Cum vor recupera bugetarii și elevii sălăjeni ziua liberă de luni, 30 aprilie

Guvernul a stabilit ca ziua de luni, 30 aprilie, să fie zi liberă pentru elevi și angajații la stat, pentru a face legătura cu ziua liberă de marți, 1 Mai, zi nelucrătoare conform Codului Muncii. Noua zi liberă va fi recuperată ori în ziua de sâmbătă, 5 mai, ori pe parcursul programului zilnic, prin prelungirea orelor de program, până la data de 11 mai.

Aceleași măsuri de recuperare a orelor sunt valabile și pentru unitățile de învățământ, care sunt libere să-și organizeze orarul cursurilor astfel încât elevii și profesorii să nu piardă orele din ziua de 30 aprilie.

Dispoziţiile nu se aplică magistraţilor şi altor categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în data de 30 aprilie 2018 şi nici participanţilor în aceste procese, mai prevede hotărârea de guvern. De asemenea, la instituțiile în care activitatea nu poate fi înreruptă, aceste dispoziții nu se vor aplica.

Leave a Comment