E de văzut dacă „publicul virtual” va fi publicul viitorului

– interviu cu Daniel Săuca, managerul Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj –

Rep.: Daniel Săuca, ai un nou mandat la șefia Centrului de Cultură și Artă, în contextul unei pandemii ce lovește crunt actul cultural, dar și în contextul mutării sediului dintr-o clădire ce toată lumea o considera a culturii. Cum crezi că va fi acest nou mandat?
Daniel Săuca: Probabil mai greu decât precedentele. Dar e mai bine să nu mă hazardez în „profeții”. Încerc să aștept cât mai calm viitorul. Chiar dacă starea de calm nu-mi iese în fiecare zi. Ne vom descura și în noile sedii, așa cum am făcut față multor situații mai delicate în trecut. Cu pandemia încerc să văd și oportunitățile, dincolo de evidentele îngrijorări, umane. E clar, cel puțin pentru mine, că dacă nu vom schimba ceva în bine după această tragedie planetară înseamnă cu nu am înțeles nimic din cursul istoriei. Și în Sălaj.
Rep.: Cultura a fost poate cea mai lovită de pandemie, s-au închis teatre, săli de concerte, tot ce ține de artele spectacolului a tras cortina. Sunt artiștii mai loviți decât alte profesii? Cum resimt angajații Centrului de Cultură și Artă acest recul?
D.S.: Da, e posibil ca artiștii să fie mai loviți decât alte profesii. Dar, mulți dintre ei s-au obișnuit prea mult cu un anumit fel de promovare a produselor lor artistice și cu un statut nu întotdeauna justificat. Iată că acum aproape nimic nu mai e la fel ca înainte de pandemie, nu numai pentru artele spectacolului. Și nici nu știu cât poți inova, „inventa”, în afară de modalitatea prin care ajungi la public. E de văzut dacă „publicul virtual” va fi publicul viitorului. Și, cum se zice, dacă va merita din perspectiva veniturilor. Și pentru sectorul public, și pentru cel privat. Pe de altă parte, colegii din CCAJS cred că își văd de treabă în continuare, în condițiile impuse de pandemie, în așteptarea unor vremuri mai bune nu numai pentru ei, cu speranță și teamă totodată. O întreabă firească e cea care ține de funcționarea instituțiilor publice de cultură în pandemie și după, funcționare afectată și de scăderea dramatică a veniturilor și de stoparea unor căi „clasice” de promovare a produselor culturale (spectacole, festivaluri, cărți, reviste, lecturi publice, conferințe etc.). Altfel, toate secțiile și compartimentele CCAJS (Ansamblul folcloric „Meseșul”, Școala Populară de Arte și Meserii, Secția de conservare și promovare a culturii tradițioale, revista și editura „Caiete Silvane”) funcționează, în condițiile impuse de pandemie și autorități.
Rep.: În ultimele luni oamenii s-au mutat aproape total în zona internetului, unde se simt mai în siguranță. Crezi că se poate „reloca” viața culturală acolo?
D.S.: Mirel Taloș, președintele ICR, afirma recent în revista „Caiete Silvane” că mediul virtual înseamnă sfârșitul culturii. Nu aș fi atât de dramatic. Viață culturală pe internet există de mult, chiar dacă nu puțini spun că e surogat. Sigur, în această perioadă, cum spuneai, cam tot s-a mutat în zona internetului, de nevoie dar și pentru că mulți pământeni foloseau, erau obișnuiți cu acest mediu. Asta nu înseamnă că virtualul va învinge definitiv „realul”. Marea întrebare e dacă și când se va termina pandemia. În opinia mea, cele două medii de comunicare culturală pot coexista. Repet, dacă ne va lăsa pandemia. Altfel, o altă mare întrebare ține de ce mai înseamnă azi cultura. E mult de povestit despre gusturile „trendy”. Internetul, social-media, televiziunea sigur. Poate cu alte ocazii voi dezvolta.
Rep.: Guvernul nu se grăbește să redeschidă sălile de spectacol, teatrele. Crezi că dezinteresul autorităților vine din faptul că ei consideră segmentul de consumatori de cultură unul prea mic pentru năzuințele lor electorale?
D.S.: Mi-am pus și eu această întrebare. Mai întâi, cred că pur și simplu, poate surprinzător, în acest caz ascultă de ce le spun medicii. Chiar dacă e cu adevărat ciudat: s-au deschis plajele, cu înghesuiala specifică în timp ce o sală de teatru, unde se pot aplica măsurile impuse de autorități, e adică un mediu controlabil, stă închisă. Altfel, indiferent de guvernare, cultura a fost pe ultimul loc. Oamenii de cultură, în general, nu sunt dezirabili pentru politicienii post-decembriști. Nu prea aduc voturi, sunt vanitoși și capricioși. Nu îi înțelege nici politicianul, nici alegătorul simplu. Nu e lipsit de interes la noi și că, nici înainte de pandemie, nu s-a înțeles că sectorul cultural poate aduce și progres economic. Excepțiile chiar confirmă „regula”. Nu în ultimul rând, aștept și eu, de mulți ani, lămuriri, viziuni la nivel național despre viitorul culturii instituționalizate și a celei „independente”. Din câte observ, pandemia nu a fost deocamdată un sfetnic bun.
Rep.: Așteptarea întregii lumi e că va avea loc o schimbare în bine. Că vom aprecia mult mai mult lucrurile mărunte, că vom deveni mai buni, mai apropiați. Ce părere ai?
D.S.: Dumnezeu creează lumea permanent. Cei care nu simt acest lucru esențial nu se vor schimba, nu vor aprecia în continuare nimic din ceea ce e bun în om și manifestat în diverse forme sociale, economice, culturale, spirituale. Gânduri sumbre îmi spun că lumea nu se va schimba în bine probabil și pentru că nu pot „vedea” ce va fi după sfârșitul pandemiei. Dar, mai cred că nu prea contează gândurile noastre în fața creației Lui.
Rep.: Izolarea a făcut ca scriitorul Daniel Săuca să aibă mai mult timp pentru creațiile sale?
D.S.: Poate paradoxal, nu. Am mai scris, dar în continuare multe texte de-ale mele sunt un splendid șantier. Am citit mai mult, am vizionat mai multe filme ca de obicei. Am scris mai mult pentru „Caiete Silvane” și pentru „Magazin Sălăjean”. Printre discuțiile interminabile, obositoare despre pandemie…

a consemnat Daniel Mureşan

Alte articole

Leave a Comment