Ne aflăm în plină perioadă de concedii, când majoritatea românilor se mută, cu mic, cu mare, cu căţel şi purcel, la mare ori la munte. În funcţie de bugetul casei, destinaţiile sunt sortate şi triate cu multe luni înainte, alegându-se, în final, ceea ce se potriveşte cu portmoneul familial. Şi de aici încolo, începe distracţia, la propriu şi la figurat. Despre cei care aleg altă zări de soare pline, prin afara ţărişoarei noastre dragi, nu vom discuta aici, întrucât posibilităţile şi situaţiile sunt multe şi variate. Astăzi, în schimb, ne vom referi la eterna stare de fapt a turismului românesc. Fie că vorbim de munte ori de litoral şi oricât de spectaculoase ar fi aşteptările celor plecaţi în vacanţă, toate visele se înmoaie şi intră la apă când vine vorba de cazare, masă, preţ şi condiţii. În timp ce tarifele practicate de operatorii de turism sunt comparabile lejer cu preţurile din străinătate, condiţiile se situează mult mai jos, de parcă totul ar fi rămas amorţit în urmă cu două decenii. Nu de puţine ori am găsit mâncare afumată în oferta achiziţionată pe litoral, iar cocenii de porumb îngropaţi la o palmă în nisipul de lângă şezlong sunt un lucru la ordinea zilei. Tot pe litoral, nisipul nu este nici măcar curat, darămite însoţit de epitete senzuale ca auriu, strălucitor etc., ci este pur şi simplu amestecat cu mucuri de ţigară şi coji de seminţe, de parcă Mama Natură aşa a ordonat lucrurile la malul românesc al Mării Negre.
La munte, povestea ţine mai ales de toalete din care alunecă şi se strecoară în cameră un miros ameţitor de canalizare defectă, încât cu greu te obişnuieşti şi reuşeşti să te laşi în braţele lui Moş Ene. Ori, dacă eşti mai ghinionist din fire şi ai parte de câteva zile de ploaie în meniu, te poţi trezi cu tavanul picurând mocăneşte chiar deasupra patului, situaţie în care îţi vine să-ţi iei catrafusele şi să te retragi glorios către casă. În spate rămâne doar o nesimţire pe care o resimţi ca pe o palmă zdravănă în obraz şi jur că nu-ţi vine să întorci biblic şi cealaltă parte.
Şi dacă tot vorbim de mare, soare şi turism estival, hai să aruncăm o ocheadă şi străinilor care optează pentru vacanţe pe plaiul mioritic. Eh, nu sunt prea mulţi şi îi poţi număra uşor pe socotitoare. De altfel, spun încă o dată (cu riscul de a mă repeta): e greu de crezut că străinii vor veni la noi la mare, când ei au de toate la ei acasă. În plus, sunt oameni care ştiu exact ce trebuie să caute, ca turist, când aleg o destinaţie pe litoral: plajele Blue Flag. Nu e cazul să se streseze cu aşa ceva la noi, însă, dat fiind că în doar 3 ani (2006 – 2009) le-am pierdut şi pe cele câteva pe care le aveam. E drept, românii care ajung pe ţărm nu se sinchisesc dacă o plajă este certificată sau nu. Nisip să fie, apă şi un prosop, în rest nu mai contează, iar acest fapt este cauzat de lipsa de informare. Lucrurile se schimbă radical când e vorba de turiştii străini. Pentru ei e de neconceput ca o destinaţie de litoral să nu aibă cel puţin o plajă certificată. Vorbim de diferenţe de concepţii, de oferte turistice, de vise şi aşteptări. În timp ce unele pot fi transformate în realitate, trebuie să recunoaştem că altele rămân simple utopii estivale.
Nesimţiri estivale la ofertă
