O biserică reformată cu vitralii unicat spectaculoase, nou reper arhitectonic al Zalăului

Alexandru Moldovan

O orgă cu tuburi nou-nouță, singura din Sălaj la care se poate concerta, vitralii unicat spectaculoase, realizate la Londra de un artist maghiar, și, nu în ultimul rând, o arhitectură deosebită pentru un lăcaș de cult ce atrage privirile trecătorilor sunt câteva dintre elementele ce fac dintr-o biserică reformată un adevărat nou reper arhitectonic al Zalăului.
Situat la periferia orașului, cartierul Dumbrava Nord a luat naștere înainte de 1989, peste noapte, în zona industrială a Zalăului, din necesitatea de a oferi un acoperiș deasupra capului miilor de angajați ai fabricilor de atunci. Ca o săgeată aruncată spre cer, clădirea bisericii reformate din acest cartier este una care cu siguranță nu se încadrează în peisajul tern al blocurilor din jur, apărute ca ciupercile după ploaie în perioada comunistă. Este poate, așa cum crede și preotul paroh care slujește acum în ea, una dintre cele mai reușite biserici de după 1989. Lângă ea a crescut, în ultimii ani, cu o aceeași arhitectură nonconformistă, o grădiniță pentru copiii enoriașilor, dar nu numai.
Arhitectul bisericii a fost Galvacsy Laszlo, din Zalău. El și echipa sa au proiectat clădirea, inclusiv grădinița de lângă biserică. Este o biserică modernă, dar totodată una clasică, cu amvonul plasat în mijloc. În bisericile protestante e important ca locul unde se predică să fie într-un loc central. Eu cred că este una dintre cele mai reușite biserici de după 1989. S-au construit multe, dar aceasta este una foarte reușită. La noi nu există canoane privind modul cum trebuie realizată o biserică. Lucrările au început în 1998 și au fost finalizate în 2004. Fondurile pentru biserică au fost de la Secretariatul de Stat pentru Culte, de la partenerii noștri din Olanda și din Elveția, de la Guvernul Ungariei și, bineînțeles, contribuția enoriașilor”, afirmă Olah Mihaly, preotul paroh al Bisericii Reformate Dumbrava.
Clădirea nu impresionează numai la exterior. Odată ce treci pragul lăcașului de cult intri într-un univers sobru, caracteristic cultului reformat, îmblânzit însă de razele soarelui ce pătrund prin vitralii viu colorate. Realizate într-o manieră clasică, gotică, cu borduri de plumb pentru micile bucăți de sticlă colorată, vitraliile dau viață unui spațiu altfel rece și auster. Viziunea artistului maghiar Hevezi Endre, care a decorat o întreagă catedrală tocmai în Etiopia, impresionează printr-o frumusețe de o simplitate extremă. Doar ghidajul preotului te poate face să înțelegi că o stea semnifică sărbătoarea Crăciunului, iar un dreptunghi înconjurat de mai multe cercuri Cina cea de Taină.
„Vitraliile au fost făcute de un artist plastic de origine maghiară, Hevezi Endre, care locuiește de mulți ani la Londra, în atelierul său din capitala britanică, în paralel cu construcția bisericii. Este tehnica clasică pe care o puteți admira și în catedralele vechi gotice. Este o tehnică neschimbată de 1.000 de ani. Bucățile de sticlă colorată sunt fixate într-un ancadrament de plumb. Vitraliile sunt non-figurative. Fiecare reprezintă câte un simbol religios important. De exemplu Crăciunul, reprezentat printr-o stea, Cina cea de Taină, cei patru evangheliști — Matei, Marcu, Luca și Ioan, Învierea sau Rusaliile. Deasupra amvonului este un vitraliu care nu are o simbolistică, pentru că nu e voie să aibă vreo semnificație. Artistul care a realizat vitraliul nu mai are lucrări în România. În Ungaria are la un muzeu din Budapesta, dar cele mai mari sunt în Etiopia. Hevezi Endre a realizat și vitraliile și mozaicurile pentru o catedrală din Etiopia. Are lucrări și în Londra. El s-a ocupat mai mult de opere monumentale de arhitectură. Zilele acestea au finalizat de montat la grădiniță și un mozaic pe care l-a realizat tot el, cu tema ‘Pomul vieții’, o temă des întâlnită în Sălaj”, precizează Olah Mihaly.
Ridicând privirea, un alt element important al bisericii și se dezvăluie. O orgă cu peste 1.200 de tuburi, recent instalată, strălucește în soarele amiezii, filtrat de vitralii. Este opera meșteșugarului Pap Zoltan, care a lucrat la ea opt luni și alte două săptămâni pentru montarea în biserică. Rezultatul este însă unul pe măsură, instrumentul fiind unul de referință pentru Zalău, singurul din județ la care se pot susține concerte și unicul din România cu „zimbelstern”, o stea montată deasupra orgii, ce poate fi rotită și care are atașați clopoței ce sună atunci când întreg ansamblul este pus în mișcare.
„Orga are un rol liturgic în cultul bisericii reformate. Până acum am avut doar o orgă electrică, destul de bună, digitală, dat totuși nu era o orgă clasică. Acum am primit fonduri pentru această orgă. Este unica orgă din Sălaj bună pentru concerte. E de dimensiuni, nu e una foarte mare, dar nici una mică. Are două manuale, pedalier și 21 de registre (seturi de tuburi cu caracteristici constructive și sonore similare, producând frecvențele notelor muzicale — n.r.). Între aceste registre sunt și trei ancii, ce nu se regăsesc la nicio orgă din Sălaj. Ancia produce un timbru, un sunet special produs de orgă. Acestea sunt foarte scumpe și nu se fabrică în țară. Sonoritatea este una barocă, dar se pot cânta și piese romantice, și piese contemporane. Posibilitățile sunt foarte mari la această orgă. Orga a fost realizată integral la Odorheiu Secuiesc, mai puțin cele trei registre de ancii, aduse pe la Pecs, din Ungaria. În total, orga a costat 60.000 de euro, bani proveniți de la Ministerul Resurselor Umane de la Budapesta”, menționează preotul reformat. Fiind unica ce se pretează la utilizarea în spectacole cu piese scrise special pentru acest instrument, biserica intenționează să o folosească și pentru o mai bogată viață culturală a urbei în care nu există, de altfel, un teatru sau o operă și nici măcar un cinematograf. Olah Mihaly speră că aceasta va fi folosită la cel puțin trei-patru concerte anual. În oraș mai există la principala biserică reformată, din zona centrală, o orgă mai mare, dar care n-a fost finalizată, construcția ei fiind împiedicată de al Doilea Război Mondial, și o altă orgă, mai mică, cu posibilități interpretative limitate, la un lăcaș catolic.
De sonoritățile noului instrument muzical de la biserica reformată din Dumbrava se bucură, duminică de duminică, cei 300-400 de enoriași care vin la slujbă. De parohie aparțin aproximativ 1.800 de suflete, iar preocupările bisericii au avut în vedere și copiii celor care trec pragul lăcașului de cult, în cadrul unei grădinițe moderne, inaugurată în 2014.
„Grădinița a fost inaugurată ca instituție în 2006. Atunci am început într-o altă locație, care a devenit între timp prea mică. Atunci ne-am gândit să construim o grădiniță nouă, lângă biserică. Fondurile sunt în proporție de 90% tot de la Ministerul Resurselor Umane de la Budapesta. Deocamdată avem două grupe, cu 42 de copii înscriși, dar din septembrie vor fi 50 de copii, limita maximă. Nu e vorba numai de copiii reformați. Prioritate au cei care aparțin de parohia noastră, dar dacă sunt locuri — și sunt locuri — atunci poate veni oricine, și catolici, și ortodocși. Au fost și cazuri de părinți români care și-au dorit ca cei mici să învețe limba maghiară. O grădiniță este mai mult decât un curs de limbă maghiară. Cred că și în continuare vom avea copii români”, spune tânărul preot reformat.
În curând, micuții de la grădinița patronată de biserică vor beneficia de o salină, ce va fi amenajată la subsolul, cu sare de la Praid. Mai este nevoie de circa 10.000 de lei pentru această nouă investiție, însă Olah Mihaly este încrezător că se va rezolva și problema banilor. Până atunci, la grădiniță a fost finalizat, chiar în aceste zile, pe un perete aflat în fața ușii principale de intrare, un impresionant mozaic reprezentând „Pomul vieții”, realizat de același artist maghiar care s-a ocupat și de vitralii.
Într-o zi de început de săptămână, chiar dacă biserica este goală la orele amiezii, grădinița freamătă sub ropotul pașilor mici și deși ai micuților. Un semn vine totuși și din lăcașul Domnului. E miezul zilei și clopotele au început să bată.

5 Thoughts to “O biserică reformată cu vitralii unicat spectaculoase, nou reper arhitectonic al Zalăului”

  1. Babilon Mihai

    TOATE FELICITARILE PENTRU ARTICOLUL DESRE BISERICA DIN DUMBRAVA

  2. Zălăuan

    Este scandalos cum au fost jefuiţi banii românilor pentru construirea de biserici. S-au închis fabrici, oamenii au rămas pe drumuri, asta este problema.
    Am ajuns să fim condamnaţi de celelate state europene, Suedia de exemplu, pentru modul cum au fost devalizaţi banii românilor pentru construcţia de biserici, bani furaţi dela fondurile pentru spitale şi şcoli. RUŞINE !

    1. Fazakas Istvan Levente

      Biserica Reformată din Dumbrava nu din banii statului român a fost construit, v-ați enervat degeaba…

    2. Fazakas Istvan Levente

      pardon, construită

  3. Borzási István

    Bravo, mai ales pentru orga!
    Însă aș dori să menționez că nu poate fi singura orgă din județul Sălaj la care se poate concerta… De exemplu orga clasică a Bisericii Baptiste Maghiare din Pericei este mai mare: are 33 de registere, cu peste 2000 de tuburi, cu trei ancii, la cele două manuale și la pedală, și a fost construită aproape în totalitate din banii enoriașilor, între 2009-2012. S-au ținut și câteva concerte de crăciun și paști, ceea ce este o premieră într-un sat.
    Oricum, felicitări și pentru orga din Dumbrava Nord!

Leave a Comment