Profesorii şi elevii de “API” aduc “Lumină şi Culoare” pe holurile şcolii

Aproximativ 100 de fotografii realizate de actuali elevi, foşti elevi şi profesori ai Colegiului Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” (API) din Zalău au putut fi admirate miercuri, 13 ianuarie, la deschiderea oficială a expoziţiei “API – Lumină şi Culoare”.

Este vorba despre vernisajul unei expoziţii, care a avut loc în Sala festivă a instituţiei de învăţământ, parte a unui proiect ambiţios cu acelaşi nume, care îşi propune să facă din Colegiul “API” un loc atractiv pentru toţi cei implicaţi în procesul educativ, elevi şi dascăli. “Colegiul API este în faza în care vernisează o expoziţie de fotografie, care îşi propune să aducă un strop de culoare pe holurile şcolii noastre. Ce vedeţi astăzi aici, aceste fotografii vor fi expuse pe coridoarele şcolii. Credem că prin artă şi prin artă fotografică în special, putem face un pic de educaţie. Este o expoziţie colectivă, sunt 15 autori, actuali elevi, foşti elevi şi actuali profesori ai şcolii noastre. Fotografiile expuse, 100, au fost alese din aproximativ 1.900 câte am primit”, a precizat în deschiderea expoziţiei profesorul Mirel Matyas, unul din profesorii coordonatori ai proiectului “API – Lumină şi culoare”. Ideea acestui proiect a pornit din dorinţa de a da o altă faţă instituţiei de învăţământ, de a face ca şcoala în sine să fie un loc primitor pentru toţi cei care îi calcă pragul. În urma reabilitării corpurilor de clădire, profesorii implicaţi în proiect au realizat că, pe lângă confort, liceul are nevoie de culoare, pentru a asigura un cadru familial plăcut în care actorii procesului de învăţământ să se simtă confortabil şi au considerat că pereţii albi nu sunt specifici unei unități de învățământ. Tocmai de aceea s-a propus să fie schimbătă această stare de fapt prin proiectul “API –Lumină şi Culoare”. Astfel, metoda aleasă pentru ruperea monotoniei este fotografia, dat fiind faptul că în liceu s-au remarcat mai mulți elevi și profesori pasionați de arta fotografică. În total 1951 de fotografii au fost înscrise în concurs, iar juriul specializat a selectat 100 de fotografii care vor fi expuse, chiar din această săptămână pe pereții școlii. Fotografiile vor fi însoțite de citate sau texte cu mesaj educațional. “Autorii” lor sunt foşti şi actuali elevi, precum şi profesori ai Colegiului “API” Zalău: Barna Robert, Marius Criste, Vlad Cupșa, Cezar Fodoca, Claudiu Mastan, Ronel Mesaroș, Alexandru Miclea, Ştefan Nagy, Alexandru Petriș, Ionuţ Poptelecan, Bogdan Șortan, Adina Stoica, Ana Maria Chende, Cristian Man şi nu în ultimul rând, profesorul de matematică de la Colegiul “API”, Mirel Matyas – un împătimit al artei fotografice. La evenimentul dedicat “Zilei Artei Fotografice” din România – aniversată în 11 ianuarie, dar şi “Zilei Culturii Naţionale” – 15 ianuarie, au luat parte dascăli ai Colegiului “API” din Zalău, reprezentanţi ai Primăriei Municipiul Zalău, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, actuali şi foşti elevi ai unităţii de învăţământ.
expozitie api culoare

Leave a Comment