În lipsa banilor de la bugetul de stat, gratuitatea transportului pentru elevii din Zalău va fi asigurată cu bani din bugetul local

Conform legislației în vigoare, gratuitatea transportului elevilor din Zalău trebuie susținută cu bani de la bugetul de stat. Numai că una scrie în lege și alta este realitatea. Banii n-au venit, cel puțin deocamdată. Așa că, fondurile necesare vor fi asigurate din bugetul local. Problema asigurării transportului gratuit pentru elevii din municipiul Zalău a fost dezbătută astăzi în ședința Consiliului Local al Municipiului Zalău. Proiectul de hotărâre privind avansarea din bugetul local a contravalorii abonamentelor pentru transportul public, destinat elevilor, în vederea asigurării gratuității transportului public local pentru elevi, a fost adoptat de majoritatea consilierilor.

Prezent la ședință, primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, le-a explicat consilierilor locali că „ doar până în luna noiembrie 2020, gratuitatea transportului pentru elevi se asigura sută la sută din bugetul local. Din noiembrie 2020, conform reglementărilor care există acum, gratuitatea pentru transportul elevilor se asigură din bugetul de stat. Însă, până acum, nu am primit nici un ban din bugetul de stat pentru această destinație. Am avut corespondențe destul de stufoase cu ministerele de resort, cu finanțele. Ministerul Educației ne-a explicat că da, scrie că din bugetul de stat, dar nu scrie că din bugetul acestui minister. Sigur, îmi venea să le spun, <Domnule, mă scuzați, poate trebuia să apelăm la Ministerul Agriculturii sau la alt minister>. Totuși, noi știam că Ministerul Educației se ocupă de elevi. Dar, lăsând la o parte toate aceste chestiuni, noi suntem astăzi într-o situație în care avem doar două variante, din punctul meu de vedere. Să nu mai subvenționăm societatea Transurbis ca să transporte gratuit elevii sau să aprobăm finanțarea din bugetul local, până când o să clarificăm situația cu Ministerul Educației și cu ministerele de resort, urmând să ne recuperăm sumele alocate, poate să ajungem să le recuperăm chiar în instanță. Eu v-am propus astăzi să mergem pe varianta a doua, să mergem în continuare pe  finanțarea din bugetul local către Transurbis pentru a transporta gratuit elevii, iar noi să ne recuperăm sumele de la bugetul de stat, așa cum scrie în legislație.”

Leave a Comment