Execuția bugetului pe 2024 este în grafic. Va fi la fel și la sfârșitul anului?

Bugetul pe anul 2024 a fost construit pe un deficit de 5%, respectiv 86.635,1 milioane lei, la un PIB de 1.733.800 milioane lei.

Repartizarea pe trimestre arată astfel (sursa: mfinante.gov.ro):

Datele ne arată că în luna ianuarie 2024 veniturile au fost în valoare de 47.385,6 lei, mai mari decât în ianuarie 2023 cu 7.788,8 milioane lei, iar cheltuielile la ianuarie 2024 au fost de 55.277,4 lei, mai mari decât în ianuarie 2023 cu 11.665,3 lei. Așadar, cheltuielile cresc mult mai mult decât veniturile, programul de venituri a fost realizat, dar ce te faci cu cheltuielile? Problema bugetului României este la cheltuieli, nu la venituri, deși unii specialiști, din cei cu venituri mari!, ne spun că veniturile bugetare în România sunt mici, ca atare, ni se sugerează, ar trebui majorate impozitele și taxele. La luna ianuarie deficitul bugetar este de 7.891,8 lei, adică în procente reprezintă 0,45% din PIB. La luna februarie se vehiculează, pe surse, că deficitul bugetar ar fi de 1,67%, ceea ce extrapolat pe 12 luni ar rezulta un deficit uriaș. Numai că, din fericire, acestea sunt niște calcule mecaniciste, lucrurile nu funcționează așa în economie. Dacă ne uităm pe bugetul anului 2024 vedem că în trimestrul I s-a preconizat cel mai mare deficit trimestrial pe tot anul 2024, respectiv 41.312,5 milioane lei, pe când în trimestrul IV este prevăzut un deficit de 7.216,0 milioane lei, adică de 5,7 ori mai mic. Problema care se pune este cât oare de realist este deficitul pe trimestrul IV în condițiile în care de la 1 septembrie intră în vigoare noua lege a pensiilor cu recalculările care aduc cheltuieli de alte miliarde de lei, pe lângă cele deja existente? Mai ales că avem experiența anilor precedenți în care multe instituții aveau bugetul epuizat de pe la mijlocul anului. Apoi, avem alte majorări de salarii care au fost revendicate după aprobarea bugetului, ceea ce pune sub semnul întrebării deficitul estimat pentru 2024. În orice caz, în 2025 vom avea o nouă reformă fiscală! O spune chiar ministrul finanțelor în noiembrie 2023 (sursa: adevărul.ro): ,,Măsurile acestea sunt oarecum tranzitorii spre reforma fiscală adevărată pe care probabil o vom avea în anul 2025. A câta? De fapt, nu este o reformă, este o nouă majorare a impozitelor de impozite și taxe. Anul și majorarea!

La ce majorări de impozite și taxe ar trebui să ne așteptăm? Cred că începând cu 2025 vor apărea modificări, în sensul majorării sau uniformizării, în ceea ce privește:

– impozitul pe proprietate, în special imobile, clădiri rezidențiale și nerezidențiale;

– impozitul pe dividende;

– TVA, în sensul majorării cotelor reduse de 5% și 9%, dacă nu cumva se gândește și o majorare a cotei standard de 19%.

Alexandru Tamba

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi cotidianul Curierul Naţional. www.curierulnational.ro

2 Thoughts to “Execuția bugetului pe 2024 este în grafic. Va fi la fel și la sfârșitul anului?”

  1. […] mult mai mult decât veniturile, programul de venituri a fost realizat, dar… Articolul Execuția bugetului pe 2024 este în grafic. Va fi la fel și la sfârșitul anului? apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

  2. Flavia

    Răspuns: NU!!!

Leave a Comment