Festivalul Naţional de Umor „De la LEU la ŞIMLEU… cursul valutar al umorului!”

Motto: „Umorul este agerimea spiritului”.
(Feodor Mihailovici Dostoievski, 1821-1881, scriitor rus)

La Şimleu Silvaniei, timp de două zile (22-23 octombrie 2015), moneda naţională a României, leul, s-a menţinut la aceeaşi cotaţie bancară, pe când umorul, prin “UN ŞimLEU”, a devenit principala „valută”, apreciindu-se substanţial, sub efectul primei ediţii a Festivalului Naţional de Umor „De la LEU la ŞIMLEU… cursul valutar al umorului!”. Acest festival inedit a fost organizat de Primăria urbei de la poalele Măgurii Ţării Silvaniei, fiind iniţiat în urma propunerii ing. Cristian Bilţ – preşedinte C.A. Simex Plus S.R.L. Şimleu Silvaniei, într-o discuţie cu ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului. După cum s-a văzut, discuţia, adică „marea provocare” la un astfel de demers cultural-artistic a ajuns un proiect viabil, bine primit de şimleuani şi nu numai, în care inginerul Cristian Bilţ şi societatea economică pe care o conduce au avut o contribuţie importantă la desfăşurarea întregului spectacol.
Da, joia şi vinerea trecute, pe scena Casei Orăşeneşti de Cultură, umorul a fost… la el acasă! Atunci, glumele şi ironiile, înfăţişate serios, au produs multă veselie şi haz în rândul publicului, unul, pe cât de divers, pe atât de entuziast. Câteva aspecte problematice ale vieţii cotidiene au fost transpuse într-o manieră comică printr-un ridicat simţ al umorului, etalat de protagonişti. Stilul personal şi harul fiecăruia, evidenţiate într-o atrăgătoare evoluţie scenică (cuvinte familiare, gesturi, epitete, expresii excentrice etc.) au fost pe măsura aşteptărilor, realizându-se un „comic de conjunctură”, provenit din cele întâmplate în lumea în care trăim.
În spectacolul umoristic, interpreţi admirabili ai râsului, ai veseliei şi ai bunei dispoziţii, cu intonaţii plăcute şi nestânjeniţi de ceva sau de cineva, au fost: Eugen Albu – epigramist; Gavril Moisa – poet-epigramist; Cornel Udrea – scriitor ( toţi trei din Cluj-Napoca) şi Sorin Tănase – artist umorist (Baia Mare). Ultimii doi au coordonat, cu profesionalism, activităţile întregului festival, în calitate de: moderatori, prezentatori şi gazde totale!!
Excelenţe în recital au fost inegalabilii actori: Ioan Gyuri Pascu (prima zi) şi Dorel Vişan (a doua zi). Ioan Gyuri Pascu a cântat cu şi fără nedespărţita chitară, încântând asistenţa şi prin recitările în stilu-i caracteristic. Dorel Vişan – cel care… a „închis” festivalul(!), a fost magnific. Pe lângă contribuţia tematică subtilă la reuşita acestuia ( a festivalului de umor), Dorel Vişan – actor de excepţie al filmului şi al teatrului românesc – a avut un expozeu încântător, minunat, despre filozofia vieţii, demn de personalitatea şi de caracterul acestuia. A prezentat exemple pertinente din ţara noastră şi din lumea largă, cu „trimiteri” către semenii noştri, cu precădere spre tineri, fiindcă… „pe mâna lor va ajunge România de mâine”(!!). A încheiat cu recitarea magistrală a poeziei regretatului Adrian Păunescu, Repetabila povară, cea mai frumoasă poezie din lume pe care a auzit-o, în care se vorbeşte despre relaţia dintre părinţi şi copii. A fost ascultat cu atenţie de întreaga asistenţă şi aplaudat cum se cuvine, aşa cum au fost răsplătiţi şi ceilalţi interpreţi, deopotrivă artişti ai artei umorului românesc şi universal. Într-un final „de poveste”, cu publicul în picioare, s-a cântat la unison – artişti şi spectatori – cunoscuta melodie „Rău mă dor ochii mă dor”, în varianta originală. A fost impresionant!…
Evidenţiez faptul că, la acest festival inedit, glumele, epigramele şi întâmplările hazlii au fost însoţite – în mod fericit – cu cântece, atât de muzică uşoară şi populară, cât şi clasică sau folk, denumite: Ipostaze Folclorice (Viorica Trif); Folk şi Tradiţii (tenorul Marian Buzilă, Grupul „IZA” Maramureş, Folk Performance şi Grupul Classic – Ionică şi Diana Horvath); Divertisment Interpretativ „Zâmbete la purtător” (Grupul „Experiment ’77 Făgăraş, „Bis” Sibiu Nănaşii şi Ion Mercea). În plus, în holul Caei de Cultură, au fost organizate expoziţii de: caricatură şi grafică satirică „Expo Ridendo” (Cristian Vecerdea – Criv, din Lugoj, făcând zeci de portrete „la minut” dornicilor, mai ales copii); obiecte… imposibile „Logica Absurdului” (prof. univ.dr.Cristian Cheşuţ – rectorul Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca şi studenţii anului II Design); expoziţie, cu vânzare, de carte de literatură umoristică „Libresse…Oblige” (Cornel Udrea, Florin Alexandru, Gavril Moisa şi Eugen Albu).
Cornel Udrea şi Sorin Tănase au coordonat, cu profesionalism, activităţile întregului festival, în calitate de: moderatori, prezentatori şi gazde totale!! De asemenea, aceştia au înmânat diplome şi „cadouri simbolice” interpreţilor, precum şi promotorilor acestui festival, Cristian Bilţ şi Septimiu Cătălin Ţurcaş.
Despre festival, maestrul Dorel Vişan a spus: „Faptul că a fost foarte multă lume în sală, dovedeşte că oamenii sunt interesaţi să s-apropie, prin tot ce pot, de sufletul lor. Atâtea lucruri ne despart, că atunci când ne apropiem de noi, parcă e sărbătoare. Şi acesta este un lucru foarte bun. E nevoie să ne apropiem, iar, de noi, pentru că ne-am îndepărtat prea mult, ne-am înrăit, şi să înţelegem, iar, ce importanţă are iubirea în lume”. De asemenea, primarul Septimiu Cătălin Ţurcaş a precizat: „În primul rând, m-am bucurat de ideea de a face acest spectacol. Aşa cum am spus, dl. Bilţ a venit cu această idee, care, ieri şi astăzi, s-a concretizat şi cred că ce s-a întâmplat în sală, ceea ce a văzut toată lumea, a demonstrat că a fost un lucru extraordinar şi mă bucur, în special pentru noi, pentru şimleuani, fiind direct beneficiari ai acestui spectacol. Şi, evident că, fiind un festival de umor şi nu numai, îmi doresc foarte mult ca acesta să fie unul permanent, ca în fiecare an să ne întâlnim şi să ne descreţim frunţile, deschizându-ne sufletul pentru frumos”.
Aşadar, în acest mod s-a organizat şi s-a desfăşurat prima ediţie a Festivalului Naţional de Umor „De la LEU la ŞIMLEU… cursul valutar al umorului!”, un „regal fără egal”, plăcându-le spectatorilor, pentru că, vorba lui Platon, „chiar şi zeilor le place o glumă bună”. În acest context, în această frumoasă viaţă pământeană, ar trebui să ţinem seama de pilda unei epigrame a maestrului Eugen Albu: „Urmaţi-mi sfatu-n mod ritos / Şi-o să vă fie viaţa dragă: / Luaţi umorul în serios / Şi greutăţile în şagă ”.

Prof. Marin ŞTEFAN

 

Alte articole

3 Thoughts to “Festivalul Naţional de Umor „De la LEU la ŞIMLEU… cursul valutar al umorului!””

  1. MIRELA

    Bani pe internet!
    Vrei să inveti simplu și pas cu pas
    cum sa faci bani pe internet? Acum este timpul sa incepi
    ceva nou si revolutionar, gata sa-ti aduca si tie bani pe
    internet! Totul e verificat si functioneaza de mult timp
    excelent! Atentie! Cautam numai oameni extrem de seriosi!
    Cand te decizi si tu cu cea mai mare seriozitate, cauta-ne
    la adresa de email: MIRRELLA46@YAHOO.COM

  2. Anonim

    faceti-va relama la spatiul publicitate

  3. Bucuresti

    Felicitari, TUTUTOR! Bravo, Simleu…

Leave a Comment