Tânăr de 20 de ani, beat la volan

Are permisul de conducere de cel mult doi ani şi deja un dosar de cercetare penală pentru consum de alcool la volan. Este vorba de Iozsef F., în vârstă de 20 de ani, care a fost prins de poliţiştii şimleuani în timp ce conducea beat o maşină prin localitatea Pericei.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, a declarat că tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,44 miligrame per litru de alcool pur în aerul expirat. „Şoferul a fost condus la Spitalul Orăşenesc Şimleu Silvaniei pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Potrivit sursei citate, pe numele tânărului oamenii legii au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

One Thought to “Tânăr de 20 de ani, beat la volan”

  1. alt anonim

    Si el e un ungur ingamfat, sprijinit de UDMR, care nu e barbat pana nu toarna ceva pe gat. Igaz Joji!

Leave a Comment