O nouă ediţie a Zilelor revistei „Caiete Silvane”

Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj, revista şi Editura „Caiete Silvane”, în parteneriat cu Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj, Primăria Municipiului Zalău şi filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România organizează în 18 şi 19 martie 2016 a noua ediţie a Zilelor revistei „Caiete Silvane”.
Vineri, 18 martie 2016, de la ora 16, în Sala „Dialoguri europene” a instituţiei de cultură precizate, vor fi lansate şi cărţile câştigătoare ale primei ediţii, 2015, a Concursului de debut organizat de Editura „Caiete Silvane”. Cu acest prilej vor fi anunţate şi cărţile câştigătoare ale ediţiei 2016 a concursului menţionat, volume ce urmează să fie lansate la viitoarele Zile ale revistei „Caiete Silvane” în anul 2017. O carte câştigătoare a primei ediţii a Concursului de debut, secţiunea „Poezie” este „Cântece sub uşă” – Cristina Monica Moldoveanu, parte din proiectul dedicat celei de a doua ediţii 2016 a Zilelor „Caiete Silvane”. Născută la Bucureşti în anul 1971, Cristina Monica Modoveanu a început să scrie poezii în 2007, iar din 2010 traduce o parte din scrieri în limba engleză şi scrie şi haiku – poezie japoneză alcătuită din trei versuri, primul şi ultimul rând din cinci silabe, al doilea din şapte. O altă carte câştigătoare a primei a primei ediţii a Concursului de debut 2015, secţiunea „Proză” este „Poezica” – Monica I Costea. Autoarea este profesoară de Limba şi literatura română – Limba şi literatura franceză la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, Piatra- Neamţ, judeţul Neamţ. A treia carte câştigătoare, secţiunea „Critică şi istorie literară” este „Ideea imperială în literatura central- europeană” – Mihaela Bude. Autoarea este absolventă a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii de Nord Baia Mare, secţia română-etnologie (2003), cu un Masterat în Literatura română şi modernismul European (2014). Tot printre cărţile câştigătoare a primei ediţii a Concursului de debut 2015, secţiunea „Eseu”, organizat de Editura „Caiete Silvane” este „Imaginarul evanghelic apocrif al jertfei hristice în romanul secolului XX” – Mihaela Opre. Autoarea s-a născut în anul 1978 la Ploieşti, a absolvit Şcoala Normală din oraşul natal în anul 1997 şi a urmat
apoi cursurile Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, în cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, specializarea pedagogie – Limba şi literatura română, obţinând licenţa în anul 2001.

Leave a Comment