fi atacat (cu pietre şi cu sticle – conform surselor militare) grupul de militari, care era plasat acolo ca să blocheze calea manifestanţilor. Şi aici militarii au tras şi a fost cel puţin un mort.
4. Spre seară, pe Calea Moţilor, în zona fabricii de bere, manifestanţii veniţi din cartierul Mănăştur au fost întâmpinaţi cu focuri de armă. Şi această intervenţie s-a soldat cu morţi şi răniţi.
5. Ca urmare a represiunilor, în această zi în Cluj au murit 26 de civili şi au fost răniţi un număr de 84. După aceste incidente, majoritatea militarilor dislocaţi în oraş au fost retraşi în unităţile militare, doar paza unor obiective importante a fost lăsată pe seama armatei (reşedinţa judeţeană de partid şi consiliul popular judeţean, poşta, gara, gazmetanul, IRE şi studioul de radio – aceste obiective vor fi păzite încă o zi de către militari).
Răniţii din Cluj au fost duşi în spitale, iar clujenii se înghesuiau la centrul de transfuzie sanguină, să poate dona sânge. Încă în seara şi noaptea zilei de 21 spre 22 decembrie, au avut loc unele încercări de organizare ale revoluţionarilor, ca urmare a unor iniţiative lansate de câţiva intelectuali…

Marea adunare de la Bucureşti şi ultima cuvântare cu a lui Nicolae Ceuşescu

Pentru 21 decembrie 1989, în Bucureşti, pe la orele prânzului, a fost convocată a mare adunare populară, la care a luat cuvântul Nicolae Ceauşescu. Scopul convocării adunării – la care au participat (fiind obligaţi să participe) în jur de 100.000 de bucureşteni – era ca să dovedească lumii, ţării şi chiar şi lui Ceauşescu faptul că populaţia României socialiste este alături de „Conducătorul Iubit”. Cuvântarea a fost rostită de pe balconul clădirii care adăpostea sediul Comitetului Central al PCR. Conform regiei iniţiale, la adunarea populară au vorbit mai întâi „reprezentanţii clasei muncitoare”, apoi primarul capitalei şi după vreo jumătate de oră s-a dat cuvântul lui Nicolae Ceauşescu. Pe timpul ce vorbeau muncitorii sau primarul totul mergea conform coreografiei oficiale, discursuri, aplauze la comandă, din rutină. Însă, doar după aproximativ un minut sau două minute de când vorbea Ceauşescu (cuvântare evident transmisă în direct de televiziune), din cauza unor zgomote ciudate (petarde sau simulatoare, huiduieli şi fluierături) şi din cauza faptului că participanţii au început să iasă din piaţă, discursul se întrerupe. După câteva minute de bâjbâieli şi încercări de a se face linişte ca să fie ascultat, se reia discursul, dar nu mai poate fi terminat, deoarece publicul intrat în panică se deplasează din piaţă, spre alte locuri, unde se continuă protestele anticeauşiste începute în piaţă.
În discursul său, Ceauşescu a făcut referire de vreo două ori la evenimentele de la Timişoara:
„În ceea ce privește evenimentele de la Timișoara, apare tot mai clar că este o acțiune conjugată de cercuri care vor să distrugă integritatea și suveranitatea României, să oprească construcția socialismului, să pună sub stăpânire străină, poporul nostru. De aceea, trebuie să apărăm cu toate forțele, integritatea și independența României.” (deci cercuri străine care sapă la independenţa României)
Un alt pasaj face trimitere la şomajul, ca o boală a capitalismului, şi revine ca în 1968 (cu ocazia discursului rostit împotriva intervenţiei sovietice în Cehoslovacia), face apel la apărarea integrităţii teritoriale a României:
„Unii vor să reintroducem șomajul, să scadă nivelul de trai al populației și să dezmembreze România”. (deci carevasăzică: la noi nivelul de trai este ridicat, şi dacă vor veni capitaliştii afurisiţi, acest nivel va scădea!)
În încheiere propune constituirea unor forţe de apărare a proprietăţii comune: „Să se constituie grupe de apărare a bunurilor întregului popor”. Pe tot parcursul cuvântării, Ceauşescu a făcut eforturi disperate, încercând să readucă publicul la ascultare, să recapete controlul asupra situaţiei, dar părea depăşit de evenimente. Promite chiar măriri salariale şi creşterea alocaţiilor pentru copii, dar nu are succes. Cum s-a văzut şi la televizor, a fost sfătuit de însoţitori să se retragă în incinta clădirii. Participanţi părăsesc piaţa panicaţi, abandonând panourile cu imaginile cuplului Ceauşescu, precum şi drapele şi alte obiecte obişnuite la o asemenea manifestare propagandistică. Lozincile scandate de publicul protestatar au fost foarte multe, dintre care cele mai cunoscute amintim: „Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”, „Jos cu Ceauşescu!”, „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara! Jos cizmarul! Nu vă fie frică/Ceauşescu pică!”. Ulterior se vor adăuga şi se vor formula şi altele…
În privinţa faptului că adunarea de la Bucureşti a fost convocată ca o adunare proceauşistă şi apoi s-a transformat într-o manifestaţie anticomunistă, sunt mai multe variante posibile:
– Sunt păreri că la această adunare convocată ar fi participat revoluţionari timişoreni, care ar fi instigat la revoltă şi din această cauză adunarea a fost deturnată. Pare puţin plauzibil, deoarece Timişoara era izolată, blocată aproape ermetic, iar despre intenţia de a organiza adunarea din Bucureşti din 21 decembrie nu se ştia, a fost o improvizaţie ad-hoc al regimului. Ceauşescu s-a decis doar în dimineaţa zilei de 21 decembrie să aibă loc acea adunare, cu scopul a „obţine sprijinul popular”, pentru ce a decis şi ce va decide în perioada imediat următoare.
– Sunt variante că au existat elemente provocatoare, venite gata pregătite la adunare, cu petarde, obiecte înţepătoare etc., cu ajutorul cărora să creeze panică la momentul potrivit printre participanți. Plauzibil că în urma evenimentelor de la Timişoara, să fi început o anumită organizare şi la Bucureşti. Deşi nu avem foarte multe informaţii în acest sens.
– Varianta ceea mai rezonabilă este că printre zecile de mii de bucureşteni adunaţi s-au găsit câţiva care au conștientizat că acum este o ocazie unică de a da o lovitură (poate fatală) regimului. Ei pur şi simplu au considerat că adunarea poate fie utilizată împotriva celor care au convocat-o, deci împotriva dictaturii şi împotriva familiei Ceauşescu.
Mulţi dintre participanţi s-au întors acasă, dar au fost şi destui care au simţit că a venit ocazia să dărâme regimul sau să contribuie la prăbuşirea lui. Aceştia s-au deplasat în masă către alte puncte centrale ale capitalei, unde vor protesta împotriva regimului: în Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, pe lângă Hotelul Intercontinental. În apropiere de Intercontinental s-a improvizat prima baricadă, din mobilier, tomberoane şi din alte obiecte adunate în grabă de participanţi.
Protestele şi manifestaţiile se extind, ies mulţi oameni în stradă – în special tineri, chiar şi copii, dar nu doar ei – şi peste puţin timp au loc primele reţineri, prin zona Hotelului Negoiu. Cei care vor să denigreze revoluţia şi pe revoluţionari susţin că printre manifestanţi au fost interlopi, ca şi la Timişoara. Puteau să fie printre manifestanţi şi interlopi, dar revoluţia a făcut-o poporul şi tineretul.
După-amiază târziu şi spre seară, autorităţile mobilizează forţe imense, care vor fi trimise în multe puncte ale capitalei. Pe lângă miliţia şi securitatea (inclusiv ofiţeri ai securităţii îmbrăcaţi în civili), sunt scoşi şi militari cu tehnică de luptă, cu muniţie de război, tancuri şi tab-uri. Sunt puse în mişcare şi unele unităţi speciale ale internelor, printre care şi faimoasa USLA. Toate aceste forţe sunt folosite pentru reprimarea manifestaţiilor. Sunt cazuri când maşinile blindate intră în manifestanţi şi calcă oameni, se face uz de armă şi sunt arestări masive. Cei reţinuţi cam fără formele legale, sunt duşi la Jilava.
Ciocnirile dintre protestatari şi forţele represive durează până seara târziu. Baricadele improvizate sunt distruse, demontate cu ajutorul blindatelor, iar toate forţele (armata, securitatea sau miliţia) recurg la violenţă şi folosesc armamentul din dotare împotriva protestatarilor neînarmaţi. Multe victime sunt cauzate de trăgători de elită (lunetişti) plasaţi în locuri strategice.
Doar în după-amiaza şi seara zilei de 21 de decembrie, în urma intervenţiei forţelor represive, în Bucureşti au fost ucise 50 de persoane, iar aproape 500 au fost rănite. Miliţia şi securitatea au reţinut peste 1200 persoane – printre care şi minori -, care au fost adunaţi la Jilava, unde s-a început şi interogarea lor. Cadavrele au fost duse la Institutul de Medicină Legală, iar Procuratura şi Direcţia Sanitară au interzis autopsierea cadavrelor. S-a dat ordin, ca şi în cazul cadavrelor de la Timişoara, ca ele să fie incinerate, dar probabil din lipsă de timp ordinul nu a fost executat. Răniţii au fost duşi la diverse spitale şi clinici din capitală.
După miezul nopţii, generalul Milea (ministrul apărării) şi Iulian Vlad (şeful securităţii) raportează lui Ceauşescu faptul că punctele de rezistentă ale manifestanţilor au fost lichidate. În centru oraşului s-a restabilit „ordinea”.
Soţii Ceauşescu au înnoptat în sediul Comitetului Central, unde s-a organizat un fel de centru de comandă operativă, unde erau prezenţi atât reprezentanţi din conducerea armatei, cât şi de la interne, dar şi de la partid.

Primul program al revoluţiei române

În data de 20 decembrie 1989 în clădirea Operei Române din Timişoara s-a constituit Frontul Democratic Român. Acesta a emis în 21 decembrie un manifest care poate fi considerat primul program al Revoluţiei române din 1989. Fără să-l reproducem integral, reținem doar două idei:
„II. 1. Organizarea de alegeri libere;
III. Referitor la evenimentele de la Timişoara:
Cerem cu fermitate să fie traşi la răspundere cei care au dat ordin să tragă în popor.”
László László

Alte articole

9 Thoughts to “Treizeci de ani de la Revoluţia din decembrie 1989 (II)”

  1. O minciuna demontata !

    Aceste intoxicari sunt inutile, lumea stie adevarul. De exemplu, in Cluj, in fata la Conti, nebunul nemes a atacat ofiterul de la armata care era in centrul intersectiei impreuna cu un pluton de soldati si a vrut sa- i ia pistolul. In incaierare, pistolul s-a descarcat si l-a impuscat in picior pe capitan. Soldatii s-au speriat si au deschis focul la intamplare, fara comanda, curatand toti cetatenii de pe trotuarele din jur. Din fericire, nebunu nemes si-a dat foc pe o partie de ski din Poiana Brasov, handicapatul a ars ca o torta!

  2. Criticul

    Chiar aşa? Ce fel de ofiţer putea să fie, de la care un civil (un actor) să ia armamentul din dotare? Ofiţerul respectiv nu a fost rănit în picioare. Nu a fost rănit de fel. Poveşti.
    „Din fericire, nebunu nemes si-a dat foc pe o partie de ski din Poiana Brasov, handicapatul a ars ca o torta!” Trebuie să fiţi sărac la duh şi suflet, dacă vă bucuraţi de necazul oricui. De fapt cel care s-a aprins şi a ars ca o torţă vie (la Poiana Braşov), a fost Liviu Babeş şi evenimentul a avut loc în martie 1989.
    „Soldatii s-au speriat si au deschis focul la intamplare, fara comanda, curatand toti cetatenii de pe trotuarele din jur.” Da, aveţi o expresie „tare frumoasă” de „curăţirea cetăţenilor”, adică uciderea lor. Criminalii, ucigaşii pt. dvs. sunt „băieţii buni”, iar revoluţionarii sunt „băieiţi răi şi neastâmpăraţi”. (S-au speriat soldaţii, cu încărcătoarele pline faţă de câţiva protestatari civili.)
    Nu cumva şi dvs. aveţi o pensiucă specială de securist sau miliţian, şi ne ţineţi o morală, ca lupul la oi?

  3. Anonim

    AM SCAPAT DE DICTATURA COMUNISTA PT CARE A MUNCIT TOT POPORUL SI ACUM MUNCIM PT DICTATURA BUGETARA Formata din judecatori politisti procurori armata……

    1. Criticul

      Da, am scăpat de dictatura în 1989, acum avem o democraţie „originală”, dar care e totuşi democraţie. De nu era democraţie, nu aveaţi libertatea cuvântului să vă exprimaţi liber. Că sunt anumite categorii privilegiate, da aşa este. Că nici democraţia nu e fără cusuri. Poate aţi uitat de parlamentari, (care votează legile), de cei din ministere, care le execută etc. De cei din primării, şi alte specimene asemănătoare din agenţii, direcţii şi altele.

  4. @20 :03

    Din tot ce ati postat, singurul adevar e ca babes s-a sinucis, nu nemes, recunosc, am incurcat nebunii. Capitanul nu a fost dezarmat de nebunu nemes, nu am spus asta. Am demontat doat o minciuna, la Conti, cetatenii nevinovati nu au fost impuscati la ordinul lui Ceausescu, sunt victimele unui scelerat de actor clujan cu carnet de revolutionar !

    1. Criticul

      Militarii au avut ordin să tragă de la comandantul suprem (adică N. C.). Cum vă poate duce mintea, ca să acuzaţi o victimă (Călin Nemeş) şi să puneţi în „cârca” lui, moartea celor ucişi din centrul Clujului. Cei care au tras (indiferent că la comandă sau fără!) sunt de vină, sunt CRIMINALI. Iar revoluţionarii, nu au fost nebuni. Poate e altul, dacă pricepeţi… Debitaţi minciuni şi acuzaţii false, denigratoare de tip securistic. (Nici nu ştiu dacă merită să stăm de vorbă aici pe acest forum. Păcat de timp şi de veninul pe care împroşcaţi aici.)

  5. 08.48

    La Cluj cat si la Timisoara revolutia nu a dat un lider in zilele premergatoare datei de 22.12.1989, care sa negocieze cu fortele de represiune si sa conduca revolutionarii, la Arad insa acest rol a fost preluat de actorul Valentin Voicila, care a negociat foarte bine situatia, aici neexistand niciun mort pana in 22.12.1989, avand de cealalta parte un ofiter deosebit Mr. Diaconescu Neculai sef de stat major la scoala de ofiteri de rezerva de la Radna, care a ordonat militarilor sa nu aiba la arme baionetele si nici incarcatoarele. La Cluj, nu trebuia provocat acel ofiter, cpt Carp Dando, de catre actorul Calin Nemes, iar acel ofiter nu trebuia sa raspunda, provocarilor actorului Calin Nemes, in contextul prezentei masive a civililor in strada.

    1. Criticul

      Vă rog să-mi (să ne) explicaţi, cum se putea negocia, unii aveau armament, puterea şi totul, iar alţii cel mult dreptatea de partea lor (Că ei sunt oprimaţi în propria ţară de o dinastie faraonică). Iar pe plan local (judeţean de exemplu) erau conduşi de nişte indivizi puşi de centru, care executau ordinele primite de la Bucureşti, ca nişte slugoi.

  6. Anonim

    Postacul de mai sus cunoaste chiar numele capitanului care a fost atacat de nebunul nemes. Din pacate, au murit oameni nevinovati din cauza unui actor scelerat care a sarit sa dezarmeze un ofiter al armatei romane. Actorul nebun, cu carnet de revolutionar, e criminalul, de fapt !

Leave a Comment