Celebrul sculptor maghiar Fadrusz János s-a născut în 2 septembrie 1858, la Bratislava, într-o familie modestă. După şcoala primară, a intrat ucenic la un lăcătuş, aici găsindu-şi adevărata vocaţie. A primit un prim premiu pentru designul unui portal, iar un grup de profesori îi remarcă talentul şi îl înscriu la Şcoala de sculptură de la Uhrovec. Nu stă prea mult la această şcoală, deoarece urmează satisfacerea serviciului militar (1879-1883) la Praga. Aici îl întâlneşte pe sculptorul Josef Václav Myslbek, care îi va prezenta sculpturile şi clădirile din Oraşul de Aur, moment de cotitură în cariera tânărului Fadrusz. Două piese din gips, “Ahusversus” şi “Cap de băiat”, au fost prezentate la o expoziţie la Pojon şi au atras atenţia sculptorului vienez Viktor Tilgner, care îi oferă lui Fadrusz o bursă la Academia de Arte Plastice din Viena. Urmează cinci ani de studiu asiduu alături de maestrul Edmund Hellmer, ani încununaţi de obţinerea premiului Academiei în anul 1890, cu lucrarea “Răpirea sabinelor”. Lucrarea sa de absolvire se intitulează “Crucifix”, operă ce a obţinut Marele Premiu la Expoziţia Anuală a Artiştilor (lucrarea este amplasată astăzi la Viena). Urmează doar un deceniu de creaţie artistică (se stinge din viaţă la doar 45 de ani – 25 octombrie 1903), deceniu în care realizează numeroase statui şi monumente, cele mai reprezentative fiind Maria Tereza la Bratislava (dinamitată în perioada interbelică), Matia Corvin la Cluj, Miklós Wesselényi la Zalău, Béla Wenckheim la Kisbér, Tuhutum Memorial la Zalău şi Lajos Tisza la Szeged (foto 1).
Istoria ridicării la Zalău a statuii lui Miklós Wesselényi începe în 1891, când, la Adunarea anuală a Corpului Didactic din Sălaj, profesorul Pungar Gyula vine cu această propunere. Ideea este imediat îmbrăţişată de Adunarea Comitatului Sălaj, care alege în acest sens un comitet de iniţiativă condus de vicecomitele Szikszai Lajos. Urmează trei ani dificili, în care se încearcă strângerea fondurilor necesare ridicării monumentului. În anul 1894, se organizează un concurs de proiecte pentru viitoarea sculptură, concurs la care sunt trimise doar două lucrări ce îl înfăţişează pe Wesselényi orator la tribună. Ambele variante sunt respinse de Comitetul de iniţiativă. Între timp, maestrul Fadrusz prezintă la Cluj proiectul viitorului grup statuar Matia Corvin. Cei din Zalău sunt impresionaţi de proiect şi propun sculptorului o lucrare similară ce să-l reprezinte pe baronul Wesselényi.
Fadrusz ajunge pentru prima oară la Zalău în 1895, pentru a vedea piaţa unde urma să fie amplasat monumentul. Un an mai târziu, este prezentată conducerii comitatului macheta grupului statuar, acceptată imediat (foto 2). La sfârşitul secolului al XIX-lea, în piaţa centrală a oraşului trona “Fântăna cu îngeraşi”, ce a trebuit mutată aproximativ în locul în care se află azi (foto 3). În luna ianuarie a anului 1901, grupul statuar ajunge la Zalău (statuia lui Wesselényi cântărea 1,2 tone, iar cea a ţăranului aproape 1 tonă). De la gară a fost transportat de care cu boi la sediul Comitatului (actuala Primărie), unde a stat mai bine de un an. Montarea a început în mai 1902, iar la 18 septembrie 1902 a avut loc inaugurarea (foto 4). Pe lângă statuie, în piaţă au fost amplasate lampadare, perimetrul parcului fiind înconjurat de un frumos gărduleţ din fier forjat (foto 5).
După Unirea din 1918, multe voci s-au făcut auzite în dorinţa de a se muta statuia din centrul oraşului. Cel mai vehement împotriva acestora a fost Iuliu Maniu, care spunea: “Marele Wesselényi la fel i-a eliberat pe iobagii maghiari şi români. Ar fi un act de ingratitudine din partea posteriorităţii democratice să se atingă de statuie”. Din păcate, nu i s-a dat ascultare lui Maniu, astfel că prefectul judeţului dă ordin ca statuia să fie demontată. Cele două figuri sunt luate de pe soclu în 25 aprilie 1935 şi depozitate în magazia Tribunalului Sălaj. Soclul a fost distrus, zona devenind pietonală (foto 6).
După Dictatul de la Viena, mai precis la 8 septembrie 1942, autorităţile maghiare au reamplasat statuia în piaţa centrală (foto 7). Istoria zbuciumată a grupului statuar nu se opreşte aici, după instaurarea comunismului în România, în anul 1947, statuia este acoperită cu scânduri şi vopsită în culoarea roşie. Era folosită pe post de avizier al propagandei ruseşti de atunci (foto 8). Nouă ani în piaţa centrală din Zalău a tronat un morman de scânduri!
Tot în perioada comunistă au circulat numeroase legende despre statuie: că ar exista o bombă sub ea, că s-a încercat mutarea ei de către un şofer de camion oprit la timp de miliţieni. Cert era că de 24 ianuarie, chefliii de la “Tronsi” (restaurantul din spatele statuii) se urcau pe monument şi îl spălau cu bere. În 1988 a dispărut o bucată din coroana de bronz a monumentului, ulterior recuperată de Miliţie.
Cel de-al doilea monument sculptat de Fadrusz la Zalău a fost Tuhutum, dezvelit în acelaşi an cu grupul statuar Wesselényi, un cadou făcut de artist localnicilor (foto 9). Monumentul reprezenta un vultur (pasărea sacră a triburilor maghiare), pe laturile obeliscului aflându-se o serie de texte runice (foto 10). Amplasarea a fost în Parcul Szikszai, actual-mente parcarea din spatele Primăriei (foto 11). Într-o noapte din vara anului 1968, monumentul a fost demontat şi transportat, spune folclorul local, în beciurile securităţii. Alţii spun că ar fi fost topit la “Armătura” sau transportat la Bucureşti. Cert este că o inestimabilă operă de artă a dispărut din centrul oraşului, ştirbind din frumuseţea urbei.
Sculptorul Fadrusz Janos a prins istoria în daltă, i-a dat formă şi a făcut-o să rămână lângă noi în fiecare zi. Unicitatea operelor sale constă în redarea realistă a naturii umane, amplasarea dinamică a tuturor detaliilor, toate acestea cu scopul de a neutraliza calităţile simpliste la care se aşteaptau unii. Monumentalismul postistoric al lucrărilor lui Fadrusz este atât de contemporan, încât ai impresia că se manifestă printr-o naturaleţe aproape sfidătoare. Am avut două opere ale maestrului în oraş, a rămas doar una. Fadrusz, terminând sculptura, a aruncat în piaţă un subiect de contemplare care uneori ne surprinde, alteori ne face să vibrăm interior sau să căutăm nuanţe transcendentale. Să ne bucurăm de nobleţea artei, de acest oraş minunat!
Daniel Mureşan
Da, interesant acest „documentar”, care trage perdeaua lateral la fereastra ce da spre centrul Zalaului, spre a vedea trecutul cultural al orasului. Sculptura, alaturi de pictura, se constituie intr-o valoare materiala, palpabila, de netagaduit a culturii, indiferent de autor si de epoca istorica pe care o reprezinta. Este bine ca mai exista oameni care cauta si scot „la vedere” lucruri care tin de identitatea cuiva, a Zalaului, in cazul de fata, prin care putem privi si noi inapoi, dandu-ne cu…parerea. Felicitari, domnule Daniel MURESAN ! Prof. Marin STEFAN