La Zalău, “Caragiale fără vârstă” – spectacol de teatru

Sala de spectacole a Clădirii Transilvania va găzdui, vineri -17 septembrie, începând cu ora 18, spectacolul de teatru de revistă “Caragiale fără vârstă”, oferit de Centrul Cultural Carei. Alături de momentele și schițele lui I.L. Caragiale, mai mult sau mai puțin cunoscute, vor fi prezentate momente muzicale savuroase din perioada 1900 – epoca lui Caragiale. Prețul unui bilet este 5 lei. Biletele se găsesc la Casa Municipală de Cultură Zalău, de luni până vineri, între orele 9-18. De precizat este faptul că acest spectacol a fost programat iniţial în 31 august, însă din cauza unor probleme de sănătate ale unor artişti, a fost reprogramat. Proiectul Caragiale fără vârstă s-a născut în 2016, la Carei, mai întâi din dorința de a-l comemora pe cel mai mare dramaturg român prin umorul său caracteristic și mai apoi, pentru a demonstra cât de actual este în continuare. De la an la an, teatrul de revistă s-a dovedit a fi o rețetă de succes astfel încât Caragiale fără vârstă a ajuns să fie un brand în sine, pe plan local.“Acum, bine crescut, spectacolul nostru pornește la drum! Zalăul este primul oraș din micul turneu pe care îl vom face în județele Satu Mare și Sălaj. Copiii și tinerii îl vor întâlni, în spectacolul nostru, pe nea Iancu mai accesibil, iar adulții un nea Iancu inedit. Invităm, așadar, toți iubitorii de teatru, muzică și dans să petreacă alături noi o seară agreabilă și plină de învățăminte. Vă rugăm să poftiți! – Centrul Cultural Carei ”, au precizat organizatorii – Centrul Cultural Carei.

One Thought to “La Zalău, “Caragiale fără vârstă” – spectacol de teatru”

  1. Celentano

    Nu ar trebui încurajate astfel de spectacole! Avem zi de zi spectacole și mai și ! In Guvern, parlament , președentie!!!

Dă-i un răspuns lui Celentano Anulează răspunsul