Premierul Ilie Bolojan, în teren pe șantierul Autostrăzii Transilvania

Premierul Ilie Bolojan a fost prezent vineri pe șantierul Autostrăzii Transilvania, dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș. Directorul general al CNAIR, alături de prim-ministrul României au efectuat verificări în teren privind stadiul lucrărilor pe această secțiune cu o lungime de 26,35 km.

„Este un șantier cu o istorie complicată, care acum, prin contractul derulat cu antreprenorul român (Construcții Erbașu), evoluează rapid. Cifrele de astăzi confirmă determinarea constructorului de a finaliza rapid lucrările: 505 muncitori și 237 de utilaje sunt pe șantier”, transmite Cristian Pistol, directorul CNAIR.

La ora actuală, stadiul fizic a depășit 60%, iar evoluția pe structurile critice este vizibilă. Podul peste lacul de acumulare (km 6+655), structura emblematică a acestui tronson, intră în linie dreaptă. Pe o cale se aplică vopseaua anticorozivă, iar pe cealaltă suprastructura este gata.

Cât despre viaductul Valea Saldabagiului, au fost montate grinzile pe trei deschideri și s-au consolidat fundațiile. Mai mult, viaductele de la km 16 și km 17 (Valea Honțiu): grinzile sunt sus (24, respectiv 40 de bucăți), iar acum se lucrează la armarea și cofrarea plăcii de suprabetonare.

Obiectivul autorităților este cel de finalizare a aceastei secțiuni în anul 2026: „asta înseamnă că, în 2026, vom putea circula pe 200 de km din cei 270 km ai Autostrăzii Transilvania!”, a mai transmis Pistol. Odată finalizat, lotul va fi conectat cu cel deja dat în circulație de la Nușfalău din Sălaj.

Investiția, în valoare de 884 milioane lei, fără TVA, este asigurată prin Programul Transport (PT).

5 Thoughts to “Premierul Ilie Bolojan, în teren pe șantierul Autostrăzii Transilvania”

  1. Tania

    Cum de nu l-a luat si pe Bode ? Ăsta-i specialist … la drumuri , tuneluri și … viaducte!!!!.

  2. Anonim

    Trăindo sperando murindo căcando !

  3. Tania

    Cum de nu l-a luat si pe Bode ? Ăsta-i specialist … la drumuri , tuneluri și … viaducte!!!!.

  4. Ortensia

    O să circulăm pe autostrada Transilvaniei când o face plopul pere și răchită micșunele!! ( ! A se vedea stadiul lucrărilor pe teritoriul Sălajului!))

  5. Raulrau

    Dacă un căcat de centură a Zalăului de 5,5 km se se chinuie chinezii din 2020 să o termine și nu reușesc, voi scrieți și vorbiți de autostrada Transilvania? Asta o să fie gata peste vreo 50 de ani! Fac pariu!

Leave a Comment