Sală de sport inaugurată la Surduc

Viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a inaugurat joi, în localitatea Surduc, o sală de sport de 180 de locuri, obiectiv realizat prin Compania Naţională de Investiţii (CNI). La eveniment au fost prezenţi şi Irina Pătrăşcoiu, director CNI şi Ionuţ Gâdea, secretar de stat MDRAP, alături de oficialităţi locale şi judeţene din Sălaj. ”Este a 1.157-a sală de sport construită de către CNI, începând cu anul 2002 şi am ţinut neapărat să fiu la o sală de sport de tip nou, cu 180 de locuri, construită în mediul rural. Cred că, alături de investiţiile din educaţie, investiţia în tineri, investiţia în sport, investiţia în facilităţi pentru sport este cea mai binevenită zilele acestea. E un model de urmat. Mă bucur că văd pe chipul copiilor atâta bucurie şi abia au aşteptat să aibă o sală de sport, care este extrem, extrem de bine făcută. Este un model foarte frumos şi nu multe comune din România au o asemenea sală de sport”, a declarat presei Vasile-Daniel Suciu.

Alte articole

2 Thoughts to “Sală de sport inaugurată la Surduc”

  1. Anonim

    In afara de Sali de Sport ăștia nu știu sa inaugureze? Ce ziceți de o autostrada? Un spital nou? Un centru de îngrijiri pentru bătrâni? Locuințe pentru tineri care muncesc nu pentru lepre? E greu sa inaugurați astea. Gunoaielor.

  2. Anonim

    sa-ti para bine ca nu o dat banii la biserica !!
    dar, apropos, cati elevi sunt la Surduc? si din astia cati sunt tigani?

Leave a Comment