Programul „Educație prin Patrimoniu” continuă în școlile sălăjene din mediul rural

Programul „Educație prin Patrimoniu” continuă în școlile sălăjene din mediul rural și în a doua parte a acestui an, potrivit Muzeului Județean de Istorie și Artă din Zalău.

În urma succesului înregistrat în primele luni ale anului, când sute de elevi au participat la activități interactive despre istoria locală, tradiții și patrimoniu, urmează o nouă serie de întâlniri, menite să aducă știința, istoria și obiceiurile mai aproape de copii și profesori.

Prima activitate a fost deja organizată la Școala Gimnazială nr. 1 Camăr, arheologul Timea Majos-Keresztes și Marcela Băbănaș, specialist în educație muzeală, le-au dezvăluit elevilor secrete din lumea arheologiei.

Calendarul activităților

Programul continuă în această lună și la Năpradea, unde subiectul central este dedicat bullyngului, printr-o comparație între lumea romană și prezent, completată de exerciții creative. Tematica este intitulată „Bullying – de la romani până astăzi”, iar cercetătorul științific Dan Deac și specialistul în educație muzeală, Marcela Băbănaș, vor analiza, împreună cu elevii de gimnaziu, acest fenomen.

În noiembrie, la Zalha, „Secretele Evului Mediu: viața, pedepsele și armele cavalerilor” vor fi dezvăluite de arheologul Andrei Fărcaș și Marcela Băbănaș, specialist educație muzeală. Elevii vor explora lumea medievală și vor interacționa cu replici de echipamente militare.

În decembrie, proiectul continuă la Bobota și la Derșida cu „Povești de Crăciun și pomi împodobiți”. Specialistul în educație muzeală, Marcela Băbănaș, va provoca elevii să descopere tradițiile de iarnă și să-și confecționeze propriul pom de Crăciun.

Bilanțul primei etape

În perioada februarie–iunie 2025, proiectul „Educație prin Patrimoniu” a implicat peste 790 de elevi din școlile rurale ale județului, prin activități dedicate istoriei, meșteșugurilor, artei și patrimoniului local.

Prin aceste demersuri, muzeul își consolidează misiunea de a sprijini educația culturală în comunitățile rurale, aducând patrimoniul mai aproape de copii și cultivând respectul pentru trecut.

Leave a Comment