Ultimele statistici ne duc cu gândul la faptul că vorba „munca e brăţară de aur” nu mai este valabilă de multă vreme pe meleagurile noastre. Numărul oficial al şomerilor a scăzut uşor la finalul lunii precedente, însă, cu toate acestea, judeţul se numără printre primele din regiune. Nu se mai deschid firme, ba mai mult, de la începutul anului, sute de firme s-au închis, iar proiectele europene ajung cu greu la cei care ar trebui să le obţină. Iar de pus ceva în loc nu prea pune nimeni. Reconversia forţei de muncă pare, de asemenea, făcută doar pe hârtie. Este de apreciat că se vrea schimbată orietarea profesională a oamenilor, dar dacă tot nu găsesc locuri de muncă? Numărul sălăjenilor fără un loc de muncă a ajuns la aproape 5.700, din care peste 1.800 primesc indemnizaţie de şomaj, iar aproape 3.900 sunt neindemnizaţi. Cei mai mulţi, în proporţie de aproape 75 la sută, sunt persoane cu un nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional, urmată de categoria celor cu un nivel de instruire liceal şi post-liceal, circa 20 la sută şi categoria celor cu studii universitare, sub cinci la sută.
Mai bune par a fi anunţurile de la AJOFM prin care anunţă locuri de muncă prin străinătate. Poate ar fi bine ca şomerii să facă şi ceva cursuri de limbi străine. Culmea, internetul e plin de oferte pentru locuri de muncă, iar când dă câte o tânără telefon se trezeşte că i se oferă un loc ….pe video chat!
Vinovaţi putem găsi întotdeauna pentru toate câte ni se întâmplă, dar nu cred că există un singur responsabil, vina ne aparţine tuturor pentru ceea ce trăim… Parcă ne-am blocat, de ani buni, şi ne-am rezumat doar la „lasă că merge şi aşa”. Totuşi, cei aleşi de popor ar trebui să explice care sunt cauzele ce împiedică România să iasă din criză. Există nişte cauze care au generat declinul economic, care au dus la scăderea dramatică a numărului de locuri de muncă. În România, există, în acest moment, în jur de 25 de salariaţi la 100 de persoane, în timp ce media europeană este de 40 la 100. Apoi, politica salarială practicată la noi arată diferenţe de standard ca de la cer la pământ, majoritatea salariaţilor din mediul privat având venituri la limita subzistenţei. Degeaba avem „titlu de propieritate” căci România de mâine pare doar un ogor lăsat în paragină, din lipsă de fonduri. Este doar o opinie, dar este nevoie de noi toţi şi de voinţă pentru a nu lăsa soarta noastră, a tuturor, la voia întâmplării. Sau rămânem tot la „lasă că merge şi aşa” că acuşi trece şi prohibiţia…căci ne-am trezim din nou în braţe cu pomenile electorale. Nu am avut sau ne-am pierdut voinţa?
Când ne-am pierdut voinţa?
