Cercetarea generalilor penali (Corneliu Dobriţoiu, Gh.Rotaru şi Sergiu Medar), sesizarea CCR de către preşedinta CSM în legătură cu neconstituţionalitatea OU 21/2013 (privind desemnarea judecătorului român la CEDO), (re)votarea statutului parlamentarilor (dupa observaţiile CCR), continua gâlceavă din USL sau impotenţa opoziţiei, sunt teme pe care (cred eu), legea retrocedărilor le declanşează. Nici măcar Congresul PSD despre care noi, având previziuni aproape de certitudine, am scris cu aproape două săptămâni înainte, nu poate acoperi greutatea temei retrocedărilor. Despre ce este vorba? După cel de-al doilea război mondial, odată cu instalarea regimurilor comuniste în Estul Europei (zona de influientă rusească), acestea au concentrat toate resursele şi mijloacele de producţie în mâna statului. Despăgubiri au fost acordate doar cetăţenilor străini. Revenirea la pseudo-democraţia noastră a adus pe tapet şi dreptul celor deposedaţi (sau a urmaşilor acestora) de a beneficia de cuvenite îndreptări. O legislaţie superficială, modificată la fiecare schimbare a puterii, a târât lucrurile până la ultimatumul şi sancţiunea din partea CEDO. În alte ţări fost comuniste (ex.Ungaria), retrocedările au fost abordate frontal, s-au stabilit limite superioare (ale despăgubirilor) şi modalităţi practice de aplicare. În perioade rezonabile, legislaţia (care nu a suferit modificări sau amânări ca şi-n variantele româneşti) a fost aplicată şi presiunea socială eliminată. La noi, subiectul a fost amânat mereu din lipsa viziunii politice (retrocedările nu au fost amintite de loc în programul revoluţiei din ’89), mişcându-se doar la presiunea grupurilor de interese (samsarii buni) şi al autorităţilor europene. Reformele funciare, şi (acum) procesul retrocedărilor, s-au întins (şi se vor întinde) pe mulţi ani, generând, în aceste perioade, tensiuni şi disfuncţionalităţi majore în societate. Datele analizei ce urmează le-am luat din discursul primului ministru la susţinerea angajării răspunderii guvernamentale în Parlament. La angajarea răspunderii guvernului pe un proiect de lege, dacă nu este depusă o moţiune de cenzură (care să fie validată) proiectul se consideră aprobat. Atât PP-DD cât şi UDMR au anunţat că nu vor depune moţiune, iar PDL-ul este prea neînsemnat pentru a se gândi la altceva decât, eventual, la un atac (al legii) la CCR. Chiar şi atitudinea în Parlament a PDL-ului a fost destul de lipsită de consistenţă, fără elemente care ar fi putut să le aducă un cât de mic câştig în punctajul electoral. Nu au fost scoase în evidenţă unele din consecinţele aplicării acestei legi . Multe din clădirile retrocedabile din marile oraşe gazduiesc activităţi publice (administraţie publică, şcoli, spitale, etc), în Transilvania se vor tensiona relaţiile dintre ortodocşi şi greco-catolici, pot apare litigii conexe de natură etnică sau religioasă. Un lucru croit prost greu mai poate fi ajustat pe parcurs. Toate despăgubirile vizate de lege sunt estimate la 8 miliarde de euro. O parte din acestă valoare a fost retrocedată (-10.000 clădiri, din care 2.000 aparţinând unor instituţii publice;- 1,3 mil. ha teren din care 300.000 intravilan;- 150 mil. euro în cash şi 4 mil. euro prin acţiuni la Fondul Proprietatea). Şi pentru că ”the show must go on” trebuiau găsiţi şi vinovaţii. Aceştia au fost denumiţi samsari. Samsarii care vor desfăşura activităţi de cumpărare a drepturilor litigioase, creanţe etc, după apariţia legii, vor fi taxaţi. Ceilalţi au scăpat. Nu se poate face dreptate decât dacă îi pedepsim pe toţi cei vinovaţi, spunea Ponta. Dacă am fi curioşi să aflăm pe timpul căror guvernări s-a dezvoltat aceast mafie imobiliară susţinută de instituţii ale statului conduse de dregători politici, cine era pe la corpul de control şi câţi din cei implicaţi direct au ascultat din fotoliul de parlamentar discursul lui Ponta, am constata că există două categorii de samsari: ai noştri şi ai lor, samsari buni şi samsari răi!
Alexandru Lapusan
