Polițiști transformați în bucătari, într-un inedit concurs de gătit

Alexandru Moldovan

Circa 100 de polițiști din Sălaj au lăsat deoparte sobrietatea și uniforma pentru a-și etala cunoștințele culinare într-un inedit concurs de gătit organizat luni în curtea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), în cadrul evenimentelor de marcare a Zilei Poliției Române.
Împărțiți în 11 echipaje, oamenii legii și-au luat în serios noua „specializare” și s-au transformat în bucătari, astfel încât, la orele amiezii, mai multe ceaune „bolboroseau” tocănițe cu varză, cartofi, carne sau ciuperci, în vreme ce în alte ceaune se învârtea cu spor în mămăligă, să nu se „prindă”.
„E vorba de un concurs ajuns în acest an la ediția a doua. Avem 11 echipe, cu circa 100 de polițiști care s-au înscris în competiția culinară. La final, un juriu format din trei specialiști în gastronomie va juriza mâncărurile, iar câștigătorii vor fi răsplătiți cu diplome și medalii”, a declarat luni pentru AGERPRES Tincuța Dumuța, purtător de cuvânt al IPJ Sălaj.
Concurenții s-au orientat în special spre bucate tradiționale pregătite la ceaun, servite cu pâine de casă și, cu derogarea de rigoare pentru o astfel de manifestare, stropite cu o pălincă sau un vin.
„Ne-am propus pentru concursul de astăzi să preparăm sărmăluțe tradiționale și, pentru cei care postesc, mămăligă cu tochitură de ciuperci. Pentru prezentare, ca o surpriză, sarmalele vor fi puse într-o pâine. La cererea clientului, pot fi servite și cu smântână”, a precizat agentul șef adjunct Monica Cilic, de la Serviciul de Investigații Criminale.
Pasiunea și priceperea în arta gătitului de care au dat dovadă polițiștii a fost remarcată și de maestrul bucătar Mircea Groza, unul dintre membrii juriului.
„Am rămas plăcut surprins de seriozitatea și priceperea polițiștilor. Ei chiar pun pasiune în ceea ce fac. Am observat că anul acesta au avut posibilitatea să aleagă orice meniu și au făcut minunății extraordinare, inclusiv deserturi. Nu exagerez cu nimic când spun că sunt chiar foarte, foarte pricepuți și va fi foarte greu să desemnăm câștigătorii. Am văzut tocănițe, tochituri, sarmale foarte bine făcute, aici, pe loc, și ceea ce am apreciat este că toți au venit și cu produse de acasă, produse eco”, a menționat Mircea Groza.

Leave a Comment