În 27 martie, la concertul de la Casa de Cultură a Sindicatelor, Trupa Vunk a aflat care este visul publicului din Zalău

Vineri, în 27 martie, „Înconjurul lumii”, turneul acustic al trupei Vunk, a ajuns şi la Zalău. Acesta a fost cel de-al doisprezecelea oraş în care cei doisprezece muzicieni aflaţi pe scena – Vunk şi invitaţii lor – au făcut un show de excepţie, care a ridicat publicul în picioare în toate locurile în care a ajuns până acum.
„Suntem doar pentru a treia oară în Zalău şi acesta este unul dintre motivele pentru care am ales să facem Înconjurul Lumii şi aici. Recrutăm public, descoperim mereu alte lumi, alt tip de reacţii”, spunea Cornel Ilie pe blogul sau, www.cornelilie.ro .
Pregătirea pentru spectacolul care a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor a început cu un dejun la un restaurant din zonă şi cu un … meci de fotbal. După ce au descoperit „extraordinara mâncare” din Zalau, după cum spunea Cornel Ilie, membrii trupei Vunk au jucat două meciuri de fotbal cu cei din staff.
La ora 18.00, concertul de la Casa de Cultura a Sindicatelor, o sala de 500 de locuri plină până la refuz, a fost deschis de Alexandra Uşurelu. Publicul din Zalău a făcut apoi „Înconjurul lumii” alături de trupa Vunk – cei doisprezece muzicieni au pus în scenă un spectacol eveniment. Sound-ul original, jocurile de lumini şi mesajul emoţionant al pieselor au făcut ca publicul din Zalău să-şi deschidă în mod firesc sufletul şi să-şi împărtăşească visurile.
Fiecare spectator aflat în Casa de Cultura a Sindicatelor a completat pe cartea poştala #visulmeueste şi astfel, la impresionanta colecţie a trupei Vunk, au fost adăugate şi visurile celor din Zalău. „Cineva vrea să schimbe lumea, altcineva vrea să devină poliţistă. O fată vrea să devină o soacră cool şi altcineva visează ca ‘Zalăul sa devină cunoscut pentru oamenii faini, nu doar pentru ţuică”, nota Cornel Ilie pe blogul său. Iar daca toţi spectatorii din sală au fost de acord cu acest lucru, trupa Vunk duce mai departe, în „Înconjurul Lumii”, visul celor din Zalău.
Imagini de la concertul din Zalău pot fi văzute aici http://youtu.be/YiJe3cd9XtM.

Alte articole

Leave a Comment