O ultimă țigară cu înjurături

Am ajuns în fața unei instituții și am așteptat un document important. Lângă mine, un domn ce părea trecut de 60 de ani, bine îmbrăcat, trăgea cu sete dintr-o țigară. Și-a terminat țigara și a aruncat mucul pe trotuar. Au mai trecut câteva minute, și-a aprins o altă țigară. L-a fel s-a întâmplat și de această dată. Mucul a fost aruncat în scârbă parcă la doi pași de peretele clădirii. Foarte politicos i-am spus că nu e bine să arunce pe jos mucurile de țigară. Brusc, bătrânelul și-a ridicat privirea, s-a umflat în pene și a urmat un șir lung de înjurături cum n-am mai auzit de multă vreme. Mi-a spus că sigur sunt votantul lui „Mucușor” și sigur sunt „Homalău”. Iritat din cale-afară, bătrânul s-a dus la mașină și a plecat. Am tăcut tremurând, m-am abținut, dar în acel moment mi-am promis că nu mai spun nimic nimănui, că îmi văd de treabă, nu de alta, dar am ajuns să trăim vremuri în care dacă spui, chiar și politicos, cuiva ceva s-ar putea să te trezești lovit, înjurat, amenințat.

Între timp, azi sărbătorim cultura, dar parcă prea m-am săturat ca în această zi să se vorbească doar despre Eminescu. Oameni buni, nu vreți să vorbim și despre alți poeți, scriitori? Vreți să ne uităm puțin și în Sălaj? Da, în Sălaj avem o grămadă de scriitori foarte buni. De ce cultura se rezumă în această zi doar la Eminescu?

E Ziua Culturii, dar multora ne este gândul la taxe și impozite. M-am găsit eu tare harnic și am plătit impozitul pe tot anul. Oameni buni, impozitele chiar au crescut. Interesant este faptul că cei mai mulți oameni cu care am stat de vorbă sau pe care i-am intervievat erau preocupați doar de impozitele pentru mașini, erau supărați că au crescut taxele pe nenorocitele acestea de mașini pentru care în Sălaj am dezvoltat o adevărată fobie, o obsesie. Au ajuns mai importante mașinile decât casele. S-a făcut seară. Am terminat de recitit „Într-o zi se va termina”, carte scrisă de părintele și speologul Crin-Trandafil Teodorescu. Mi-a reamintit că viața este frumoasă și că este cel mai frumos dar al omului. Să fim buni.

2 Thoughts to “O ultimă țigară cu înjurături”

  1. […] de țigară. Brusc, bătrânelul și-a ridicat privirea,… Articolul O ultimă țigară cu înjurături apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

  2. Anonim

    Persoana cu țigara, nu era special? Aștia au impresia ca pot să facă ce vor, iar societatea le este mereu datoare.

Leave a Comment