ISU Sălaj începe instruirea noilor voluntari

Cei peste 30 de voluntari înscrişi, la nivel judeţean, în programul Programul Naţional de Voluntariat ”Salvator din Pasiune” vor începe cursurile de pregătire. Potrivit reprezentanţilor  Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU)  ”Porolissum” Sălaj, finalul acestei săptămâni, sâmbătă şi duminică 16-17 februarie, în intervalul orar 9-15, se va organiza şi desfăşura prima parte a ”Cursului Introductiv General” destinat voluntarilor. Activitatea se va derula simultan la sediul ISU din Zalău, bulevardul  Mihai Viteazul nr. 57 şi la Secţia de pompieri Şimleu Silvaniei – strada 1 Decembrie 1918 nr.55, unde cei 31 de voluntari înscrişi vor cunoaşte aspecte importante din profesia de salvator. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul unităţii la secţiunea de voluntariat www.isusalaj.ro . Programul ”Salvator din Pasiune” a fost lansat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) în cursul lunii mai a anului trecut – prima sesiune. Începând cu prima lună a anului 2019 a urmat a doua sesiune de înscrieri, 1-31 ianuarie 2019. ”Salvator din Pasiune”  este un program dedicat tuturor persoanelor care doresc să fie voluntari în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din România, persoane cu vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani.

Alte articole

Leave a Comment