Profesorul Octavian Guţu, un veteran al învăţământului sălăjean

MOTTO:“PATRIA NU E LOCUL UNDE TE NAȘTI, CI UNDE STUDIEZI ȘI TE FORMEZI” (GOETHE)

La 1 septembrie 2019, cu o lună înaintea manifestărilor dedicate centenarului CNSB, sărbătorim UN VETERAN al școlii noastre, profesorul Octavian Guțu. Se împlinesc acum 50 de ani de activitate în învățământul sălăjean a celui mai longeviv coleg al nostru.

Dascăl distins, caracter ferm, om al cetății, de-a lungul întregii sale vieți, domnul Guțu și-a imaginat și a înfăptuit lucruri deosebite.Era, însă, mereu, departe de fericirea ce trebuia să-l cuprindă în urma reușitelor sale…

Instalat, pentru o bună bucată de vreme, în funcții administrative (director al acestui liceu, inspector general al Inspectoratului Școlar al județului Sălaj, primar al orașului Șimleu Silvaniei), susnumitul rămâne pentru noi, PROFESORUL GUȚU, iar pentru cei mai apropiați, TAVI.

…A deschis mintea elevilor săi pentru a pricepe ce este CARTEA, a deschis sufletul acestora ca să înțeleagă ce este nobil, frumos și adevărat. I-a învățat ce înseamnă respectul față de limba și literatura română.Față de cuvântul spus și scris…

De obicei, articolele de omagiere sunt șlefuite “să dea bine”. Azi, însă, domnule profesor, vrem să aflăm POVESTEA DUMNEAVOASTRĂ așa cum a fost cu adevărat! Neșlefuită! Vrem să-l cunoaștem pe PROFESORUL, dar și pe OMUL  Octavian Guțu. Ați fi de acord cu un astfel de INTERVIU, dle profesor?

De acord și cu interviul, dar mai ales cu modul în care să fie acesta: despre omul și profesorul OCTAVIAN GUȚU așa cum a fost și este cu adevărat, nu unul „care să dea bine” , deci unul „neșlefuit”.

 

Cu ce credeți că ne-ar ajuta pe noi, profesori și elevi deopotrivă, să vă cunoaștem trecutul, dar și prezentul profesional, la împlinirea celor 50 de ani de activitate în învățământul sălăjean?

Nu știu în ce măsură trecutele vremuri din viața unui pensionar mai poate stârni interesul cuiva și, îndeosebi să ajute cu ceva azi Trecutul interesează mai puțin , dictonul la modă este „TRĂIEȘTE-ȚI CLIPA !”. Rămân, însă, optimist și poate povestea mea îi va ajuta pe cei cu o condiție materială mai modestă, dar care vor să nu trăiască degeaba, care au un ideal și vor să și-l împlinească. Eu din această categorie de tineri am făcut parte. Și, în cea mai mare parte, zic eu, am izbutit. Cum? Prin câteva aspecte esențiale: mi-am făcut debutul în viață în anul 1946, într-o familie de basarabeni refugiați în timpul războiului. Tata- ceferist, mama –casnică. Au ajuns în GIURTELECUL ȘIMLEULUI cu o bocceluță și 5 copii. Eu aveam să fiu al șaselea. Tata s-a stins din viață când eu aveam 16 ani. Asta a făcut ca adolescența mea să-și încheie parcursul atunci. Vara lucram la calea ferată. Deci am debutat în viață prin a cunoaște ce înseamnă a nu avea. Aceasta m-a ambiționat și m-a făcut să vreau să ajung la o altfel de viață.Cum? Prin mine însumi, am moștenit de la tata dragostea de carte și altruismul, iar de la mama, optimismul, puterea de a nu îngenunchea.

Clasele gimnaziale le-am urmat în satul natal (1953-1960). De la început, mi-a plăcut școala, dragoste ce nu s-a ofilit nici azi când am reușit să adun 73 de ani. Am fost apoi admis la Școala Medie Mixtă din Șimleu, pe care am absolvit-o în 1964. În cei 11 ani de școală preuniversitară am fost un elev bun, nu premiantul numărul unu. Am fost admis în 1964 la Facultatea de Filologie din CLUJ, specialitatea limba și literatura română. Am absolvit-o în 1969. Ca student am fost printre cei mai buni. Dovada? După doi ani am obținut BURSĂ REPUBLICANĂ, o adevărată mană cerească pentru studentul orfan de tată și cu o mamă ce avea doar o pensie de urmașă.

Studiile universitare le-am încheiat cu media generală a celor cinci ani de studiu 9,62. Ea mi-a dat posibilitatea să pot alege dintre posturile vacante pe cel dorit. Am optat pentru liceul unde am fost elev. Din 1969 și până în 2019, viața mea profesională este nedespărțită de această instituție în care am cunoscut bucuriile a ceea ce înseamnă să faci ce-ți place pe plan profesional. După un an și ceva am devenit elev-militar la U.M. din LIPOVA. În anul 1972, m-am căsătorit cu profesoara de franceză ELEONORA LIUTIC, împreună cu care am dat viață celor doi copii: ADRIAN, azi informatician în TIMIȘOARA și ALINA-NORA, profesoară de engleză la CNSB.

Obișnuit să nu fac pauze în traseul existențial și profesional, mi-am susținut toate examenele de dascăl la timpul cuvenit: definitivatul în 1973(promovat cu media 9,66), gradul didactic II în 1978 (media 9,83), iar gradul I în 1983 (media 10) având ca temă a lucrării „PROPUNERI PENTRU UN POSIBIL MANUAL DE ROMÂNĂ PENTRU CLASA a X-a”.

La doar trei ani de carieră la catedră, am fost numit ÎNDRUMĂTOR UTC, iar în 1978, director al liceului, funcție deținută până în ianuarie 1990. În ianuarie 1990, am fost ales inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean SĂLAJ, funcție pe care am deținut-o până în martie 1997. Am revenit la catedră, iar în 2000 am fost ales primar al orașului ȘIMLEU SILVANIEI.

După 1990, am deținut mai multe funcții pe lângă ce am menționat până acum: membru în Prima Prefectură a Sălajului după 1989(1990-1992); consilier în Consiliul Județean Sălaj (1996-2000); consilier în Consiliul Local ȘIMLEU (2004-2008); președinte al Filialei Sălaj UNICEF (1994-1996); membru în Consiliul Național al PSD.

La 1 noiembrie 2009, am fost pensionat, dar și după aceea am avut câteva ore în fiecare an școlar.

Dacă s-ar inventa o mașinărie ce permite călătoria în timp, UNII ne-am întoarce bucuroși… poate, poate am mai schimba ceva.Domnule profesor, dacă s-ar putea schimba ceva în trecutul Dvs., care ar fi două lucruri la care vă invit să vă gândiți și aștept să ne răspundeți?

De-ar fi posibil să reiau viața mea de la început, aș alege același traseu profesional. Nu-i nicio profesie mai frumoasă și mai aducătoare de bucurii moral-spirituale ca cea de dascăl de citire. Aș corija însă unele aspecte ce țin de modul de a-ți face datoria profesională în raport cu statutul de soț și părinte, precum și în modul de a concepe prietenia sau în general relația cu oamenii. Aș începe cu ultimele două aspecte: am greșit uneori fiind prea credul, am crezut prea ușor și prea repede în unii oameni fără o prealabilă judecată critică.

Nu am avut nici discernământul necesar în alegerea prietenilor. Am avut mulți prieteni, ceea ce nu-i deloc bine! Concluzia tardivă? Mai puțini prieteni și de mai multă și mai bună calitate. În caz contrar, te risipești inutil/păgubitor într-o duzină de așa-ziși prieteni.

O altă mare greșală pe care am săvârșit-o este aceea că am dedicat de multe ori un timp excesiv de mare muncii profesionale în raport cu cel afectat problemelor familiale. N-am dorit să-i dezamăgesc pe cei care au investit în mine alegându-mă în funcțiile avute, dar am dezamăgit uneori pe cei care mă așteptau acasă!

Din păcate, singura metodă de călătorie în trecut (în afara hipnozei, poate) se face pe  calea amintirilor.V-aș ruga să ne povestiți câte o întâmplare memorabilă din două perioade diferite ale vieții Dv. de profesor/inspector/

primar (la alegere sau din toate cele trei).

Viața fiecărui om este o sumă de întâmplări. Prima este chiar faptul de a te naște! Desigur,nu toate ne marchează la fel evoluția în viață.Voi enumera doar câteva momente ce mi-au marcat destinul, nu le ierarhizez, ci le pomenesc în ordinea în care s-au succedat: am fost martor la momentul tragic al stingerii din viață a iubitului meu tată, VASILE. Aveam 16 ani; în liceu am fost șef de internat, calitate în care am fost învinuit că am instigat la revoltă elevii interni care au refuzat într-o seară să mănânce nesfârșita mămăligă ce ni se oferea zilnic în meniu. Eu nu i-am îndrumat la revoltă, le-am spus că dacă nu le place, să nu mânânce! Așa au făcut. Am fost aspru sancționat și cercetat. M-a bucurat, insă, solidaritatea colegilor interni cu mine ! ; eram în anul I de facultate și la un moment dat ajunsesem să am doar o singură pereche de pantaloni cu care puteam ieși din cămin. Cu banii destinați cumpărării pantalonilor noi, eu mi-am cumpărat volumul întâi al “Istoriei literaturii române”, ediția Academiei Române;  vestea neașteptată că mi s-a acordat BURSĂ REPUBLICANĂ după doi ani de facultate, ceea ce însemna 500 lei lunar, pe care îi primeam pe lângă bursa obișnuită, încât la absolvirea facultății aveam carnet de CEC și pusesem bazele bibliotecii personale; ca director am înregistrat multe bucurii, una nu o pot uita:   în ziarul “SCÂNTEIA”, organul central al partidului, pe prima pagină ziaristul  C. STĂNESCU a publicat un articol intitulat “ȘCOALA LA CARE AȘ VREA SĂ FIU  ELEV !”. Era un reportaj în urma vizitei în liceu a acestui publicist;  în 1990, în timpul și după revoluție, am fost ales membru în noile organisme locale și județene , deși am fost 12 ani director în perioada comunistă; alegerea mea , în lipsă și fără să-mi depun candidatura, ca inspector școlar general de către reprezentanții școlilor din județ; în anul 2000 am fost ales primar al urbei șimleuane din primul tur cu un procent mare de voturi etc.

Nu pot să uit în niciun fel și următoarele elemente existențiale:

În anii de liceu am practicat atletismul. Eram campion raional la proba de alergare pe 400 m. Într-un an , am obținut locul III la faza regională a concursului elevilor de licee. Aveam ceva original alergam desculț, ghetele specifice mă deranjau.

O bucurie aleasă a vieții mele a fost și faptul că după absolvirea facultății am fost căutat de mai mulți foști profesori universitari ajunși în județ la examenele de absolvire sau la inspecții didactice. Am devenit prietenul acestora, iar întâlnirile cu profesorii: ION VLAD, D.D.DRAȘOVEANU, ȘTEFAN BITAN, VASILE FANACHE, MIRCEA MUTHU, MIRCEA CURTICEANU au fost pentru mine adevărate sărbători spirituale. Din ele am învățat mai multe decât din orice cursuri postuniversitare aș fi urmat.

În perioada în care am fost inspector școlar general, județul noastru a organizat două faze naționale ale olimpiadelor școlare, la istorie și limba maghiară.

Sălajul a fost primul județ din țară în care în anul 1993 a fost supus unui control și unei evaluări globale pe linie de învățământ din partea Ministerului Învățământului. Controlul și evaluarea făcută din partea a celor 150 de inspectori din minister și din cinci județe limitrofe a ajuns la concluzia că de fapt, în județul Sălaj reforma a început, că o serie întreagă de proiecte și de gânduri aici și-au aflat deja cât de cât concretizarea și matca câteva din doritele schimbări din învățământ”(cf. GHEORGHE FELEA, șeful Serviciului liceal și postliceal din Ministerul Învățământului, în interviul dat pentru ziarul “GRAIUL SĂLAJULUI”, publicat în 28 mai 1993 sub titlul “Sălajul –punct de pornire pentru reforma învățământului”).

Bineînțeles  că și nereușitele le-am înregistrat. Nici ele nu m-au ocolit în toate etapele.

 Unele lucruri sunt imposibile.Știm că sunt.Vi s-a întâmplat, totuși, vreodată, ca imposibilul să devină posibil? Dați-ne, dacă vreți, un exemplu.

Da, de nenumărate ori și imposibilul devine posibil! Iau exemplele din propria mea viață. Rămas orfan de tată, mama cu 250 lei pensie, frații și surorile mai mari nici ei nu aveau o situație materială deosebită, aspirația mea de a urma o facultate era de-a dreptul imposibilă din punct de vedere pecuniar. Prin sprijinul familiei, prin ambiția mea și prin efortul continuu, am izbutit să devin licențiat în litere, iar apoi tot prin efortul personal să obțin rezultate deosebite cu elevii și în funcțiile în care am fost numit sau ales.

           Tot de domeniul imposibilului mi se părea la începutul carierei ca munca mea să beneficieze în fiecare etapă de recunoaștere și apreciere de către cei competenți s-o facă.

Astfel, pentru activitatea la catedră MEN m-a distins cu titlul de “PROFESOR EVIDENȚIAT”. Pentru efectele pozitive multiple ale activității de director mi s-a acordat de către organul județean de partid „MEDALIA MUNCII”, iar oamenii din învățământ m-au ales în 1990 inspector școlar general. Întregii mele strădanii din învățământ i s-a validat valoarea în anul 2004 când Președintele României,           D-ul ION ILIESCU, mi-a conferit ORDINUL „MERITUL PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT” ÎN GRAD DE COMANDOR.

           Nici implicarea mea directă în evenimentele din Decembrie 1989, n-a fost trecută cu vederea: Prefectul Județului Sălaj mi-a acordat în 2009 o “DIPLOMĂ DE PREȚUIRE PENTRU ÎNTREAGA ACTIVITATE PUSĂ ÎN SLUJBA VICTORIEI REVOLUȚIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989”.

În  2008, Consiliul Județean Sălaj mi-a oferit „DIPLOMĂ PENTRU ACTIVITATEA ÎN ACTUL DE GUVERNARE 1992-2008”.

Oare în 1969, când debutam ca profesor, nu era de domeniul imposibilului ca peste ani, 4 dintre foștii elevi să devină colegi de catedră cu mine? Este vorba de profesoarele: MIRIȘAN LIGIA, ANCA MUREȘAN, KOVACS ANA și SÂRCA IOANA.

Ce i-ați răspunde unui adolescent care v-ar pune următoarele întrebări.”Trăim într-o lume populată de zombi plecați în căutarea fericirii și o găsim atât de rar. Unde s-o căutăm, domnule profesor?

În loc de pomi, ne cățărăm în blocuri (uneori înalte, atingând norii), iar pofta de banane ne este înlocuită de.. BANI…DE CÂT MAI MULȚI BANI! De ce, domnule profesor?”

La această întrebare, îmi permit sa vă ofer un răspuns apelând la versuri eminesciene. “Nu căta în depărtare/Fericirea ta, iubite!”, “Ci trăiește, chinuește/
Și de toate pătimește/Ș’ai s’auzi cum iarba crește”.

Într-o lume în care asistăm la o promovare malignă a incompetenței, care credeți că este, ÎN ACEST MOMENT, explicația ultimă și definitivă, a acestei realități? Ce este de făcut?

Excelent ați definit o tristă realitate pe care o trăim azi: PROMOVAREA MALIGNĂ A INCOMPETENȚEI. Ea este mai dăunătoare/răufăcătoare pe lungă durată decât corupția! De ce? Un incompetent ajuns la putere, promovează incompetența, adică nepriceperea. Și mai nociv este că un incompetent nu va recunoaște niciodată acest lucru. Ce-i de făcut? Multe sunt! Nu sunt eu cel mai potrivit să ofer posibile soluții. Consemnez simple păreri: în țara  aceasta avem foarte multe valori și în toate domeniile. Necazul este că acești oameni- elită  stau prea cuminți deoparte. Haideți să-i facem mai mult cunoscuți, haideți să-i determinăm  să intre în circuitul activ pentru că sunt oameni care au idei novatoare, sunt corecți, obiectivi, cinstiți, verticali și culți. Haideți să-i scoatem din turnul de fildeș și să-i convingem să intre în lupta vieții. Cu siguranță, treptat, ei vor fi cei aleși să ne conducă. Nu trebuie să-i importăm de nicăieri!

 Că om fi fost ori am devenit de-a lungul anilor profesori buni e o chestiune oricând controversabilă.Domnule profesor, ce mai înseamnă azi a fi un profesor bun?

Conceptul de profesor bun este unul ce-a evoluat spectaculos de-a lungul vremii.A fi profesor bun azi este cu totul diferit față de acum câteva decenii. De ce? Pentru că astăzi locul și rolul profesorului este determinat de specificul timpului în care trăim și de rolul pe care îl are școala în acesta. Astăzi există multe școli pe lângă școală, începând cu școala străzii și încheind cu internetul. Ce afla elevul odinioară la școală, astăzi află butonând la internet! În aceste concurențiale condiții, ce mai poate face un profesor pentru a fi ascultat și urmat de elevi? Cum poate el convinge că menirea lui nu s-a încheiat, ci i s-a schimbat scopul și că este indispensabil?

Mă rezum la a enumera doar câteva din modalitățile prin care un dascăl al mileniului trei mai poate aspira la statutul de dascăl bun: să fie bun comunicator , să fie permanent conectat la noutățile din domeniu, să cunoască mai bine așteptările elevului de la el, să convingă pe cei din bănci de imporanța pentru viață a problemelor abordate, să promoveze lecția democratică, deschisă, spiritul critic , să implice pe elevi în a da ei răspunsuri la întrebări , să-l  facă pe fiecare elev să se simtă nu asistent la cele dezbătute, ci părtaș, să stimuleze ideile aparent trăsnite, să încerce ca în fiecare oră să fie altfel/ să fie imprevizibil, să-i învețe pe elevi să zâmbească, să se bucure, să se simtă cu adevărat importanți!

Aceasta este, de fapt, școala altfel. Este școala care iese din rutină, în care elevul nu mai este ca un spectator la o emisiune de știri! El devine actorul principal și căutător de știri /noutăți și, totodată, comunicator al acestora.

E limpede că pentru societatea de azi, INTERNETUL a devenit mediul predilect de comunicare și informare. Amploarea utilizării sale este fără precedent.De asemenea, amploarea influenței sale aupra (de)formării personalității umane este la fel de mare.Domnule profesor, azi, la 50 de ani de viață la catedră, ce credeți despre generația web? Aveți vreo recomandare pentru cei care simt cele 50 de minute ale orei ca pe o veșnicie…

Întrebarea este prea actuală încât s-o epuizez în câteva rânduri. Mărturisesc doar două gânduri/opinii ale mele: nu subscriu conceptului unora potrivit cărora generațiile actuale ar fi unele ale „FULGILOR DE NEA”; în al doilea rând, dacă elevilor li se par cele 50 de minute drept o veșnicie, vina nu este în primul rând doar a lor. S-o căutăm la purtătorii de catalog, să poposim apoi în familia elevilor și apoi la cei pe care în loc să-i facem iubitori ai disciplinei ce-o predăm, ajungem, uneori, să-i facem s-o urască de-a dreptul!

O parte din posibile soluții salvatoare, le-am precizat în raspunsul la întrebarea anterioară.

           N-am înțeles niciodată de ce nu ați acceptat, la un moment dat, propunerea de a lucra în Ministerul Educației. NU e târziu nici acum pentru unele sugestii și recomandări, absolut necesare pentru optimizarea activității din ministerul „nostru”. Promitem să le transmitem personal doamnei ministru, Ecaterina Andronescu (aceeași E.A., de patru ori în fruntea ministerului!!), pe cele pe care ați dori să ni le împărtășiți în acest interviu.Cum ar putea învățământul românesc să se transforme dintr-un sistem de școlarizare într-unul de educație?

Nu mi s-a propus niciodată să lucrez în ministerul de resort. Nu-mi permit

să dau sfaturi nimănui pentru că știu că acestea irită, nu sunt luate ca bune intenții.

             Actuala noastră ministră a greșit acceptând un fotoliu în care a mai stat de trei ori și aproape niciodată la despărțirea de el regretele celor din domeniu nu au fost prea mari.

           Eu nu aș numi un ministru al Învățământului un om cu studii superioare pregătit nu pentru sistemul educativ, ci pentru domeniile tehnice, economice, agricole etc. Ca să conduci dascălii, trebuie ca tu să ai pregătirea specifică acestora. Pe lângă vocația strict necesară unui educator, profesia de dascăl presupune a cunoaște multă psihologie, pedagogie, metodică, arta didacticii în general. Toate acestea nu se pot însuși la un curs de pedagogie de trei luni pe care îl au unii din cei care potrivit vocației și-au ales alt domeniu decât cel școlar, dar după aceea s-au “refugiat” în învățământ. E mai comod, mai călduț aici?

Cum poți face o reformă reală a învățământului cu specialiști nespecializați pentru învățământ? E un punct de vedere personal, dar, poate, și un punct de pornire!

Deci, un răspuns al meu este că nu poți transforma un sistem de școlarizare într-unul de educație decât cu oameni formați, școliți pentru a face educație!

Deși, de la o vârstă încolo, unii dintre noi traversăm cu greu infernul ignorării și al căderii în anonimat, marginalizarea relativă din partea vremurilor nu ne-a frânt încrederea în bine și nici pasiunea pentru adevăr și frumos.În acest context scrisul este un mod de a trăi esențial.E salvator…Știm că ați scris mult.Când (în ce perioadă a vieții), unde(în ce publicații) și, mai ales, despre ce ați scris, domnule profesor?

Nu am scris prea mult. Am început să scriu și să public după absolvirea facultății. Am scris și scriu doar sporadic. O fac doar din plăcerea de a-mi face auzite opiniile despre operele citite, despre autorii preferați sau despre problemele specifice activității didactice. Din ce am scris n-am păstrat nimic. Nu consider că paginile semnate de mine de-a lungul a 50 de ani merită adunate între coperți. N-au în ele nimic menit a spune ceva și mâine.

Ce-am așternut pe hârtie mi-a apărut în ziarele cotidiene județene sau în revistele: „TRIBUNA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI”,  „REVISTA DE PEDAGOGIE”, ”ȘCOALA NOASTRĂ”,  „SILVANIA”.

Un articol care m-a bucurat că l-am făcut cunoscut a fost cel intitulat „NU VREAU SĂ PREDAU LA CLASA a IX-a”. Titlul lui a fost scris și pe frontispiciul revistei „TRIBUNA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI”. În conținutul său îmi exprimam bucuria introducerii manualelor alternative de literatura română. Era un început de reformă reală a actului de predare a acestei discipline școlare. Ieșeam de sub tutela sufocantă a manualului unic. Când o operă literară se pretează doar unei singure interpretări , atunci ea nu are ce căuta în manualul școlar.

           Mi-a făcut o mare plăcere să scriu despre : ANDREI PLEȘU, ION CRISTOIU, MARCEL LUCACIU, MIRCEA MICLEA, NICOLAE STEINHARDT, MARIN PREDA, NICOLAE MANOLESCU, PETRE POPESCU,CONSTANTIN NOICA etc.

În anul 2000 am publicat în „GRAIUL SĂLAJULUI” o suită de                 articole-consultații în sprijinul elevilor pentru examenul de Bacalaureat. Acum, la ceas aniversar, mă desconspir, spunând public că reflecțiile ce au apărut cu două decenii în urmă în ziarul „SĂLAJUL.ORIZONT” sub titlul GÂNDURI MATINALE”și semnate OCTAV DÂNGEANU îmi aparțin. Am mai multe asemenea gânduri scrise ce nu am pretenția de-a fi cotate drept maxime/cugetări, ci pur și simplu ele sunt exerciții de îmbrăcare în cuvinte a unor parțiale învățăminte/concluzii din experiența mea de viață. Din tot ce-am scris, doar pe acestea le păstrez.

Toamna aceasta e una de bilanț, de evaluare.N-are cum să nu fie. Se împlinesc 100 de ani de la înființarea școlii noastre, 30 de ani de la (așa-zisa) Revoluție și …ani de când suntem Școală Europeană.Ce și-ar mai putea dori CNSB pentru următorii 100 de ani? Ce le doriți Dvs.,elevilor, părinților acestora și, nu în ultimul rând, colectivului de cadre didactice de acum și de peste ani?

Nu-mi place deloc sintagma “ȘCOALĂ EUROPEANĂ”. Cine cunoaște cu adevărat istoria școlii românești, deci inclusiv a acestei instituții centenare, poate depune mărturie că școala românească întotdeauna în conținutul ei a fost o instituție  cu nimic în afara celor europene. Suntem azi mai europeni pentru că facem schimb de experiență cu școli din alte state ale continentului?

Dacă noi, românii, ne-am reforma mentalitatea în multe privințe și dacă legile noastre ar fi făcute și respectate de toți cum trebuie, școala noastră românească ar putea fi etalon european!

Pentru următorii 100 de ani, CNSB trebuie să-și propună și să fie în primul rând o școală în mai mare măsură sincronizată cu cerințele vieții de azi și, mai ales, de mâine! Ce s-a făcut până acum este un piedestal puternic pentru ceea ce o școală pentru viață este necesar să avem în vedere  mai mult decât până acum.

           Generațiilor de elevi și profesori de azi și de mâine le doresc să nu uite că: acest liceu n-a fost al străbunilor, nu este al nostru, cei de azi, ci a tuturor generațiilor următoare în veacul vecilor! SĂ NU MAI SECE IZVORUL LOR!

           Dragă CNSB-ule, IUBEASCĂ-TE VEȘNICIA ȘI BINECUVINTEZE-TE DUMNEZEU!

Pentru un centenar, aceasta-i urarea unui semicentenar!

În încheiere, vă mulțumim foarte mult pentru ….

…și vă dorim ca ZILELE, PE CARE PROVIDENȚA  VI LE-A HĂRĂZIT ÎNCĂ , SĂ VĂ FIE PLINE DE MÂNGÂIERE  ȘI  SĂ VĂ BUCURAȚI, ÎN SENINĂTATEA FRUMOASEI DUMNEAVOASTRĂ VÂRSTE , DE ROADELE OSTENELILOR TRECUTE, PREZENTE ȘI, DE CE NU, ȘI VIITOARE!

La mulți și sănătoși ani, domnule PROFESOR GUȚU!

P.S. CONSILIUL LOCAL ȘIMLEU SILVANIEI în ședința din 26.09.2019 i-a atribuit PROFESORULUI OCTAVIAN GUȚU TITLUL DE “CETĂȚEAN DE ONOARE”.

Interviu realizat de prof. Stela Ioniță

13 Thoughts to “Profesorul Octavian Guţu, un veteran al învăţământului sălăjean”

  1. Felicitari !

    O activitate prodigioasa, felicitari. Era bine sa mentionati si cand ati fost primit in partid, multi am fost membri PCR si, nu ne e frica sa declaram asta !

    1. Anonim

      @ 14:37
      Asta cu „curajul” de a te lăuda că ai fost membru P.C.R. e ca în bancul cu calul de vînzare, care, biciuit să se vadă că trage, intră drept într-un zid:
      – Bade, da-i orb calu’!
      – Orb, orb, da’ văzut-ai ce curajos îi?

      1. Anonim

        F multă răutate pt cine nu are ce zice nimic despre sine.

  2. victor

    Sanatate si zile multe domn’profesor !

  3. Iulian

    Draga Tavi , in primul rand te felicit pentru ca ai devanit cel mai tanar/proaspat „Cetatean de onoare al orasului Simleu Silvaniei” , titlu pe deplin meritat , venit putin cam tarziu , dar intr-un moment de jubileu , 50 de ani de activitate in invatamant. Ne cunoastem de 50 de ani si eu am debutat in invatamant tot in 1969 , la Simleu Silvaniei , la fosta SC. Profesionala , actual CT”I. Maniu” . Colaborarea noastra s-a adancit , in perioada celor „doar” 33 de ani , timp in care in calitate de inspector de specialitate, am (de)servit 7 inspectori scolari . Tu mi-ai fost si subaltern (cand ai fost director) si sef (cand ai fost inspector scolar general ) , dar in primul rand mi-ai fost un bun prieten, un model de spiritualitate . Pacat ca in martie 2007, MEN a destituit intr-o noapte (?!) toti insp gen.din tara , printre care erai si tu . Si mai mare pacat pentru invatamant ,a fost ca n-ai ajuns un bun ministru al educatiei , o meritai din plin . Dar ai ramas acelasi „dascal de citire”, un eminent profesor al CNSB .
    Iti doresc ” La Multi Ani „, cu sanatate maxima , iar bunul Dumnezeu sa te binecuvanteze pe tine si familia ta si sa te „imburde” in Rai , cand va veni acea vreme !

    1. Acelasi Iulian

      Scuze , o mica erata , in loc de martie 2007 , se va citi martie 1997 .

  4. Anonim

    Folosirea alandala a punctuației este descalificantă.

  5. 19:25

    No, ase-i ca cell mai rau supara adevarul !

  6. Anonim

    @ 11:59
    Încă nu te-ai prins. Pune pauză, să nu te apuce râsu’ mâine în biserică!

  7. Anonim

    „Domnului profesor, cu dragoste” !
    Regretul meu e ca nu am putut accede la profunzimea spiritului sau, nici ca elev la CNSB, nici ca elev la scoala vieții.
    L-am cunoscut la inspectoratul scolar, in relatii minunate de lucru.
    Admirație și respect!

    1. Anonim

      Mult respect fostului meu profesor. Sanatate si ani fericiti,un fost elev!

  8. E.A.

    CNSB? Cred ca trebuia scris pe intelesul tuturor, doamna Ionita. Pana la urma, l-ati `slefuit` pe TAVI ca sa dea bine… Credeti c-a reusit? Cat despre E.A. , individa nu mai este demult…ministra, umbla pe la televiziuni. Mai multa documentare nu strica…

  9. Dudu

    D-le Gutu, profesor de citire, dar si de gramatica? (…trecutele vremuri din viata unui pensionar mai POATE starni…). Si-apoi, lauda de sine…N-ati uitat ceva? Ati luptat din greu la revolutie, trageati la…masea!!! Ca primar al orasului Simleu: O (zero). Apropo, tot cu…PSD?

Leave a Comment