Zvonoteca

# Tinerii noştri nu învaţă lecţia, halită de alţii, în anii trecuţi. Ba intră cu telefoanele, başca şi pornite, în examen, ba copiază deşi paza s-a înteţit şi s-a perfecţionat alarmant de mult, ba mai fac câte o nefăcută prin sălile de examene astfel încât să ajungă în lacrimi acasă, daţi afară din examenul vieţii…de licean. Partea nasoală , este că pe lângă scandalul de acasă, frustrarea proprie şi pierderea examenului, următoarele două sesiuni elevul prins cu fofârlica, nu mai poate susţine examenul de bac. Consecinţele care vin in urma acestui fapt, le ştiţi şi sigur le ştiu şi tinerii. Îndemnăm, şi noi şi Inspectoratu’, la o dublă, triplă chiar, gândire, înainte de a da cu mămăliga în Bacalaureat.

# Nu e zi, şi nici noapte din săptămână, să nu apară, veniţi în patru labe sau aduşi de prieteni, eternii cighiritori de profesie la porţile UPU ale spitalului judeţean. Bieţii medici care nu mai ştiu pe cine şi pe ce să pună mâna- adevăratele urgenţe de zi cu zi- trebuie să suporte duhoarea, inepţiile, înjuriile sau ţipetele alcoolicilor veniţi după ajutor. „Faceţi loc, faceţi loc” , ţipa amicul unuia zilele trecute, „Ajutaţi-l că a băut 2 litri de pălincă, e treabă seriosă!” Sigur, cel mai util ajutor ar fi un vânt pe scări, dar medicii zălăuani chiar fac tot ce pot inclusiv pentru aceşti oameni care vin abia ţinându-se pe picioare, rând pe rând, parca ar avea abonament. Spre eterna disperare a medicilor de gard, dar şi a pacienului care trebuie să aştepte la coadă să fie tratat mai întâi beţivul de serviciu.

One Thought to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    cei drogati si bauti ar trebui sa-si plateasca spitalizarea si interventia. Si binenteles ca politia/jandarmeria ar trebui s-I amendeze si poate nu ar strica si 0 zi su doua de arrest preventive 🙂

Leave a Comment