Lumina din suflet

Niciun virus din lumea asta nu ne poate răpi bucuria și frumusețea Sărbătorilor. Regulile s-au mai domolit, parcă în acest an față de primul an de pandemie, astfel încât cei care duc dorul nopților de Înviere din anii trecuți, pot merge la slujbă în noaptea Învierii Mântuitorului. Să ne bucurăm de Sărbători fără să uităm să fim precauți și să reușim să înțelegem acum, când viața ne încearcă, iată, în al doilea an de chin pandemic, că trebuie să ne întoarcem fața către noi înșine, altfel decât o facem în fiecare seară sau dimineață, în oglindă. Degeaba privim în sus către Dumnezeu! Fețele ne sunt pătate, gurile ne sunt murdare, limba ne e încărcată. Mâinile noastre au uitat să dăruiască, în schimb își amintesc zi de zi să ceară. Vreau! Îmi doresc! Dă-mi, fă-mi, mi se cuvine! Trebuie înainte de toate să ne primenim, cum spuneau bătrânii. Să ne curățăm și trupurile, dar mai ales gândul și faptele. Nu vă imaginați că e imposibil, nimic din ceea ce Universul ne-a dat nu e imposibil, dar calea către a face acest lucru e anevoioasă, chiar și doar pentru faptul că trebuie să o golim de bolovanii pe care tot noi i-am pus acolo. E un efort care ne face de multe ori să abandonăm și să lăsăm totul baltă, în mijlocul drumului. „M-am săturat!”  Da, e adevărat, dar și Pământul acesta s-a săturat de noi. Natura nu se răzbună pe noi niciodată, animalele nu ne atacă din fascinație, copacii nu ne cad peste case iar apele nu ne intră în case folosind logica bolnavă cu care noi acționăm mereu asupra naturii! Deși zilele premergătoare Sărbătorilor ne fac mereu mai introspecți, mai evlavioși poate, gândurile bune, cele prin care ne-am putea îndrepta, ar trebui să ne însoțească pe tot parcursul anului.

Poate în acest fel nu vom mai călca strâmb atât de des, pentru a cădea și a ne ridica din nou călcând și mai strâmb. Poate vom înțelege că cea mai mare satisfacție, indiferent cine suntem, este aceea că am făcut cât de mult bine am putut. Răul, fără ajutorul nostru, nu se descurcă niciodată. Lăsându-l fără acțiunea noastră, fără să-l hrănim și stimulăm, răul se oprește, pentru că până și el acceptă că acolo unde nu e dorit, nu are ce să caute. Să facem măcar o parte dintre toate acestea începând de acum. Pentru noi – cât mai zăbovim aici. Pentru copiii noștri – cât ne mai au. Pentru părinții noștri – cât îi mai avem, cei care îi mai avem. Pentru cei care vin dupa ce noi vom pleca. Pentru tot ce ne-a așteptat aici gata pregătit atunci când am venit pe lume. Pentru plantele care cu greu mai suflă aerul înspre noi – nu-l mai au nici ele! Pentru izvoarele care abia își mai pot limpezi apele înainte de a ne potoli setea, pentru animalele care rămân nemișcate, cu ochii ațintiți spre noi, încercând să înțeleagă de ce le luăm casa, de ce ne răzbunăm pe ele, de ce le dăm în cap. Pentru că omul a fost lăsat pe Pământ cu un alt scop decât acela de a distruge lucrul de milenii al naturii. Pentru că undeva în noi, într-o adâncime pe care indiferența și superficialitatea nu ne mai lasă să o atingem, avem încă un bob de frumos, un miez de chihlimbar ascuns sub coaja dură și amară pe care o afișăm mereu, dar nu întotdeauna din vina noastră. Ce-ar fi dacă, la ceasul Învierii, ne-am apuca să înflorim, imitând atât cât putem natura, ce-ar fi să nu ne închidem făcându-ne nouă înșine un rău și făcând în ciudă parcă, Universului.

Ce-ar fi să ne deschidem astfel încât miezul de bine care există în fiecare dintre noi, să vadă lumina, să simtă căldura, să afle mirosul aerului curat? Ce-ar fi să facem o bucurie Pământului – nouă înșine, de fapt, așa cum spunem mecanic de multe ori „merit și eu ceva bun!” și să gândim înainte de a face ceva, nu invers? De multe ori gândul de după faptă ia forma regretelor, iar consecințele greu mai pot fi șterse, chiar deloc în multe situații. Să avem Sărbători limpezi în case și în suflete. „La miez de Noapte Mare, neplânsă, moartea a murit.” Hristos a Înviat!

Alte articole

One Thought to “Lumina din suflet”

  1. Anonim

    Degeaba….

Leave a Comment