Centru de zi pentru copii în fostul Punct Termic 17 din Zalău

Consilierii locali zălăuani au aprobat în cadrul ședinței de Consiliu local municipal de luni, contribuția financiară a municipalității la proiectul de transformare a unui punct termic de pe raza municipiului în Centru de zi pentru copii. Decizia de transformare a Punctului Termic 17 situat pe Aleea Torentului nr. 24, în cartierul  Dumbrava 2 în Centru de zi pentru copii a fost luată încă din luna ianuarie a acestui an.

Amenajarea acestei clădiri și dotările ce vor intra în componența ei vor costa aproximativ 3.348.000 de lei, proiectul fiind realizat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 – Axa 4. Contribuția Primăriei – care reprezintă, de fapt, contribuția fiecărui zălăuan întrucât discutăm de banii noștri și nu de vreo „avere” a municipalității, este de 67.000 de lei.

Lucrările cuprinse în plan sunt cele de structură, arhitectură, instalațiile electrice, sanitare, instalații termice, instalații gaze naturale, echipamente date-voce, instalare panouri fotovoltaice etc. Lucrarea va mai cuprinde și dărâmarea unor ziduri interioare, practic, întreaga configurație a clădirii urmând a fi schimbată.

Suprafața construită a clădirii este de aproximativ 500 metri pătrați, iar durata lucrărilor este estimată la 12 luni din data începerii acestora. Nu se știe însă, deocamdată, când vor demara lucrările la acest obiectiv, așa cum nu s-a știut nici iarna trecută, atunci când proiectul a fost aprobat.  

Municipalitatea mai are în vedere câteva puncte termice dezafectate, intenționând fie să le desființeze (pe cele care nu mai pot fi transformate din cauza degradării), fie să le refacă și să le dea o altă destinație în folosul comunității. Având în vedere faptul că transformarea acestui PT nu a început nici acum în pragul toamnei, după ce proiectul a fost aprobat iarna trecută, este greu să presupunem ce, dar mai ales când, celelalte puncte termice – ruine urbanistice de pe raza municipiului – vor putea avea o soartă mai bună, o utilitate rezonabilă și un aspect civilizat.

 

 

 

Alte articole

2 Thoughts to “Centru de zi pentru copii în fostul Punct Termic 17 din Zalău”

  1. Anonim

    Nu era mai ieftin de 3,3 milioane lei să construiască o clădire de la zero? Sau aici este inclusă și șpaga?

  2. Anonim

    Frumos ! Exemplul cel mai bun este la blocul viceprimarului Balajel. In cartierul Stadion.
    Acolo in locul fostului punct termic, care risca sa cada peste garajul viceprimarului, s-a ales solutia ceea mai buna: DEMOLAREA !!! Si in locul punctului termic a fost „amenajata” o parcare pentru cei cu microbuze, cei cu plaforme auto, cu carosate, samsarii din zona care au ocupat rapid zona etc.
    Asa de frumos se joaca copii printre microbuze, carosate, masinile parcate haotic 🙂 Nu lipsesc nici smecherii care fac raliu / drifturi, caci pentru ei s-a amenajat acel spatiu 🙁
    p.s. ce frumos ar fi fost daca erau demolate si cele 10-15 garaje din zona, inclusiv garajul viceprimarului Balajel 🙂 Se putea face ceva cu adevarat frumos, unde sa nu ai niste cocini/cotete, pe post de garaje, unele folosite ca si magazii/depozite. Se putea curate zona de toate acele constructii , multe ridicate fara autorizatie de constructive, pe domeniul public al statului roman !
    p.s.s. a vazut cineva o documentatie tehnica cu aceste lucrari? au fost ele discutate si votate/aprobate de Consiliul local ? , caci din bani publici au fost facute ! Cum se poate explica o lucrare facuta doar pentru a beneficia cineva de acces bun la in garaj ??!
    cum a fost aprobata demolarea totala a unui garaj si partiala a altuia si celelalte garaje sa ramana in picioare ? caci „proprietarii” acestor 2 garaje au aceleasi documente ca si ceilalti, au acelesi drepturi ca si ceilalti!! sau nu?

Leave a Comment