Printr-o expoziţie, Al Doilea Război Mondial a fost rememorat la Galeria de Artă

Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă (MJIA) Zalău, sub egida Consiliului Judeţean Sălaj, a găzduit astăzi vernisajul expoziţiei temporare “Rememorând cel de-Al Doilea Război Mondial”. Expoziţia a fost coordonată de cercetătorul ştiinţific Marin Pop şi şi-a propus aducerea unui omagiu ostaşilor români care au luptat pentru eliberarea Sălajului, în luna octombrie a anului 1944. Cei prezenţi au putut admira, uniforme militare, echipament, decoraţii etc., din colecţiile MJIA Zalău. Ele au aparţinut unor ofiţeri şi soldaţi care au participat la luptele pentru eliberarea judeţului Sălaj. De asemenea, au fost expuse o serie de desene realizate pe front de către colonelul Dudea Ion, originar din Târgu Jiu, care reprezintă piese de armament şi echipament militar, dar şi o colecţie inedită de scrisori şi cărţi postale din timpul războiului. Este vorba despre o colecţie personală a etografului MJIA Zalău, Olimpia Mureşan, care a aparţinut bunicului ei – prizonier în Germania care a trimis soţiei şi părinţilor lui diferite scrisori şi cărţi poştale. Acestea, un segment expoziţional din ““Rememorând cel de-Al Doilea Război Mondial”, pot fi admirate pe tot parcursul lunii octombrie la Galeria de Artă “Ioan Sima”.

 Sălajul şi cel de-Al Doilea Război Mondial

“Cea de a doua mare conflagraţie mondială a provocat moartea directă sau indirectă a peste 70 de milioane de oameni, ceea ce reprezenta 3 la sută din populaţia mondială de la acea vreme. Acum 71 de ani, în data de 25 octombrie 1944, erau eliberate ultimele teritorii româneşti, smulse  României prin odiosul Dictat de la Viena din 30 august 1940. După  zdrobirea  contraofensivei  inamice  de  la  5  septembrie  1944  şirespingerea lui înapoi peste Mureş, ofensiva hotărâtoare a trupelor române şisovietice a fost reluată la data de 9 octombrie. În cea de a doua parte a acesteioperaţiuni, denumită Operațiunea Debrețin, în perioada 14-25 octombrie 1944 marile unităţi ale armatei române au executat urmărirea operativă a adversaruluiprin poarta Someşului. Pierzând orice speranţă de a se menţine pe Someşul Mic, comandamentul inamic a ordonat retragerea spre bariera Meseşului  – Poarta Meseşană. Pentru a nu da posibilitatea inamicului să-şi organizeze apărarea pe noi aliniamente, comandantul Armatei  a-4-a române a hotărât să treacă cu  toate forţele la urmărirea acestuia până la izgonirea lui de pe teritoriul românesc. Luptele pentru eliberarea Sălajului istoric, care în perioada interbelică era judeţ de graniţă, având în componenţă şi plăşile Carei şi Valea lui Mihai, au durat 11 zile, 15-25 octombrie 1944. Pentru aceasta a fost nevoie de sacrificiul suprem a 601 de soldaţi români, înmormântaţi  pe teritoriul judeţului nostru, din care 165 încă neidentificaţi. În luptele crâncene pentru eliberarea Tihăului, Regimentul 2 dorobanţi a pierdut 15 oameni, 32 au fost răniţi şi 3 dispăruţi. În raza localităţii Chilioara s-au dat lupte grele. În ziua de 18 octombrie1944, la Chilioara, au căzut eroic 20 de militari români din cadrul Regimentului 34 Infanterie, ei fiind înmormântaţi în cimitirul din localitate. Bătălia de la ferma de lângă Archid este numită foarte sugestiv cuptorul de foc de la Chilioara-Archid. În ziua de 25 octombrie 1944, Grupul 18 Cercetare din Divizia 18, condos de către  căpitanul  Dumitru  Cristorian, care participase la luptele  pentrueliberarea Sălajului,  depăşea bornele de hotar  ale ţării.  Despre acest  moment emoţionant,  căpitanul  Cristorian,  nota  în  caietul  său  de  front  următoarele: Când  am  depăşit  vechea  frontieră  dintre  România  şi  Ungaria,  ofiţerii, subofiţerii  şi  soldaţii  Grupului  18  cercetare  au  sărutat  pământul  scump  alpatriei,  după  care  ne-am  avântat  în  urmărirea  adversarului  pe  teritoriul Ungarie. Credem că aceste cuvinte reprezintă chintesenţa a ceea ce a însemnat şi înseamnă pentru ostaşul român patriotismul adevărat, care nu poate fi diluat de către nici un regim politic trecător”, a precizat coordonatorul expoziţiei, cercetătorul ştiinţific de la MJIA Zalău – Marin Pop.

3 Thoughts to “Printr-o expoziţie, Al Doilea Război Mondial a fost rememorat la Galeria de Artă”

  1. Georgi

    Castiguri la cheie! Cautam oameni foarte seriosi, interesati sa lucreze online la domiciliu, intr-un program foarte serios si de viitor, extins acum in toata tara. Trebuie sa aveti calculator si conexiune la internet. Cerem cunostinte minime de navigare pe internet si de lucru cu documente word si pdf. Cereti imediat informatii mai multe la adresa de email: coman_georgi@yahoo.com

  2. Iuliana

    Acum! Venituri imediate, din prima luna! 100-285 de euro lunar! Avem nevoie urgent de oameni seriosi si interesati de o colaborare in timpul liber sau full-time, la alegere, pentru castiguri rapide, 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), chiar din prima luna! Cerem si oferim seriozitate totala! Pentru mai multe detalii, contactati imediat unul dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email:iulianadaniela@yahoo.com

Leave a Comment