Respectul se câştigă, nu se impune!

Stimaţi profesori de religie, formatori de caractere! Vă rog din tot sufletul meu de părinte, de om în primul rând, fiţi demni! Nu vă ploconiţi pentru un pumn de arginţi în faţa nimănui. E adevărat că supravieţuirea e grea, dar nu uitaţi că ”Dumnezeu aranjează toate lucrurile pentru binele celor care-l iubesc”. Nu ne învăţaţi copiii să fie servili şi nu-i îndoctrinaţi cu basme de tipul ”Capul plecat, sabia nu-l taie”. Am văzut, zilele trecute, un filmuleţ unde copiii, elevi de şcoală, au fost premiaţi pentru rezultatele merituoase la disciplina religie în anul şcolar care tocmai s-a încheiat. Îi felicit pe toţi pentru rezultate, pentru munca depusă, pentru credinţa în Cel de Sus. Am fost surprinsă să văd gâgâlici de copii sărutând, unii timoraţi, alţii … poate benevol, mâna întinsă a unei înalte figuri bisericeşti. De unde ştiau asta? Cine le-a spus, oare, că mâna celui care dă diploma trebuie sărutată neapărat? Unii, habar nu aveau de acest ritual, dar prin gestul făcut de preoţii însoţitori şi de profesorii de religie s-au conformat rapid şi au sărutat mâna care dăruia diplomele.
Copilul meu are aproape nouă ani şi niciodată, ca mamă, nu i-am spus că trebuie să-mi sărute mâna. Chiar dacă l-am crescut, l-am hrănit, l-am spălat etc. nu pretind aşa ceva şi nici nu îndrăznesc să o întind în faţa lui să mi-o sărute aşa cum fac alţii. O fi, poate, acest sărut o cutumă specifică bisericii ortodoxe, însă vreau ca pruncii noştri să fie demni! Să fie crescuţi cu demnitate şi în demnitate! La fiecare lucru pe care îl face şi mă ajută în mica nostră gospodărie, la fiecare calificativ pe care îl ia, îi sărut mânuţele şi-i spun că sunt mândră de ea. E încă un copil nevinovat care nu ştie: să mintă, să fure, să înjure, să jecmănească, să sfideze, să umilească, să se impună. E neprihănit. Cum să sărute un astfel de înger mâna mea de păcătos şi ce valori poate să aibă, când din fragedă pruncie e şcolit să facă astfel de gesturi?
Până una alta, încerc să-mi cresc copilul aşa cum la rândul meu am fost crescută şi eu: în credinţă, nădejde şi dragoste. Mereu mă gândesc că mulţi dintre copiii aşişderea fiicei mele nu se satură, poate, nici de pâine în timp ce alţii duc o viaţă de huzur.
E adevărat, nu suntem egali! Dar toţi suntem oameni. Unii mai puţin, alţii mai mult, dar toţi muritori.

3 Thoughts to “Respectul se câştigă, nu se impune!”

  1. Anonim

    Întrutotul de acord cu dumneavoastră! E simplu: dacă B.O.R. nu interzice asemenea umilințe, înseamnă că le PRETINDE! Cam mare nerușinarea.

  2. stela

    Oferta cea mai convenabila de lucru la domiciliu! Castigati experienta alaturi de noi si faceti bani cu o munca moderna si placuta! Cautam oameni foarte seriosi si interesati de un venit suplimentar in timpul liber, acasa, comod in fata calculatorului. Cereti acum mai multe detalii la adresa de email: tiberiu_rey@yahoo.com

  3. stela

    De acord, respectul se castiga.

Leave a Comment