Despre ratare și fericire

Daniel Săuca

În nemiloasa, incredibila trecere umană a timpului căutăm mai ales performanţa, excelenţa, perfecţiunea, succesul, și nu fericirea, înțelepciunea, echilibrul, iubirea. Chiar dacă ştim că nu suntem perfecţi în toate (vai, câți le știu pe toate!), poate în niciun aspect al vieţii pământești. Îi adorăm sau îi contestăm frenetic pe cei „cu bani” (reprezentanţi adică ai unei specii de profesionişti ai perfecţiunii, chiar dacă mulţi dintre ei sunt nişte hoţi dovediţi), pe cei care primesc aplauze (chiar dacă şi-au construit succesul prin impostură) ori pe cei al căror destin pare că se apropie de nemurire (ipocrizia, ca şi prostia, rămâne o constantă a vremurilor). Şi din această perspectivă, „rataţii” nu interesează pe nimeni. Cei care „eşuează”, nu pentru că nu ar fi buni profesionişti ori părinţi exemplari, nu constituie obiect de studiu sau de adoraţie. Ciudat, foarte ciudat: în categoria marilor câştigători ai istoriei sunt incluşi şi criminalii, tiranii, trădătorii (numai câte filme s-au realizat având la bază asemenea prototipuri umane) . Sunt mai de succes ori mai performanţi decât miliardele de anonimi exemplari care au eşuat (murit) în uitare (fericire?). Pe de altă parte, memoria umanităţii (ne putem închipui că ar exista un asemenea hard care încorporează date esenţiale despre viaţa fiecărui individ care a trăit pe planeta Terra) stochează date mai relevante numai despre cei care au avut, precum google-urile şi facebook-urile, „accesări” mai multe şi mai e-cornute. Ei, da, din această „poziţie”, nu contează decât succesul ori performanța, și nu echilibrul sau fericirea. Poţi să fii cel mai mare criminal, dacă ai „accesări” eşti, nu pentru puțini, un tip de succes. Dacă primeşti „like”-uri, te simţi bine, eşti apreciat, succesul şi performanţa îţi sunt garantate. Impostorii, ipocriţii, farsorii, bandiţii fac carieră şi miliarde de „accesări”. Din Fetindia ori din New York ai iluzia (ce iluzie!) nemuririi. Butada despre comunicare, cum că e important să se vorbească despre tine, nu contează cum, „pozitiv” sau „negativ”, pare că a devenit o lege imuabilă a prezentului (continuu). E de povestit în continuare: ratarea, ca şi mântuirea, esenţial, rămâne o problemă individuală, şi nu una care ar interesa omenirea? Dacă ai succes înseamnă că ești fericit? Oare poate exista cu adevărat fericire într-o lume a suferinței, a morții?

P.S.: Variantă a unui text mai vechi, apărut la această rubrică în urmă cu patru ani. Săptămâna patimilor înseamnă și pregătire prin meditație (și despre ceea ce ai făcut sau ai scris). Sărbători liniștite!

Leave a Comment