Notițe de Paști

Daniel Săuca
Nici măcar de Paști oamenii nu își pot pune răutatea în cui. Probabil și pentru că răutatea nu e o umbrelă sau un palton. Oare, totuși, ține răutatea de frig sau de foame? După starea de sănătate trupească, excelentă, a criminalilor și a hoților, da. Binele pare bolnav, extenuat, „terminat”. Notițe fugare de Paști. Lumina apare și ea bolnavă, tot mai palidă. Aerul infect al societății românești, impregnat și în trupurile (sănătoase?) ale multor politicieni. Și nu numai ale lor. Cu toate că nu cred în „sintagma” că suntem o țară de hoți și de criminali. E oricum multă ipocrizie. Ne declarăm creștini, dar nu „implementăm” mai nimic din cartea sfântă. Suntem, pe de altă parte, „meseriași” în organe de control. Tot mai multe și tot mai „staliniste”, așa cum se vede. Răutatea care vrea să stârpească răul. Chiar toți politicienii sunt corupți? Toată societatea e bolnavă? Nu prea cred în asemenea generalizări. Și, totuși, unde e binele? Mai apare el singur în lumina credinței? Întrebări de Paști. Învierea lui Hristos ediția 2014. Crezi sau nu crezi. Mai interesează pe cineva serios faptele bune? Credința fără fapte bune. Credința cu fapte rele, imposibilitate. Și, totuși, cum poți să crezi dacă în fiecare secundă reverși asupra semenilor răutatea ta?

Nici măcar de Paști oamenii, prea mulți dintre ei, nu își pot arăta bunătatea, după chipul și asemănarea creatorului. Foarte ciudat, greșeala fără voie nu mai este acceptată. Dacă ai greșit, fie și datorită/din cauza bunătății, ești „terminat”. Trebuie să plătești. După judecata oamenilor, a semenilor. În marea luptă, curat europeană, împotriva corupției nu mai există iertare, nu mai există decât legi umane. Ciudat, așa din perspectivă creștină, ce se întâmplă. Și ce se va întâmpla. Răzbunări, firește. „Dinte pentru dinte”. Aerul și așa infect al societății românești va „deveni” aproape irespirabil. Să fie peste tot numai hoți și criminali? Să existe atâta ipocrizie încât nu te mai poți întoarce de ea? Notițe fugare. De Paști. Învierea lui Hristos ediția 2014. Crezi sau nu crezi. Bolnav sau sănătos, ce mai contează. Te poți feri de rău sau ești purtător, fără voie, al răului? Celebra luptă dintre bine și rău a ajuns la etapa camuflării totale. În „subterane” ori în „ceruri” putem afla „adevărul”. Probabil. Sărbători luminate de bine!

3 Thoughts to “Notițe de Paști”

  1. Anonim

    1.nu toti, 95 %.
    2. expresie tembela :” …editia 2014”. nu exista mai multe editii.
    3. ”Pacatosii sunt iertati, coruptii nu!” (Papa Francisc, luna asta, intr-un discurs catre politicienii italieni tinut in bazilica San Pietro).
    Daca esti ”baiat bun” si ”din bunatate” ai angajat pe fratele tau intr-un post pe care nu-l merita (spre exemplu la Vama Zalau, intru Bode citire), inseamna ca esti corupt. post inseamna loc de munca nu perioada de abstinenta.

  2. Udreasa

    Saucatule!
    Inainte de a intreba sau a pune intrebari retorice despre rautate,parsivenie si prefacatorie,despre fariseism si mancatorie de rahat ,ar trebui sa faci o analiza introspectiva inlauntrul tau.
    daca vei fi gasit acolo curatenia si linistea unui spirit nespurcat de ceea ce tu aduci aici in discutie,poti vorbi si intreba pe altii ce si cum.
    Altminteri e bine sa taci si sa-ti rumegi gandurile in barba-ti deasa!
    Nu de alta,dar pe astia muritorii-i mai poti aburi cu aere de bun crestin samaritean,exemplu si pilda si da pe spate cu intrebarile tale filozoico-poetice,dar pe Dumnezeu nu-l poti insela crestine!
    El stie si cat esti de curat la cuget si la trup si cat valorezi ca si crez si practica crestina!
    Si mai e inca o treaba practica care vine in sprijinul ideii mele ca fariseismul nu tine la ceruri…
    Cand te incearca cate un junghi sau o intamplare nefericita,e cazul sa te intrebi de ce ti se intampla!

Dă-i un răspuns lui Notițe de Paști - Stiri la orice ora Anulează răspunsul