CCR „ajută” la menținerea, chiar creșterea inflației

Prin amânarea deciziei asupra a 4 subpachete din cele 5 ale pachetului 2 de reforme al guvernului Bolojan, CCR sprijină într-un fel menținerea, ba chiar creșterea inflației. Cum? Prin menținerea unor venituri foarte mari în zona unor pensii speciale, ori, așa cum se știe, o cauză a inflației este cea a cantității de bani care se află în circulație, cu alte cuvinte creșterea cererii de mărfuri. Așadar, pe lângă cealaltă cauză, cea a inflației prin costuri, adică prin creșterea de prețuri la energie, combustibili, creșteri de impozite și taxe care se duc în preț, CCR amână limitarea unor venituri nesustenabile până în luna octombrie, ceea ce înseamnă presiune în continuare pe prețuri.

Mai mult, pe lângă creșterea de prețuri mai avem și problema creșterii economice, care este aproape zero, ceea ce înseamnă stagflație în toată regula. Cu alte cuvinte, cea mai păcătoasă situație posibilă!

Dar veștile proaste nu se opresc aici: reforma administrațiilor locale se lasă așteptată, deci încă o presiune inflaționistă, dar și faptul că mai avem puțin și intrăm în iarnă, ceea ce înseamnă cheltuieli foarte mari în bugetul familiilor cu încălzirea, indiferent de combustibilii folosiți, lichizi (motorină), gazoși, electricitate sau solizi (lemne, cărbune). Cheltuielile cu încălzirea au o pondere foarte mare în bugetele de familie în România, ori cu niște venituri deja erodate de inflație vom avea o iarnă foarte grea din punct de vedere financiar, singura speranță fiind aceea că am putea avea o iarnă mai blândă din punct de vedere termic. Toate acestea, corelate cu ezitările CCR de a tranșa cu celeritate măsurile cuprinse în pachetul 2, cu amânările reformelor din administrație, dar foarte ”zburdalnici” cu creșterea impozitelor și taxelor, atât pentru populație, cât și pentru companiile private, creează o stare de îngrijorare în rândul populației, de impredictibilitate pentru companii, foarte multe punându-și investițiile pe ”hold” până se clarifică toate aspectele privind evoluția bugetului țării. Problema care se pune în mod serios este următoarea: mergem în gard sau începem redresarea? Pe unii se pare că nu prea îi interesează, îi doare în locul unde îl doare pe fostul prim-ministru, după cum ne-a relatat domnul Boloș, ex-ministru de finanțe în guvernul României, desigur!

Alexandru Tamba

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi cotidianul Curierul Naţional. www.curierulnational.ro

 

One Thought to “CCR „ajută” la menținerea, chiar creșterea inflației”

  1. Anonim

    O soluție de rezerva ar fi ca președintele să inițieze un referendum pentru eliminarea tuturor pensiilor speciale, inclusiv cele militare, toată lumea după cât a contribuit și de la 65 de ani.

Leave a Comment