Lectură publică George Vulturescu

Poetul George Vulturescu este invitat, joi, 7 februarie, de la ora 13, la Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău, la o nouă acţiune din seria lecturilor publice.

Născut la 1 martie 1951, în localitatea Tătăreşti, judeţul Satu Mare, George Vulturescu a absolvit, în 1981, Facultatea de Filologie a Universităţii “Babeş-Bolyai”. Din 1996 este director la Direcţia pentru Cultură Satu Mare.

Şi-a făcut debutul în revista “Familia”, cu prezentarea poetului Şt. Augustin Doinaş. Printre volumele pe care le-a semnat se numără “Frontiera dintre cuvinte”, “Oraşul de sub varul pereţilor”, “Stânci nupţiale”, “Nordul. O gnoză a pietrei”, “Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului. Dicţionar 1700-2000”. Este fondator, editor şi realizator al revistei literare “Poesis” din Satu Mare, membru în Uniunea Scriitorilor – filiala Cluj-Napoca, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti, dar şi al Academiei de Ştiinţe, Literatură şi Arte – secţia Literatură, Oradea.

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria A – literatură.

Acţiunea de joi este organizată de Consiliul Judeţean Sălaj, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Asociaţia culturală JAD, Asociaţia Scriitorilor din Sălaj, Cenaclul literar „Silvania” şi Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău. Sponsori ai evenimentului, al şirului de lecturi publice organizate de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj: Sarmis, UJS Cartel Alfa filiala Sălaj, Griff Hotel, Time Out şi Basarab Import – Export.

Leave a Comment