Pace și război

Lumea fierbe, se încinge din ce în ce mai tare, iar riscul să sară totul în aer există. N-am înțeles niciodată de ce naiba nu avem loc toți pe Pământ, de ce nu ne înțelegem. Ceea ce se petrece acum în Israel și Fâșia Gaza este greu de imaginat. În luna ianuarie a acestui an am avut plăcuta ocazie de a participa la un pelerinaj în Israel și pe o parte din teritoriul Autorității Palestiniene. Nu mi-a venit să cred câtă armată este prezentă pe străzile Ierusalimului, pe drumuri, în parcuri, în apropierea spitalelor, instituțiilor. Erau militari, fete și băieți, cu arma la picior, cu glonțul pregătit pe țeavă. Nu mai vorbesc de Aeroportul Ben Gurion. Priveam ca un descreierat patrulele militare prezente peste tot. Aveam impresia că stă să înceapă războiul, că urmează să cadă o rachetă. Printre desele vizite la diferite mănăstiri și prin locuri încărcate spiritual și istoric am avut parte și de o pauză pe care ne-am petrecut-o într-un parc din Ierusalim. Până și aici am întâlnit militari în ținută de război. Am aflat rapid că armata este pregătită să acționeze instant dacă situația o impune. Atmosfera de acolo mi-a lăsat impresia că Israelul este o țară foarte bine pregătită din punct de vedere militar. Așa se face că atacul asupra Israelului m-a șocat. Recent am terminat de citit cartea „Ierusalim – biografia unui oraș”, lucrare semnată de Simon Sebag Montefiore. O consider o carte spectaculoasă, care m-a făcut să concluzionez că în Israel s-ar putea să nu fie niciodată liniște pe termen lung, că numai un miracol ar face ca lumea să nu mai clocotească în această parte a Pământului. Și clocotul ăsta începe să se simtă și în părți din Europa, acolo unde credeam că societatea este una civilizată. Și nu doar în Israel, Fâșia Gaza și Ucraina este agitație. Se agită apele și în alte colțuri de pe glob. Da, uneori am impresia că nu mai avem loc suficient, că suntem prea mulți, că e prea mare agitația, că totul fierbe, că sunt tot mai mulți lideri de state care se cred invincibili, puternici, de neclintit, iar organizațiile teroriste devin din ce în ce mai feroce. Cred că Europa a greșit, a greșit cumplit primind zecile de mii de refugiați. Am mai scris despre toleranța dusă la extrem. S-ar putea să începem să culegem „roadele” acestei toleranțe. A, era să uit. Să ne ferească Dumnezeu de vreun război în România. Noi ne accidentăm la exerciții în poligonul militar și nu vreau să mă gândesc ce s-ar întâmpla în cazul unui război real. Pace!

2 Thoughts to “Pace și război”

  1. […] Lumea fierbe, se încinge din ce în ce mai tare, iar riscul să sară totul în aer există. N-am înțeles niciodată de ce naiba nu avem loc toți pe Pământ, de ce nu ne înțelegem. Ceea ce se petrece acum în Israel și Fâșia Gaza este greu de imaginat. În luna ianuarie a acestui an am avut plăcuta ocazie de a participa la un pelerinaj în Israel și pe o parte din teritoriul Autorității Palestiniene. Nu mi-a venit să cred câtă armată este prezentă pe străzile Ierusalimului, pe drumuri, în… Citeste mai mult […]

Leave a Comment