Internetul – lumea virtuală a achiziţiilor

În aceste vremuri în care toată lumea are nevoie de prezenţă online, mai toate afacerile româneşti lucrează ca faxul. Chiar dacă mulţi nu înţeleg utilitatea acestui instrument de promovare, marketing sau retail, devenit vital în secolul al XXI-lea, oportunutăţile oricărei afaceri inclusiv a imaginii personale se pierde, iar cei rămaşi în urmă riscă să nu mai fie în stare să recupereze. Calculatorul, lumea virtuală, prezenţa online este de altfel una din metodele prin care fiecare se face cunoscut, fiind şi o metodă propice de prosperitate.

Un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IREC) arată că în ultimii zece ani proporţia de utilizatori de internet din România a crescut semnificativ, de zece ori, de la 3,6 la sută în anul 2.000 la 35,5 în anul 2010 raportat la întreaga populaţie a ţării. Cu toate acestea, procentul este destul de mic având în vedere comparaţia cu „fraţii” europeni, care, în ţări precum Franţa, Germania, Austria, Italia, internetul este utilizat în proporţie de 67 la sută – raportat la numărul de locuitori. Chiar dacă românii sunt printre cei care utilizează în număr restrâns internetul, studiile arată că utilizatorii din ţară fac cele mai cumpărături virtuale fiind pasionaţi de comerţul on-line.

Conform sondajului IREC, 68 la sută din utilizatorii români, subiecţi ai studiului, petrec zilnic o parte din timp pe internet, în vreme ce 26 la sută din persoane accesează internetul de câteva ori pe săptămână. Zilnic, 30,5 la sută din utilizatori petrec cel puţin o jumătate de ora online, în timp ce 32,7 la sută din internauţi navighează intre 1 şi 3 ore pe zi.

Intervalul orar în care romanii petrec cel mai mult timp în faţa calculatorului este cuprins între orele 18 şi 24, în proporţie de 60 la sută, urmat de intervalul orar 10 şi 17, preferat de 26 la sută din respondenţi. În ce priveşte comerţul online, majoritatea comenzilor sunt plasate în timpul săptămânii – 81 la sută, între orele 10 şi 18 – 54 la sută, când lumea este la birou, iar 80 la sută din comenzi provin din Bucureşti.

Leave a Comment