Ilie Bolojan propune creşterea vârstei de pensionare a militarilor şi poliţiştilor

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că vârsta de pensionare a militarilor şi a poliţiştilor va fi majorată, afirmând că nu există altă posibilitate pentru a asigura sustenabilitatea sistemului de pensii, şi a anunţat că săptămâna viitoare va veni cu o propunere în acest sens, potrivit surselor.

El a explicat că statul trebuie să susţină fondul de pensii, pe lângă contribuţiile plătite de angajaţi, din cauza unor fenomene demografice care reduc semnificativ numărul persoanelor active: generaţiile născute în anii 1968-1970 sunt mult mai numeroase decât cele care vor intra pe piaţa muncii în următorii ani, a precizat premierul, conform surselor.

Bolojan a subliniat că vârsta medie de pensionare în România este în prezent sub 60 de ani şi că există categorii care se pensionează foarte devreme, la 47-52 de ani, ceea ce face sistemul nesustenabil pe termen lung, transmite sursele.

„Va creşte vârsta de pensionare, a militarilor, a poliţiştilor, nu există altă posibilitate”, a afirmat premierul, adăugând că propunerea va ţine cont de specificul unor profesii (de exemplu paraşutişti sau scafandri) şi va include detalii pentru a păstra echităţi între categorii, potrivit dsurselor.

El a mai spus că, pe lângă creşterea vârstei de pensionare, este necesară majorarea stagiului minim de cotizare, care nu mai poate rămâne la 15-20 de ani, şi că economiile rezultate ar putea fi folosite pentru ajustări treptate ale pensiilor, transmit sursele.

Premierul a exemplificat dezechilibrele actuale: unii militari pensionaţi recent pot avea pensii mai mici decât alţi subofiţeri, iar corectarea acestor inechităţi nu se poate face brusc, a mai explicat Bolojan, conform surselor.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

Leave a Comment