Istorie uitată

Daniel Mureşan

Chiar de la începutul anilor ’90 românii au pornit într-o cursă pentru a şterge istoria. Monumente, case, clădiri, locuri care mai păstrau încă umbrele marilor înaintaşi au fost distruse fără milă. De cele mai multe ori pentru ca unii să intre în posesia unor terenuri de valoare. Uneori din neştiinţă, iar în foarte multe cazuri din prostie. Mulţi dintre români au uitat ce înseamnă tradiţia, istoria şi mândria unei naţiuni. În străinătate, chiar şi cea mai mică piatră are valoare istorică si este păstrată, întreţinută şi pormovată turistic. Administraţia locală din Zalău asistă nepăsătoare la degradarea unor clădiri cu valoare de patrimoniu. Probabil nu aduc voturi. Inaugurarea unui mall e mult mai tentantă decât restaurarea unei clădiri istorice.
Pentru România, dar şi pentru alte state din centrul şi sud-estul Europei, anul 1918 are o semnificaţie aparte – la 1 Decembrie, prin Rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, se hotăra unirea Transilvaniei cu România. Numele Sălajului era asociat nu numai cu locul de naştere a lui Gheorghe Pop de Băseşti sau a lui Iuliu Maniu, ci şi cu locul de ale ideilor naţionale unioniste.
Într-un astfel de loc, într-o casă ce se află în spatele clădirii Prefecturii de azi, locuia Gheorghe Pop, viitorul prefect al Sălajului.

Acolo, sub conducerea lui, se înfiinţa la 11 noiembrie 1918 Consiliul Naţional Român pentru Comitatul Sălaj. Alături de Gheorghe Pop s-au aflat Alexandru Ţiple, Iosif Fărcaş, Ioan Gheţie, Traian Trufaşiu, Ionel Pereni şi Eugen Boroş. Ei au elaborat un comunicat-apel difuzat pe întreg teritoriul comitatului, care suna astfel: On(orate) Domnule! Vă aducem la cunoştinţă că Sfatul Naţional Român comitatens, la recercarea prezidentului, domnul Teodor Mihali, s-a înfiinţat şi ca pe membru ales în acest comitet vă recercăm ca, în 24 de oare, să binevoiţi a face paşii de lipsă, ca în cercul D-tale, să se înfiinţeze secţiunile comunale române a(le) sfatului comitatens, şi despre organizare aveţi a raporta în cel mai scurt timp. Pentru spezele efective să deschideţi colectă naţională. Despre modul cum s-a înfiinţat comitetul comitatens Veţi fi înştiinţat prin manifest.
Această clădire simbol al Unirii în Zalău stă azi să cadă. Totul e ca după război: pereţi căzuţi, ornamente aproape dispărute, un balcon ce nu îmi dau seama cum se mai ţine. Prin amabilitatea Doinei Cociş, directorul executiv al Direcţiei pentru Cultură Sălaj, am primit informaţii despre starea actuală a clădirii: Imobilul, datând de la începutul secolului XX, este înscris în Lista Monumentelor Istorice 2015, sub numele ”Casă”, având indicativul SJ-II-m-B-04983. Imobilul este amplasat pe o parcelă de colț, la intersecția străzilor Nicolae Titulescu și Unirii. Terenul în pantă a favorizat dezvoltarea clădirii pe un regim de înălțime S+P+1, și o planimetrie în forma literei L. Avantajele parcelei de colţ se regăsesc în primul rând în plastica volumetriei și a fațadelor, puternic ornamentate cu elemente decorative de inspirație eclectică. Cele două fațade principale sunt împărțite în două registre orizontale, puternic evidențiate prin brâul decorativ ce desparte nivelul parterului de cel al etajului.

Ferestrele parterului se termină în arc de cerc, subliniind astfel importanța ierarhică a acestuia în raport cu etajul care este dominat de prezența golurilor dreptunghiulare ale ferestrelor. Atât la parter cât și la etaj, acestea sunt evidențiate prin ancadramentele de inspirație barocă, mai ales datorită așa-ziselor chei de boltă ce tronează în axul de simetrie al fiecărei ferestre. Colțul clădirii este cel care personalizează puternic imobilul în peisajul urban al zonei centrale a Zalăului. Teșit la 45 de grade, acesta permite ca pe traveea astfel formată să fie amplasat un balcon așezat pe console monumentale puternic decorate cu volute și ghirlande vegetale. Spre deosebire de fațadele principale, cele două fațade orientate spre curtea interioară sunt tratate simplu, fără ornamente sau accente volumetrice. Din punct de vedere structural, imobilul se încadrează în perioada sfârșitului de secol XIX și începutul secolului al XX-lea, având un sistem constructiv bazat pe fundații și pereți din zidărie de cărămidă plină. Planșeul ce desparte etajul de podul clădirii este realizat din grinzi de lemn placate cu scânduri pe ambele fețe. Șarpanta este una de tip eclectic, cu ferme secundare și ferme principale, acestea din urmă fiind tensionate cu ajutorul corzilor din lemn ce conferă astfel rigiditate întregii șarpante. În spiritul acestei soluții constructive, învelitoarea este realizată din țiglă ceramică, în timp ce planurile înclinate ale învelitorilor sunt punctate de prezența tabacherelor din tablă de zinc ce permit luminarea și aerisirea naturală a podului. În prezent, datorită condițiilor topografice ale terenului, dar și datorită neîntreținerii acesteia, clădirea prezintă o serie întreagă de degradări structurale și nestructurale. Este vorba în primul rând de fisurile în profunzimea structurii de rezistență, fie că este vorba de ziduri sau planșee (bolți și boltișoare). Alunecările de teren dar și umiditatea excesivă au condus la fisuri diagonale prezente îndeosebi la pereții portanți exteriori dar și la stări de colaps sau precolaps ale bolților subsolului. Umiditatea, așa cum indicam deja, este un alt factor ce favorizează degradarea imobilului. Ascensiunea capilară a apelor din pânza freatică a generat în timp degradări accentuate ale suprafețelor parietale. Exfolieri sau decapări ale zugrăvelilor și tencuielilor sunt prezente pe întreaga suprafață a fațadelor, dar mai ales în zona soclului dinspre strada Unirii. Pe de altă parte, neîntreținerea sistemului de colectare a apelor pluviale a dus în primă etapă la avarii ale jgheaburilor și burlanelor, iar apoi la degradări ale câmpurilor fațadelor. Starea deosebit de gravă a clădirii la exterior se regăsește însă și în interiorul acesteia. Deși nu au fost făcute multe modificări ale spațiilor interioare, totuși, înlocuirea unora dintre tâmplăriile originale cu tâmplării din PVC, umiditatea excesivă a spațiilor interioare, deformarea planeității planșeelor, sunt toate elemente ce au favorizat apariția și agravarea stării generale de degradare a imobilului. Dacă acestei stări generale îi adăugăm și însemnătatea pierderii, uneori ireversibile, ale unor elemente decorative, obținem o imagine de ansamblu a degradării și deteriorării actuale a clădirii. În lumina celor expuse, se impune elaborarea unei documentații tehnice complexe, capabile să ofere soluții nu doar pentru salvarea imaginii exterioare a imobilului, dar și pentru salvarea fizică, structurală, a acestuia. În lipsa unor intervenții urgente de restaurare și consolidare a imobilului, colapsul acestuia este doar o chestiune de timp, și acela nu foarte îndepărtat.
Locatarii imobilului nu au posibilităţi financiare pentru restaurare. Ar însemna o căruţă de bani. Cu eforturi uriaşe au schimbat o parte din acoperişul distrus de grindina de anul trecut. Au mai schimbat câte un geam, să nu mai şuiere iarna vântul. Mai mult nu pot. În schimb, autorităţile locale ar putea cumpăra casa pentru a o reabilita, iar ulterior ar putea face aici sediul unei instituţii. Dar nu cred că se vrea aşa ceva. Primăria tot flutură lozinca despre domeniul privat, că nu poate face nimic. Niciun cuvânt despre cumpărarea clădirii. Consiliul Judeţean spune sec – nu sunt prevăzuţi bani pentru achiziţionarea clădirii.
Noapte bună, Zalău! Ne rămâne doar să le vorbim copiilor noștri despre partea aceasta de istorie a oraşului și să nădăjduim că ei nu vor uita prețul plătit de strămoșii noștri. Căci noi am cam eşuat!

One Thought to “Istorie uitată”

  1. Anonim

    securist la butoane ce sa te astepti?

Leave a Comment