Patriotul de campanie

Daniel Mureşan

Se apropie. Se apropie campania electorală, iar iubirea de nație și neam a politicienilor iese din hibernare. „Boborul” e mângâiat pe creștet, i se dă dreptate și i se promit, ca de altfel la orice tură de alegeri, câte în lună și în stele. Din nou românul va avea memoria scurtă, își va lua cu emoție buletinul de vot, iar în sfârâieli de grătare va pune ștampila unde trebuie. Adică unde vor ei, patrioții de campanie.
Politicienii ne vor spune că vom trăi bine. Dar niciodată nu ne fac să ne simțim bine azi. Vor spune că vor face autostrăzi, școli sau spitale. Așa au spus și acum patru ani, dar interesul național și jertfa politicianului s-a transformat într-o continuă gargară și vacanță. Vor spune să-i votăm, să fim atenți la chenarele din buletinul de vot, nu cumva să punem ștampila lângă, unde e nenorocitul de adversar politic, care nu e patriot și care are grupuri de interese mafiote. Nu contează că și el a făcut parte din partidul adversarului, contează clipa. Clipa când el este patriot și luptă pentru popor.
Drumurile patriei se vor umple de limuzine și elicoptere ce vor arbora steaguri de partid în toate culorile. Vor împărți calendare, stegulețe și broșuri frumos colorate. În secret se vor împărți celebrele sticle cu ulei și pungi cu făină. Iar dacă electoratul va fi cuminte și va pune ștampila unde trebuie, poate primește o capelă nouă lângă cimitir. Să fie pentru toată lumea.
Iar în preambulul campaniei, noul prim-ministru ne spune că a venit momentul să avem grijă şi de noi, să demarăm un adevărat „patriotism economic”. Sau, mai pe înțelesul tuturor, ne plac banii „moca” de la UE, dar ne place și corupția, și „învârtelile” de partid, și „independența”. Un patriotism cameleonic ce Orban la Budapesta l-a pus în aplicare de mult, dar măcar el și-l asumă. Sloganul „America first” a lui Tramp a ieșit cam șifonat, singurii cu brevet fiind chinezii și nord-coreenii. Ciolacu ne propune produse exclusiv româneşti indiferent de cost, poate chiar magazine obligate să vândă doar produse fabricate loco. Ca adevăraţi patrioţi, eu zic să nu ne intereseze preţurile mari și calitatea îndoielnică, să băgăm mâna adânc în buzunar, doar produs românesc să fie! Și tot ca adevărați patrioți, trebuie să ne păstrăm obiceiurile strămoșești – șpaga, trădarea, miluitul și hoția.
A fi patriot înseamnă să-ți iubești țara, istoria, cultura și civilizația ei. Politicienii trebuie să facă din țară ceva mai bun, care să aducă siguranță și prosperitate, să o impună în societatea europeană și internațională. Iar pentru a o transforma în bine, patriotul este obligat să-i descopere slăbiciunile și defectele, să vorbească cu curaj despre ele și să le depășească.

One Thought to “Patriotul de campanie”

  1. […] Daniel Mureşan Se apropie. Se apropie campania electorală, iar iubirea de nație și neam a politicienilor iese din hibernare. „Boborul” e mângâiat pe creștet, i se dă dreptate și i se promit, ca de altfel la orice tură de alegeri, câte în lună și în stele. Din nou românul va avea memoria scurtă, își va lua cu emoție buletinul de vot, iar în sfârâieli de grătare va pune ștampila unde trebuie. Adică unde vor ei, patrioții de campanie. Politicienii ne vor spune că vom trăi bine. Dar niciodată nu ne… Citeste mai mult […]

Leave a Comment