Scopul scuză “Irina Rimes”

Săptămâna trecută, Ministerul Culturii a anunțat că artista Irina Rimes, vocalistă foarte apreciată în rândul adolescenților dar aproape necunoscută majorității publicului matur, a fost desemnată ambasador onorific al Zilei Constantin Brâncuşi 2020. Ieri s-au împlinit 144 de ani de la nașterea marelui sculptor. Irina Rimes (născută Irina Rîmeș, în 22 august 1991, Izvoare, raionul Florești, Republica Moldova) este o cântăreață și compozitoare  care în prezent activează și locuiește în București. Decizia ministrului a declanșat un val de critici și vorbe grele din partea oamenilor de cultură, dar și a opiniei publice. Ministrul Bogdan Gheorghiu a spus într-o declarație televizată de ce cântăreața din Republica Moldova a fost aleasă pentru a promova Ziua Brâncuși: „Vrem ca tinerii să devină consumatori de produse culturale, să fie atrași de cultură. Colaborăm cu modelele tinerilor, care se bucură de încrederea și simpatia lor. Îi mulțumesc Irinei Rimes pentru că acțiunea și-a atins scopul. Toată lumea vorbește despre acest eveniment și despre Brâncuși. Altfel, ar fi fost o mediatizare foarte palidă”, a spus oficialul.

Deși, inițial, am fost tentat să critic și eu această alegere, așezând-o – cum altfel?- în linia  ignoranței infinite a statului român față de cel mai mare sculptor român al tuturor timpurilor, totuși, gândind ceva mai adânc, am constatat că alegerea acestei tinere artiste, ținând cont de finalitatea proiectului, a fost una potrivită. Nu știu cât de înțeleaptă, însă potrivită cred ca a fost. Nu știam cine este Irina Rimes, aflu că există undeva destul de sus pe portativul muzical autohton al prezentului, știu că este în vogă, știu că e moldoveancă de peste Prut însă, cu toată deschiderea și susținerea mea către și pentru nou și tineri, nu o văd peste decenii vreo Angela Similea – ca să păstrez genul muzical – un artist care să răscolească auzul, dar mai ales sufletele românilor de pretutindeni printr-un glas vibrant, adânc, prin piese cu sens, interpretate cu măiestrie, pe versuri adevărate și nu bla bla blauri inepte și repetabile. Poate suna desuet, însă eu asta cred. Nu-i simt potențialul de divă și nici nu o suspectez de vreo inteligență ori nivel de cultură muzicală ori de alt gen compatibil cu vreo funcție de ambasador într-un domeniu cum este cel al marilor personalități românești din toate timpurile. Sigur că la prima vedere ești tentat să zâmbești și să crezi că ăștia de Ministerul Culturii fumează „răsucite” în pauza de masă ori au căzut și s-au lovit cu capul de vreo bordură, luând o astfel de decizie. Însă, în contextul nostru românesc, în condițiile în care adolescenții – majoritatea – sunt literalmente absenți în ceea ce privește orice dorință, curiozitate, demers legat de cultura adevărată, de valoare și nu actele de “cultură” prinse din zbor, lângă vreo sticlă de bere, pe la Zilele orașelor, Irina Rimes vine ca un soi de șansă unică și potrivită scopului, dar și una simpatică, o șansă cu… breton, ochi de veveriță și lipici la cei foarte tineri care se vor întreba, cu siguranță cine este “bătrânul” din afișul aflat în spatele Irinei Rimes.

Cei pe care nimeni și nimic nu i-a convins să lase jocurile, selfieurile și filmulețele stupide și să deschidă o carte sau măcar o amărâtă de pagină ambiguă de wikipedia ca să afle “cine este, frate, Brâncuși ăsta și ce a vrut el de la viață?“ vor face asta chiar și pentru faptul că Irina Rimes vorbește, în termeni simpli, dar pe înțelesul lor, despre marele nostru sculptor. O vor asculta pentru că, nu-i așa, Irina e mainstream, e a prezentului, e cool, e pe val. Cât o fi? Ce mai contează! Acum, este! Spuneți-le copiilor să citească, în acest moment, despre Ana Aslan. N-o vor face sau o vor face obligați, oarecum. Dar dacă, mâine, Delia va spune “Respect, Ana Aslan!”, descoperind în vreun ser de față potențialul Gerovitalului H3 și va și spune asta în vreo postare, internetul, Facebookul, Instagramul, vor exploda și toți tinerii vor ști cine a fost Ana Aslan, ce a făcut ea pentru geriatria mondială, ce personalități mondiale au bătut drumul până în România doar ca să o întâlnească și ce a rămas în urma ei. La fel și cu marele nostru sculptor. Tinerii noștri sunt deja curioși să afle ce a reprezentat Brâncuși pentru țara noastră, dar și pentru patrimoniul cultural mondial, vor ști să enumere cel puțin trei opere ale sale, altele decât Coloana Infinitului, Poarta Sărutului și Masa Tăcerii, vor fi curioși să știe cu cine s-a iubit marele artist, cum a trăit, cât a pătimit, cum a fost alungat și ignorat de statul român și vor reuși, deși e aproape imposibil de înțeles, de ce din casa lui natală mai sunt acum două lemne putrezite și un bolovan, la marginea unui sătuc uitat de lume.

Pentru că Irina Rimes îl promovează pe Brâncuși, cei mici și cei foarte tineri își vor deschide apetitul către lucrurile de o inestimabilă valoare, care îi vor ajuta să nu rămână bătuți în cap, neglijenți, imuni la cultură, vor fi curioși să cunoască marile noastre personalități și pe ci cărora le datorează multe dintre lucrurile pe care și ei le folosesc ori le admiră astăzi. Tinerii își pun coperți cu operele lui Brâncuși, pe pagini, Instagramul geme de fotografii cu Brâncuși, pentru că e cool, e un “românesc” bun, capodoperă – gen, e… “știi ce zic?” –  de valoare, pentru care mulți ne invidiază, neștiind de fapt că statul român a făcut, de-a lungul timpului tot ceea ce i-a stat în putință să-l alunge și să-l scoată din minți prin reacțiile și deciziile oamenilor aflați de-a lungul deceniilor la putere, pe acest mare, inegalabil artist.

Ei bine, Irina Rimes îl promovează pe Constantin Brâncuși. Sună, poate, nepotrivit, dar nu e. Așa cum știm, uneori scopul scuză mijloacele, iar de data aceasta Brâncuși o scuză pe Irinuca pentru micile ei scăpări, lacune și momente de tăcere, dar și pentru greșelile inerente vârstei, inevitabile într-o generație care se îndepărtează tot mai mult de autentic, de valoros. Dacă totul este pentru o cauză bună dacă va avea și rezultate, până la urmă… de ce nu “Irina Rimes”? Oricum, cu toate lacunele ei în ceea ce privește cultura națională, miniona artistă va ști să promoveze mai bine și mai corect opera lui Brâncuși decât a făcut-o primul om în stat atunci când și-a așezat cu nonșalanță posteriorul prezidențial pe una dintre cele mai valoroase opere ale lui Brâncuși, crezând că va primi aplauze pentru asta.

 

Alte articole

2 Thoughts to “Scopul scuză “Irina Rimes””

  1. Anonim

    Foarte bine spus! Nici eu nu trepidez la piesele puerile, facute pe sintetizator, ale Irinei Rimes („comparatia” cu Angela Similea e pe cat de amuzanta pe atat de potrivita contextului, in sens de gluma, nu va ajunge niciodata la nivelul de talent si eleganta al Angelei), insa si eu cred ca au ales-o bine pentru targetul stabilit.
    P.S. Poza lui Klaus Werner, ranjind la aparat, cu fundul pe scaunelul Mesei Tacerii ramane in istorie ca un moment de un penibil greu de egalat.

  2. Anonim

    D’apăi dacă puneau vreun Vijelie de Haur să vorbească „fără număr, fără număr” despre Țițeica sau pe Florinel „Mbappe” Coman să țină conferință despre efectul Coandă, îți dai seama cît de adînc pătrundea cultura în mase?

Leave a Comment