Parlamentarul și-a adus aminte de tine!

Trăim vremuri cumplite. Ne legănăm, ca într-un tren al condamnaţilor şi privim dealurile, cândva acoperite de păduri, oraşele, cândva pline de locuri de muncă plătite decent, perspectiva şi bucuria de a trăi sau locurile care cândva demonstrau o Românie frumoasă şi cât de cât sănătoasă. Trăim vremuri de tortură, de umilință, vremuri în care pe pancartele muncitorilor apar cuvinte precum “sclavie” “sărăcie”, “batjocură”. Sunt timpuri care rânjesc cinic în faţa românului rămas nu doar fără speranţă, ci fără nicio şansă. Opoziţie nu mai exista sau dacă există prin cei câțiva oameni politici buni, competenți, care au mai rămas, aceștia sunt conduși de mâini neîndemânatice și de capete pătrate. Iar dacă începem cu acest tablou ce ni se deschide în faţa ochilor, de la Bucureşti şi până la Bădăcin, am spus aproape totul.

Îi aud pe dragii noştri bătrâni cum spun „Măi, ăştia au înnebunit?” Nu, nu au înnebunit. Sunt mai lucizi şi mai organizaţi ca niciodată. Sunt „Ei” şi noi, “prostimea” care scrie după dictare. Ei ştiu foarte bine ce fac. Totul este calculat, pus la punct, ceea ce se întâmplă face parte din planul diabolic al acestor monştri din fruntea plină de cucuie a unei ţări ajunsă în pragul dezastrului de toate felurile: politic, economic, ecologic, social. Ni se explică, ca la capre, că e normal să fii puţin corupt. El corupt, suficient, îmbuibat, arogant, marele făcător de nimic. Tu- cetăţean, rupt – de spinare, de nevoi, griji, lipsuri şi nedreptăţi. Poporul nu mai iese în stradă, deși știm bine că strada a salvat România în multe situații critice, însă oamenii s-au săturat până și de acest colac de salavare. Pe lângă faptul că nu mai are cine să-l trimită acolo, fiind toţi, de-acum, sub acelaşi stindard, acest sinistru tablou se adaugă celorlalte cauze care ne-au împins în cel mai distructiv somn, de la Revoluţie încoace. Nu mai reprezintă o infracţiune faptul că tu, ales în creştetul statului, ai făcut nefăcute şi ţi-ai fi adus şi străbunica de acasă, dintre perne, să o angajezi pe bani mulţi, după ce ai angajat tot ce ţi-a fost rudă, să lucreze în slujba statului şi a poporului pe salariu de nabab.

Nu mai contează că ai fost un primar condamnat, indiferent cum, dar condamnat şi cu cazierul agăţat de tine până ţi-l scoate popa de la gât; rămâi în continuare pe funcţie, eşti bun, eşti de încredere, eşti curat ca lacrima. Nu contează că vii de nicăieri, că habar nu ai ce înseamnă administraţie publică, că nici măcar nu ştii ce se întâmplă în judeţul, oraşul sau comuna peste care ai fost ales consilier, sau, în cele mai negre cazuri, primar. Ba mai mult, ai asigurată și o pensie cu multe zerouri, atâtea cât să le poți face în ciudă celor care au muncit decenii peste decenii, în condiții grele, având acum o brumă de bani sub formă de pensie. Ai ajuns în fotoliu, deja începi să-ţi dai aere, să te uiţi de sus, să te bucuri că ai reuşit să prosteşti o comunitate sau pe colegii tăi. Pentru că, obicei nou pentru unii dar vechi de când lumea în politică, un fotoliu de consilier se obţine şi prin trădarea colegilor de partid, prin aruncarea acestora peste bord, cum fac mafioții,  după ce i-ai folosit şi ai beneficiat de serviciile, inteligenţa şi strategiile lor, cum bine știți că s-a întâmplat nu demult, la noi.

Sunt şi la noi destule cazuri în care cei aflaţi pe primele locuri pe listele de consilieri, au fost  dați jos cu picioarele, aşa cum dă un beţiv cu copita în nevastă şi o scoate din casă, în şuturi. Fără ruşine, fără scrupule, fără remuşcări. Oamenii, repet, nu mai ştiu drumul către pieţe, nu mai au putere, nu mai vor să strige, cancerul e prea puternic, acolo, sus. “Rămâne Dumnezeu”, spun , tot ei, bătrânii. „Să-i pedepsească şi să dea fiecăruia după cum merită!”.  Îngrozit, dezgustat, până şi El şi-a luat ochii de la noi. Ne-a băgat destul în traistă, nu mai poate nici el sau nu mai vrea.  Vorba Catrinei, muierea lu’ Moromete: “- Ce mai bate din pumni, satana! Ce se mai bucură când ne vede!”

Aşadar, în nădejdea divinităţii, vă asigur că domnii noştri parlamentari, iluștri anonimi care au (parte din ei) tupeul acum să se fălească cu o participare la un referendum care ne trimite înapoi în Evul Mediu, nu au nicio problemă, nicio remușcare. ba mai și îndeamnă, așa cum o fac căpitanii de oști, să facem și să dregem, după ce doi ani nu a auzit nici naiba de ei sau de vreo activitate în beneficiul vreunui proiect sau a comunității.

Luaţi, după cât ştiţi şi cum ştiţi, fiecare acolo unde sau de unde sunteţi, şi încercaţi să puneţi pe hârtie, ce a făcut senatorul X sau deputatul Y, aleșii dumneavoastră v-ați pus speranțele și încrederea.

Ce a făcut fiecare, un lucru măcar, unul singur, pentru comunitate, pentru judeţ, pentru voi. Vedeți apoi utilitatea unui monstru cu 600 de capete, Parlamentul și întrebați-vă dacă nu cumva în locul mascaradei de referendum de mâine, nu era mai bine să cheltuim 43 de milioane de euro pentru a decide, noi, cei mulți, dacă n-ar fi suficienți 300 de parlamentari și nu 600. Vedeţi, mai ales în cazul parlamentarului, dacă puteţi alege ceva în afară de milogeala ciclică, o dată la patru ani, de a vota și promisiunile răsuflate în care nu mai crede nimeni…

 

Alte articole

Leave a Comment