Junioarele I de la CSS Zalău debutează pe teren propriu

După victoria categorică obţinută în prima etapă de CSS Zalău, care a învins cu scorul de 42 – 22, în deplasare, LPS Târgu Mureş, handbalistele junioare I, pregătite de Elena Tadici vor debuta la finalul acestei săptămâni şi pe teren propriu. Partida se anunţă una cu totul diferită faţă de cea din prima rundă, având în vedere că între echipa târgmureşeană şi viitoarea adversară a Zalăului, LPS Bistriţa este o diferenţă mare de valoare. Potrivit regulamentului, la categoria junioare I evoluează handbaliste născute între anii 1994 şi 1995, însă în…

Mai mult...

Steaua şi Dinamo dau startul turneului de la Zalău

Antrenamentul de miercuri dimineaţa a fost primul în efectiv complet pentru campioana Remat Zalău, care va organiza începând de vineri un turneu de pregătire, la care vor mai fi prezente Dinamo Bucureşti, Steaua Bucureşti şi nou-promovata Phoenix Şimleu Silvaniei. Turneul a fost organizat după ce un alt turneu, programat de mai bine de o lună, la Dej, Cupa Someş-Dej, a fost anulat. Exceptând echipa organizatoare, CS Remat Zalău, echipele care au fost invitate la turneul de la Dej vor participa şi la cel de la Zalău. Primul duel al turneului…

Mai mult...

Unirea Mirşid şi AS Tihău au înregistrat scorurile primei etape, în Liga a V-a

Liga a V-a de fotbal a debutat duminică, cu prima rundă, disputându-se nouă din cele 11 dueluri programate. În Seria Est, Largiana Românaşi a câştigat prin neprezentare duelul cu Someşul Odorhei, în timp ce, în Seria Vest, partida dintre Steaua Cosniciu şi Stejarul Sâg a fost amânată. Scorurile primei etape le-au înregistrat Unirea Mirşid, Dorin Poptelecan şi compania câştigând fără nicio emoţie, cu scorul de 5 – 0, duelul din deplasare, cu Olimpic Gârcei. Partida a fost tranşată încă din prima parte, toate cele cinci goluri fiind înscrise în prima…

Mai mult...

Sala Sporturilor din Zalău, inaugurată cu un turneu amical de volei?

Campioana Remat Zalău organizează la finalul acestei săptămâni un turneu de verificare la care au fost invitate Steaua, Dinamo şi Phoenix Şimleu Silvaniei. Recepţia Sălii Sporturilor nu a fost încă efectuată, dar autorităţile locale vor face tot posibilul ca lucrurile să fie rezolvate până vineri, iar inaugurarea să aibă loc cu ocazia acestui turneu La doar două zile de la revenirea celor cinci jucători şi a antrenorului Mariusz Sordyl de la lotul naţional, campioana Remat Zalău va susţine primele meciuri de pregătire în noua formulă. Echipa pregătită de polonezul Mariusz…

Mai mult...

Gheorghe Tadici: „Victoria Braşovului este meritată”

ASC Corona Braşov – HC Zalău 32 – 28 (15 – 16) ASC Corona Braşov: Sântămărean, Dedu, Olariu – Burghel, Ţăcălie (9), Hotea (7), Şorodoc (1), Apetrei, Druţu (9), Balint, Tudor (1), Chiper, Pricopi, Brânzan (2). Antrenori: Mariana Târcă (principal), Dumitru Berbece (secund) HC Zalău: Ghilă Roman, M. Mureşan, A. Mureşan – Varga (8), Beşe (4), Trif (3), Pop (3), Rob (2), Czeczi, Ţurcaş, Ciobanu (2), Szucs (2), Pintea (1), Pera (1), Bădiţă (1), Şomoi (1). Antrenor: Gheorghe Tadici. HC Zalău rămâne cu zero puncte după trei etape, având în…

Mai mult...

Atleţii de la Liceul „Avram Iancu”, vicecampioni naţionali la semimaraton

Dacă la seniori, Zalăul nu a avut niciun rezultat notabil, având în vedere că Simona Maxim este legitimată la CSM Oneşti, atleţii juniori de la Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău au obţinut medalia de argint, în proba pe echipe. Echipa antrenată de Teodor Bidian a fost alcătuită din: Radu Ciprian Oros, care a terminat cursa cu timpul de o oră, 16 minute şi 49 de secunde, Lucian Olar ( o oră, 24 de minute şi 59 de secunde) şi Ionuţ Crăciunaş (o oră, 25 de minute şi 17…

Mai mult...

Şimleuanul Tokoly Ferencz, locul patru la Campionatul Naţional

La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc la Târgu Mureş Campionatul Naţional de Fitness, Bobyfitness, Bodybuilding clasic şi Bikini, rezervat seniorilor, la care au fost înscrişi 68 de sportivi din ţară. Printre aceştia s-a aflat şi culturistul şimleuan Tokoly Ferencz, pregătit de instructorul Ioan Laslo. Acesta a concurat la Bodybuilding clasic, la categoria 73 kg. şi 1,71 cm. A fost una dintre cele mai puternice categorii de concurs, Tokoly Ferencz clasându-se la final pe poziţia a IV-a. Chiar dacă nu a fost medaliat cu bronz, la fel ca anul trecut,…

Mai mult...

Exclusiv: Peter Nagy a semnat cu Remat Zalău

Cel mai bun stranier din campionatul României se întoarce luna viitoare la tripla campioană Remat Zalău Deşi a ajuns în această vară la o înţelegere cu formaţia franceză Volley Club Montpellier, universalul maghiar Peter Nagy, desemnat în sezonul trecut cel mai bun stranier din campionatul României, va reveni luna viitoare la tripla campioană Remat Zalău. „Pepe” a suferit în această vară o accidentare la spate, iar oficialii clubului francez au renunţat la serviciile sale, neavând siguranţa că jucătorul va fi refăcut complet într-o perioadă scurtă de timp. Conducerea campioanei Remat…

Mai mult...

HC Zalău s-a întors fără niciun punct de la poalele Tâmpei

HC Zalău rămâne fără niciun punct după trei etape, având în vedere că cele două puncte obţinute în prima etapă, în faţa lotului naţional de tineret al României i-au fost retrase, odată cu retragerea echipei naţionale din campionat. Săptămâna trecută, HC Zalău a avut o evoluţie bună spre foarte bună în faţa „galacticelor” de la Oltchim, însă în cele din urmă a pierdut la două goluri, 20 – 22. Luni, într-un meci contând din etapa a III-a a Ligii Naţionale, HC Zalău a întâlnit în deplasare ASC corona 2010 Braşov,…

Mai mult...

Gheorghe Tadici vrea să aducă naţionala României la Zalău

Selecţionerul echipei naţionale a României intenţionează să joace la Zalău un meci amical cu reprezentativa Olandei Gheorghe Tadici a anunţat săptămâna trecută lotul de 32 de jucătoare pe care le-a convocat în pregătiri pentru data de 24 septembrie, naţionala de handbal a României urmând să se reunească la Bucureşti. În 25 septembrie este progrmată vizita medicală, iar în 26 şi 28, două meciuri amicale între naţionala României şi Oltchim Râmnicu Vâlcea. Handbalistele convocate la lotul naţional de la Oltchim vor juca un meci pentru echipa de club, iar în celălalt,…

Mai mult...

Naţionala masculină de volei a ratat calificarea la Euro 2013

Vicepreşedintele Federaţiei Române de Volei, Liviu Ciupe, consideră că trebuie începută o reconstrucţie a echipei naţionale, dar cu o selecţie foarte atent făcută şi foarte bine gândită Naţionala masculină de volei ratează calificarea la un nou turneu final, după ce a obţinut o singură victorie din cele şase meciuri disputate la cele două turnee preliminare din Grecia şi Finlanda. Dacă la turneul din Grecia, desfăşurat în urmă cu o săptămână, România nu a obţinut nicio victorie, ba mai mult a pierdut cu 3 – 0 două din cele trei partide,…

Mai mult...

Flacăra Halmăşd şi Barcău Nuşfalău, cu maximum de puncte după trei etape

Flacăra Halmăşd a înregistrat scorul etapei a III-a din Liga a IV-a de fotbal, câştigând cu scorul de 6 – 0 pe terenul celor de la CS Crasna, formaţie antrenată de Vasile Stâncel. După prima parte a întâlnirii, scorul era 2 – 0 pentru campioana en-titre, patru din cele şase reuşite fiind marcate în repriza secundă. Cu maxim de puncte este şi CS Barcău Nuşfalău, echipa de pe malul Barcăului situându-se pe poziţia secundă, după victoria cu 2 – 0, pe teren propriu, în faţa celor de la AS Chieşd.…

Mai mult...

Naţionala masculină de volei a ratat calificarea la Euro 2013

Vicepreşedintele Federaţiei Române de Volei, Liviu Ciupe, consideră că trebuie începută o reconstrucţie a echipei naţionale, dar cu o selecţie foarte atent făcută şi foarte bine gândită Naţionala masculină de volei ratează calificarea la un nou turneu final, după ce a obţinut o singură victorie din cele şase meciuri disputate la cele două turnee preliminare din Grecia şi Finlanda. Dacă la turneul din Grecia, desfăşurat în urmă cu o săptămână, România nu a obţinut nicio victorie, ba mai mult a pierdut cu 3 – 0 două din cele trei partide,…

Mai mult...

Un nou derby pentru HC Zalău

După duelul de pe teren propriu cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, HC Zalău va susţine luni după-amiaza un nou derby, de această dată la poalele Tâmpei, în faţa formaţiei ASC Corona 2010 Braşov. Cele două echipe se cunosc foarte bine, având în vedere că în această vară au susţinut o serie de meciuri amicale atât la Zalău, cât şi la Braşov. Cu toate că o aşteaptă un meci extrem de greu, HC Zalău speră să se întoarcă cu un rezultat favorabil de la Braşov. „Nu cunoaştem bine, pentru că am avut…

Mai mult...