Tot mai mulți elevi sălăjeni se droghează

Din păcate, numărul elevilor sălăjeni care consumă droguri este în creștere. Problema a fost analizată astăzi în cadrul unui eveniment organizat și găzduit de Inspectoratul Școlar Județean Sălaj. Inspectorul școlar general, profesorul Vasile Bulgărean, a atras atenția asupra consumului de droguri în rândurile elevilor și a cerut precauție maximă în unitățile de învățământ, dar și în apropierea acestora. Alături de inspectorii școlari și de directorii unităților de învățământ din județ, la dezbatere au participat reprezentanți ai autorităților locale și ai principalelor instituții cu atribuții în acest domeniu. „Violența și consumul de droguri în școli reprezintă o realitate îngrijorătoare, un fenomen ce ia amploare și care trebuie să reprezinte o temă de reflecție pentru noi toți, de la elevi și părinți, la cadre didactice, autorități și societate civilă. Nu e o misiune ușoară, dar am convingerea că printr-un efort conjugat, prin implicarea fiecăruia, putem găsi soluții la aceste probleme care ne pun în pericol copiii și întreaga societate”, a transmis Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj Sălaj.

2 Thoughts to “Tot mai mulți elevi sălăjeni se droghează”

  1. […] Din păcate, numărul elevilor sălăjeni care consumă droguri este în creștere. Problema a fost analizată astăzi în cadrul unui eveniment organizat și găzduit de Inspectoratul Școlar Județean Sălaj. Inspectorul școlar general, profesorul Vasile Bulgărean, a atras atenția asupra consumului de droguri în rândurile elevilor și a cerut precauție maximă în unitățile de învățământ, dar și în apropierea acestora. Alături de inspectorii școlari și de directorii unităților de învățământ din județ, la dezbatere au participat reprezentanți ai autorităților locale și ai principalelor instituții cu atribuții în acest domeniu. „Violența și consumul… Citeste mai mult […]

  2. Lorena

    Ce va surprinde? E un lucru normal și firesc! Ce dracu sa facă, dacă nu invata?

Leave a Comment