Naţionalism şi patriotism de faţadă

Cristian Pîrvulescu

După clasarea pe primul loc la alegerile de pe 22 noiembrie din Olanda a Partidului Libertăţii (PVV), s-a creat impresia că un larg curent naţionalist şi xenofob a cuprins ţara lalelelor şi că riscă să se transmită, ca un virus, întregii Europe. Ori, această impresie este eronată. Cu 23,6% din voturi ale PVV, la care se mai adaugă 4,7% ale populiştilor de la BBB (Mişcarea fermierilor şi cetăţenilor) şi 2,2% a extremiştilor din FdV (Forumul pentru democraţie), votul anti-sistem din Olanda ajunge la mai puţin de o treime. Restul alegătorilor, adică majoritatea covârşitoare, au votat pentru altceva. Şi, oricum nu e pentru prima dat când acest partid extremist olandez ajunge să se claseze aproape de primul loc: era deja să se întâmple în 2017, când Mark Rutte a preluat discursul anti-imigraţie pentru a conserva primul loc.
Pericolul extremismului naţionalist şi al xenofobiei este o realitate, dar asta nu înseamnă că întreaga Europă a devenit peste noapte extremistă. Aşa cum indica cercetarea PopuList (https://popu-list.org), realizată în 31 de state europene, votul în favoarea extremismului de dreapta sau de stânga, precum şi a populismului au crescut gradual şi constant în ultimele trei decenii, de la 10% la peste 30% din sufragii, cu variaţii conjuncturale de la un stat la altul. Ori, între cele trei tendinţe există diferenţe importante, populismul fiind mai degrabă o metodă de manipulare a electoratului, faţă de extremism, care îşi propune schimbarea radicală a sistemului politic. Iar extremismul de dreapta, cel mai popular dintre cele trei tendinţe, este cel care foloseşte naţionalismul ca principalul vector de influenţă politică
Pentru aceasta, extremismul de dreapta promovează confuzia dintre naţionalism şi patriotism pentru a acoperi xenofobia şi rasismul sub masca interesului naţional. Confuzia voită dintre naţionalism şi patriotism este menită să creeze impresia unei similitudini între cele două. Ori, diferenţa dintre naţionalism şi patriotism este fundamentală: naţionalismul este o ideologie care promovează excluziunea, pe când patriotismul este un sentiment de apartenenţă pozitiv. Naţionalismul este o ideologie care asimilează naţiunea, definită în mod etnic, şi statul, considerând că acestea sunt unul şi acelaşi lucru. Dar şi patriotismul poate deveni pervertit, atunci când este folosit fără discernământ. Asupra acestei pervertiri a unui termen cu conotaţii pozitive avertiza Samuel Johnson când rostea, în 1775, celebra frază, „Patriotismul este ultimul refugiu al ticălosului”.
Ori, Johnson nu era vreun liberal cosmopolit, ci un conservator care dispreţuia utilizarea demagogică şi abuzivă de către William Pitt cel Tânăr a patriotismului în vederea unor scopuri politice meschine. Patriotismul la care se referea celebrul scriitor englez era, de fapt, echivalentul naţionalismului de astăzi. Doar că acest termen nu se impusese încă.
Dar, „patriotismul” din secolul al XVIII-lea se deosebeşte de naţionalismul secolului al XX-lea sau al vremurilor noastre prin impactul său devastator: atunci patriotismul era o figură retorică pentru mobilizarea partizanilor, astăzi naţionalismul devine o armă pentru segregare rasială şi exacerbarea conflictului rasial şi/sau religios din societăţi fracturate.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa.
www.bursa.ro

One Thought to “Naţionalism şi patriotism de faţadă”

  1. […] Cristian Pîrvulescu După clasarea pe primul loc la alegerile de pe 22 noiembrie din Olanda a Partidului Libertăţii (PVV), s-a creat impresia că un larg curent naţionalist şi xenofob a cuprins ţara lalelelor şi că riscă să se transmită, ca un virus, întregii Europe. Ori, această impresie este eronată. Cu 23,6% din voturi ale PVV, la care se mai adaugă 4,7% ale populiştilor de la BBB (Mişcarea fermierilor şi cetăţenilor) şi 2,2% a extremiştilor din FdV (Forumul pentru democraţie), votul anti-sistem din Olanda ajunge la mai puţin de o treime.… Citeste mai mult […]

Leave a Comment