Moda de a scrie cărți

Un domn respectabil mi-a dăruit șapte cărți. Le-a scris pe toate într-un an. M-a atenționat. Mai avea două volume în lucru și urmează să le lanseze în primăvară. I-am mulțumit pentru cărți și m-am dus acasă. Seara, după ce s-a așternut liniștea, m-am pus pe citit. Erau cărți despre toate, despre toți, despre locuri, despre puțin din toate. Nu judec pe nimeni pentru că nu am acest drept, dar am impresia uneori că a scrie cărți a ajuns pentru unii o modă. Știu ce vorbesc și îmi asum. Primesc tot felul de invitații să particip virtual la nenumărate lansări de carte, invitațiile venind din mai multe județe ale țării. Mai văd tot felul de personaje politice care se laudă cu o grămadă de cărți lansate, volume despre istorie, filozofie, lecții de viață, de dezvoltare personală, rețete de succes în afaceri. Văd că apar și monografiile ca ciupercile după ploaie. Eu știu că o monografie e o chestiune complexă, de durată, că necesită cercetare, documentare în teren, n-ai cum să faci asta în trei luni. Mă înșel, uite că se poate! Măi, frate, eu nu înțeleg ceva. Cum naiba poți scrie șapte cărți într-un an? Poate sunt eu mai redus, poate intelectul meu nu este bine dezvoltat. Consider că a scrie o carte e ceva de durată, e ceva ce trebuie rumegat bine, documentat, bine apăsat pe hârtie. Mă enervez, mă duc în umila bibliotecă personală și îl caut pe Cioran. Știu că a început să scrie „Îndreptar pătimaș” în 1940. Abia în 1945 apare ediția finală. Mă uit mai bine. Cioran a scris „Lacrimi și sfinți” între 1935 și 1936. Foarte interesant, oare de ce a avut nevoie de atâția ani să scrie niște cărți așa subțiri? Glumesc, normal. Nu știu, nu îl pot întreba și n-are cum să îmi răspundă, dar sigur găsesc răspuns în lucrările sale fantastice. Ce să zic, e bine că sunt scrise atâtea și atâtea cărți, dar le citește oare cineva? E trist dacă scriem cărți la kilogram, dar de citit, nu le citește nimeni. Aud că se scrie în draci și prin pușcării, se scrie mult, au loc lansări de volume cu nemiluita, până și țeparii s-au pus pe scris. Cine știe, poate ne vor învăța cum să fim buni, să fim corecți. Cine sunt eu să judec toate acestea? Sunt un om simplu și n-am scris cărți, nici nu cred că voi scrie degrabă. N-am cum. Încă mai am mult prea mult de citit.

2 Thoughts to “Moda de a scrie cărți”

  1. […] Un domn respectabil mi-a dăruit șapte cărți. Le-a scris pe toate într-un an. M-a atenționat. Mai avea două volume în lucru și urmează să le lanseze în primăvară. I-am mulțumit pentru cărți și m-am dus acasă. Seara, după ce s-a așternut liniștea, m-am pus pe citit. Erau cărți despre toate, despre toți, despre locuri, despre puțin din toate. Nu judec pe nimeni pentru că nu am acest drept, dar am impresia uneori că a scrie cărți a ajuns pentru unii o modă. Știu ce vorbesc și îmi asum.  » Mai multe detalii […]

  2. I.C.

    E de bun simț ce ați scris. Dar te poți pune cu vanitatea omului? Fiindcă l-ați amintit pe Cioran, în 1990 spunea că și el a scris prea mult, că ajungea o singură carte.

Dă-i un răspuns lui I.C. Anulează răspunsul