Centenarul urii

Deși, practic, niciun cetățean onest al acestei țări nu a avut de pierdut sau de câștigat ceva palpabil de pe urma votului de sâmbătă și duminică, în cele din urmă, nu pot să nu remarc faptul că referendumul pentru familia tradițională s-a încheiat, totuși, lamentabil pentru cei care l-au organizat. Nu putem trage o altă concluzie, în condițiile în care procentul de participare la vot, pe parcursul celor două zile, a fost de doar 20,4%. Așa cum am mai spus-o, rezultatul referendumului reflectă o victorie uriașă a majorității românilor proeuropeni, în fața minciunii, preconcepțiilor, ignoranței, intoleranței, dezinformării, răutății, imaturității, trădării, obedienței, lașității și a fricii față de realitățile existente.

Victoria este cu atât mai importantă, cu cât PSD și reprezentanții Bisericii Ortodoxe Reunite, cu tot cu mijloacele lor de propagandă (de care nu duc lipsă, har Domnului), nu au ascuns nicio clipă faptul că acest referendum a fost considerat unul anti#Rezist, anti-UE, anti-Timmermans, unul de validare a rupturii dintre PSD si UE. Dacă astăzi reprezentanții social-democrați, prin Codrin Ștefănescu, pretind că voturile exprimate sunt ale PSD, nici nu vreau să-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă referendumul urii ar fi trecut de pragul de validare. Oare ce ar fi făcut infractorul Dragnea cu acest referendum, pe care se pregătea să și-l aroge? Din fericire pentru democrația din România, nu a fost așa.

Faptul că Liviu Dragnea nu s-a arătat la față după referendum și că s-a ascuns ca un șobolan în subsolurile sediului de partid ne arată că acesta a primit lovitura pe care o merita, exact în moalele capului. Sigur, nu s-a așteptat la asta. Și cum să te aștepți să fii trădat de propriul partid, care a ales să nu se mobilizeze, în timp ce electoratul îți întoarce spatele fără niciun menajament? Vă mai amintiți acele plăcuțe de mașină suedeze, ce în luna august s-au plimbat prin toată România? Ei bine, boicotul de la referendum a fost pentru Dragnea și acoliții lui o nouă astfel de plăcuță, însă la un alt nivel. Unul gigantic.

De data aceasta, Dragnea s-a arătat a fi un strateg extrem de prost. În condițiile în care de aproape doi ani și-a adus partidul, din cauza propriilor interese, la niște procente care încep să usture, acum, cu referendumul acesta, practic, și-a tăvălit munca propriilor tovarăși prin noroiul vanității sale. Ceea ce cade greu la stomacul simplului membru de partid, care nu are nimic de lins din palma lui Daddy.

Pe de altă parte, am mai remarcat un PNL complet defazat, rupt de realitățile țării, pierdut undeva în spațiu, aflat parcă într-o eternă criză de identitate. PNL a făcut marea greșeală să se asocieze cu referendumul, pe care însuși votantul Ludovic Orban îl numea “referendumul lui Dragnea”. În acest partid deja se pune la cale o revoltă internă, ceea ce nu mă miră deloc, însă e cu totul altă poveste.

La fel ca PNL, președintele Klaus Iohannis s-a raportat la acest referendum  exact cum o face el de obicei în situații de criză: mut, detașat și indecis. Vă spun un secret: românii nu au nevoie de un președinte cu o atitudine indecisă, bâlbâită. Pentru că, în mod real, când te afli în funcția de președinte, renunți la formalități și îți asumi poziții tranșante.

Fără să-i arog meritele rezultatului înregistrat la referendum, USR a făcut ceea ce toți ceilalți actori politici nu au reușit să facă: de la început și până la final, acest partid relativ nou pe scena politică și-a asumat o poziție tranșantă prin care a dovedit că înțelege ce dorește majoritatea românilor. Tocmai de aceea, politic vorbind, USR este marele câștigător al acestor zile, punând serios umărul la înăbușirea tentativei PSD-BOR de a ne rupe de Europa occidentală. La acest succes l-aș alipi și pe Dacian Ciloș (pe persoană fizică), cu o atitudine la fel de tranșantă ca USR. Însă ceea ce trebuie să înțeleagă Dacian Cioloș este că de unul singur nu prea poți face minuni.

În contextul în care PNL se află într-un derapaj necontrolat, o contopire a mișcării lui Cioloș cu USR ar fi, cred, la viitoarele alegeri, letală pentru PSD. Dar pentru a ajunge la acest rezultat este nevoie de voință, inteligență și instincte politice corecte. Capacități de care atât USR, cât și Dacian Cioloș, au demonstrat că sunt capabili.

2 Thoughts to “Centenarul urii”

  1. Claudiu

    Bravo celor care au invalidat aceasta mizerie care a mancat 43 mil de euro!O palma data actualei puteri,o palma data administrstie PSD din Zalau si jidrt, o palma meritata data BOR care ne indemna sa scoatem sabiile, disparata de esecul de care n au scapat! O lectie data celor care traiesc din URA si din judecata pe care o manifesta fata de oameni pe care nu i au intwlnit niciodata si care nu le au facut vreodata un rau. Nu uitati ca URA si rautatea sunt ca un bumerang! In capul celor care le lanseaza, se intorc mai devreme sau mai tarziu!

  2. I.C.

    Asta-i culmea prostiei: să risipești 45 de milioane de euro ca să afli cît ești de prost!
    Cît despre dl Cioloș, ați pus corect problema, cu toate certele calități, el este încă imatur politic, orgolios (presupun că dorea să mai fie prim ministru și ceilalți nu au fost de acord), nu a înțeles la alegerile din 2016 că, la capitalul politic pe care-l adunase, dacă mergea cu PNL nu ajungeam în situația de azi cu banda de tîlhari a lui Dragnea. Cu UDMR și minorități, chiar PMP, reușeau să facă guvernul. De aceea, cît și pentru consistența prestației politice, aprecierea și opțiunea mea înclină categoric spre dl Barna și USR.

Leave a Comment