Popas duhovnicesc: Mulțumire și recunoștință (Luca 17,12-19)

Cei care citesc Sf. Scriptură, pot observa că momentele de vindecări miraculoase sunt des întâlnite în viața Mântuitorului Iisus Hristos. Adesea nici nu mai insistăm asupra miracolului, ni se pare un fapt normal și potrivit cu circumstanțele și împrejurările de atunci legate de persoana Fiului lui Dumnezeu. Așa se face că și vindecarea celor 10 leproși, descrisă în textul indicat mai sus, ar putea fi trecută cu ușurință cu vederea dacă ceva special nu s-ar fi întâmplat aici. Leproșii cer vindecarea, Hristos face apel la credința lor spunându-le: ,,Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor!”, dar unul din cei 10 văzând că s-a vindecat, se întoarce din drumul său și găsindu-L pe Iisus, cade la picioarele Lui mulțumundu-I. Sunt puține cazurile, chiar și în Sf. Scriptură, în care omul îi mulțumește lui Dumnezeu, de aceea fiind la început de an, acum când fiecare și-a făcut planuri de viitor sau și-a stabilit obiectivele pe termen lung sau scurt, Biserica a rânduit acest text scripturistic prin care ne atrage atenția și asupra acestei nevoi a vieții duhovnicești de a fi mulțumitori și recunoscători. Dacă americanii au o zi a recunoștinței, undeva toamna, când mulțumesc lui Dumnezeu pentru roadele adunate, noi o facem iată acum la început de an.
Mulțumirea și recunoștința noastră trebuie arătată întâi lui Dumnezeu pentru binefacerile primite, pentru că astfel ne consolidăm relația noastră cu El. Aici e o reciprocitate a iubirii, El ca Dumnezeu oferă cu dragoste darurile Sale, iar eu ca om recunosc și mulțumesc pentru darul și dragostea dumnezeiască. Însăși termenul de ,,euharistie” care este centrul Sf Liturghii, înseamnă mulțumire. Omul aduce darul său la altar ca semn de mulțumire lui Dumnezeu (Ale Tale dintru ale Tale…) și îl primește înapoi înnobilat în cea mai desăvârșită formă, de trup și sânge dumnezeiesc. Nu este nevoie de analize prea complicate ale vieții pentru ca să-ți dai seama că ,,toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este…”(rugăciunea amvonului), de aceea Sf. Ambrozie spunea că: ,,Nicio datorie nu este mai urgentă decât aceea de a spune mulțumesc”.
E foarte adevărat că nu toți oamenii conștientizează faptul că suntem datori a-I mulțumi lui Dumnezeu. Mulți pun reușitele și realizările vieții pe seama priceperii sau a muncii lor. E nevoie de o vedere duhovnicească a vieții pentru a înțelege aceste lucuri. Pe de altă parte, nu poți fi mulțumitor lui Dumnezeu dacă mai întâi nu ești mulțumit în inima ta. Pentru a fi mulțumit trebuie să te încrezi în El, chiar dacă lucrurile pe moment nu sunt așa cum ai vrea tu, trebuie să nutrești speranța că Dumnezeu știe de ceea ce tu ai nevoie. Dar ca să fii mulțumitor lui Dumnezeu, mai ales dacă treci prin momente dificile ale vieții, când în mod normal ești nemulțumit, trebuie să-ți disciplinezi această pornire astfel încât ea să ajungă o deprindere nobilă ce ține de ființa ta. Numai așa înțelegem îndemnul Sf. Ap. Pavel care zice: ,,Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu…”(I Tes.5,18)
Mulțumire și recunoștință trebuie arătată și oamenilor, pentru că acestea îi apropie întreolaltă, încurajează fapta bună și descoperă caracterul ales al unei persoane. Suntem ceea ce suntem fiecare dintre noi, datorită unor persoane care ne-au ajutat de-a lungul vieții, părinți, dascăli, mentori, doctori, prieteni etc., persoane care nu trebuie uitate ci păstrate vii în conștiința noastră arătându-le recunoștință. Mulțumirea nu trebuie să se impună din exterior, ea trebuie să vină de la sine, ea face parte din valorile primare, din cei ,,7 ani de acasă”, de aceea mi se pare potrivit să amintesc aici un proverb israelitean care zice: ,,Cine dă să nu-și amintească și cine primește nu trebuie să uite!”
Poate că de multe ori avem tendința de a ne uita cu admirație și prețuire doar la oamenii influienți, la somitățile din diferite domenii care ne-ar putea ajuta sau sprijini și îi uităm astfel pe cei de lângă noi. În ambiția de a ajunge pe trepte cât mai înalte, ne uităm părinții, copiii, soțul sau soția, uitând că de fapt aceștia sunt baza propriei noastre rațiuni de a fi. Dacă vom ști să fim mulțumitori în lucrurile mici, vom fi și în cele mari, totul pornește de la atitudinea noastră, de aceea Sf. Ap. Pavel zicea: ,,mulţumiţi-vă cu ceea ce aveţi, căci Însuşi El a zis: Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi”(Evrei 13,5).
Pr. Augustin Câmpean

One Thought to “Popas duhovnicesc: Mulțumire și recunoștință (Luca 17,12-19)”

  1. Care-i definitia „multumirii” sau „recunostiintei”?

Leave a Comment