Bădărani şi bădărane

Mi se face lehamite de bădărănie. Da, bădărănie!  O nouă formă de comportament care, încet şi sigur, a acaparat societatea. Alături de ei, de bădărani, inevitabil intervine mimetismul. Îi vezi peste tot: pe stradă, în magazine, la evenimente, în trafic şi, cel mai trist, în funcţii; la vârful politicii, în administraţia publică, în mass-media, în artă, la academie, în sport, peste tot. Şi oricâtă fineţe, bun simţ sau răbdare am avea şi  cu astfel de oameni, până la urmă, ne pierdem. Singura variantă este de a le răspunde cu aceeaşi monedă. Vorba cuiva: ”luaţi de piept, că altfel nu merge!”. Ar mai fi încă una, aceea de a pleca şi a-i lăsa în bădărănia lor. Dar uneori nu se poate. De ce? Pentru că ei coordonează mai multe activităţi de care depinde viaţa unei comunităţi. Logoreici şi hahalere, ajunşi în scaune călduţe, ei au întotdeauna dreptate. N-ar accepta nicio clipă părerea altuia, ca de exemplu a subalternului. Sigur, în postura în care se află actualmente, datorită funcţiei, se cred invincibili. Îşi pierd cumpătul foarte repede şi dacă cineva, mai ales din sistemul pe care-l reprezintă,  nu are aceeaşi opinie ca a lor e jale. Nervi, limbaj de mahala şi nu-i exclus, s-a adeverit asta, chiar şi palme şi pumni. Ei, ca ei, dar trebuie să admitem că nu doar bărbaţii pot fi bădărani, ci şi femeile. Le diferenţiază de bărbaţi, nu mult: formele trupului, fusta, rujul şi uneori parfumul. Nu sunt doamne de fier, aşa cum se cred. Fac parte, mai nou, dintr-o  categorie socială strict protejată în România, prin dinamica socială, cultură şi educaţie. Bădăranii şi bădăranele  se hrănesc din ignoranţă, se proiectează în vârful ierarhiei sociale, considerându-i pe alţii inferiori, în raport cu  statutul lor economic. Totuşi cred că nu pot fi vinovaţi, vina e noastră, vină colectivă. Încă îi susţinem!

Alte articole

Leave a Comment