Proiectul „Circuitul Anotimpurilor” se încheie cu tradiționala excursie de toamnă, organizată în a doua jumătate a acestei luni. Iubitorii de călătorii sunt invitați să se alăture acestei experiențe pentru a descoperi farmecul Sălajului de poveste și tradițiile păstrate cu grijă pe Valea Crasnei și Valea Barcăului. Traseul propus este: Zalău – Crasna – Plopiș – Boghiș – Iaz – Zalău.
Excursia va lua startul la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, unde participanții vor putea vizita expoziția temporară „Rerum Criminalium. Regimul pedepselor și torturii în Transilvania medievală”. Acesta este locul de unde călătoria propriu-zisă va începe.
Din Zalău, grupul va porni spre Crasna, unde se află una dintre cele mai frumoase biserici ortodoxe din regiune.
Următoarea oprire va fi în satul Plopiș, pe Valea Barcăului, unde participanții vor vizita odaia meșterului popular Maria Coțe, un loc plin de culoare, tradiție și povești țesute în fiecare obiect creat. Mai mult, la Pensiunea Renata din Boghiș, turiștii vor lua prânzul și vor participa la o degustare de vinuri Premium Fort Silvan.
Călătoria se va încheia în satul Iaz, renumit pentru bogăția tradițiilor sale și pentru peisajul de poveste. Aici, la Centrul cultural RezArt-Rădăcini Vii, „copiii învață prin meșteșug și bucurie, iar familiile se reconectează cu natura și tradiția”. Participanții vor pătrunde în atmosfera satului de altădată, vizitând căsuțele tradiționale și luând parte la un atelier de confecționat lumânări din ceară de albine.
Programul include și o scurtă plimbare până la rezervația naturală Mlaștina de la Iaz, un loc unic în Sălaj, bogat în floră și faună specifice.
Această acțiune, organizată de Primăria municipiului Zalău, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, este parte a proiectului ,,Circuitul Anotimpurilor”, cu scopul de a promova municipiului Zalău ca punct de plecare în diferite trasee turistice din județ.
Costurile vor fi suportate individual de către fiecare turist și sunt cele de transport, în valoare de 45 lei, taxa de vizitare a expoziției, 12 lei/adult, 6 lei/pensionar și 3 lei/copil, taxa de vizitare a centrului cultural din Iaz, 20 lei, sau taxa de participare la atelierul de realizat lumânări (opțional), de 35 lei, prânz și degustare de vinuri, 90 lei.
„Excursia va fi organizată pentru un grup de 35 de persoane. Vă așteptăm să vă înscrieți la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Zalău, situat în Clădirea Transilvania, Piața Iuliu Maniu nr. 4 – 6, de luni până vineri, între orele 9-17, până în 23 octombrie 2025”, transmit organizatorii.
- Program:
Ora 09.30 – Vizitarea expoziției temporare „Rerum Criminalium. Regimul pedepselor și torturii în Transilvania medievală”, Beciul cultural al Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, - Ora 10.15 – Plecare din Zalău,
- Ora 10.45 – Biserica Ortodoxă, localitatea Crasna,
- Ora 11.40 – Vizitarea meșterului popular Maria Coțe, localitatea Plopiș,
- Ora 12.40 – Prânz și degustare de vinuri Premium Fort Silvan, Pensiunea Renata, localitatea Boghiș,
- Ora 14.40 – Centrul cultural RezArt – Rădăcini Vii și Rezervația naturală Mlaștina de la Iaz,
- Ora 16.45 – Întoarcere în Zalău.