Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului prin care indemnizaţia de creştere a copilului, acordată de stat, va fi plafonată la cel mult 8.500 de lei, a intrat în vidoare în 1 septembrie, afectând în județul nostru doar trei beneficiari. Unul dintre aceștia va primi, potrivit noii legi ce tocmai a intrat deja în vigoare, o indemnizație redusă cu peste… 39.000 de lei. Decizia Guvernului se aplică atât în cazul indemnizaţiilor care se vor achita de acum înainte, cât şi celor care deja se află în plată. Conform noii prevederi, indemnizația lunară…
Mai mult...Categorie: Social
Sala de căsătorii a Primăriei Zalău a fost redecorată
Pentru ca ceremoniile de stare civilă să ofere un spațiu elegant, în ton cu însemnătatea evenimentului, în sala de căsătorii din cadrul Primăriei municipiului Zalău au fost efectuate lucrări de reparații și recondiționare. Lucrările au vizat atât sala, cât și holul și scara de acces. Au fost executate lucrări de reparații și zugrăveli, recondiționarea picturii decorative, lucrări de reparații la ferestre, vopsirea tâmplăriei (uși și ferestre), înlocuirea parchetului, recondiționarea oglinzilor, montarea de măști la calorifere, ventiloconvectoare și conducte și vopsirea balustradei de pe casa scării. De asemenea, pe scările și…
Mai mult...Legi mai puțin cunoscute: are dreptul polițistul să ne controleze autovehiculul?
Mulți șoferi consideră abuzivă o practică polițienească, în special în cazul Poliției Rutiere, susținând vehement ipoteza potrivit căreia un polițist, indiferent de formațiunea din care face parte, nu are dreptul să ne controleze interiorul autovehiculului, invocând aceleași reguli care guvernează dreptul de proprietate (imobiliar, în cele mai multe situații), considerând că un polițist are nevoie de un mandat de percheziție pentru a controla autovehiculul aflat în proprietatea șoferului. Nu puține au fost cazurile în care conducătorii auto au reproșat polițiștilor intenția lor de a supune controlului interiorul autoturismului sau autovehiculului,…
Mai mult...Ce trebuie să ştim despre arme?
Deţinereaunei arme implică multă responsabilitate, iar decizia de a cumpăra un pistol şi de a deveni un deţinător legal trebuie să vină după o analiză serioasă şi cunoaşterea prevederilor legale. Există 5 categorii de arme. Cele din categoria A -sunt interzise persoanelor fizice și juridice de drept privat, putând fi achiziționate, deținute și folosite exclusiv de către instituțiile publice cu atribuții în domeniul apărării, siguranței naționale și ordinii publice. Principalele arme și muniții din categoria A sunt: – instrumente și lansatoare militare; – armele de foc automate; – armele de…
Mai mult...Campanie a Poliției Române: “Hoţii sunt creativi, fii preventiv!“
Inspectoratul General al Poliţiei Române în parteneriat cu o societate de asigurări, va lansa, peste câteva zile, o nouă campanie de informare pentru prevenirea furturilor din locuinţe. La nivelul judeţului Sălaj, campania se va desfăşura în municipiul Zalău, Şimleu Silvaniei, Jibou şi Cehu Silvaniei. Poliţiştii vor organiza acţiuni pentru diseminarea mesajelor preventive şi vor distribui tipărituri (afişe şi pliante) cu conţinut specific domeniului vizat. Mesajele preventive ale campaniei invită cetăţeanul la cunoaşterea modurilor de operare cele mai frecvente utilizate de hoţi, precum şi la vigilenţă şi adoptarea măsurilor fundamentale de siguranţă a…
Mai mult...Pesta porcină bagă în sperieţi autorităţile
Autorităţile sanitar-veterinare din judeţul Sălaj sunt în alertă după apariţia unui focar de pestă porcină africană în judeţul Satu Mare. În paralel cu interzicerea comercializării de porci în târgurile din judeţ, inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sălaj monitorizează fermele şi îi sfătuiesc pe proprietarii de animale să raporteze orice deces în rândul porcinelor. Măsurile vin în contextul alertei de pestă porcină declanşate la nivel naţional şi are ca scop prevenirea răspândirii acestei boli. „În ultimele zile, în judeţ am avut patru notificări din teritoriu privind îmbolnăvirea şi…
Mai mult...Vârstnicii sălăjeni cer eliminarea impozitării pensiilor
Secretarul de stat în Ministerul Muncii, Adrian Rîndunică, s-a aflat, marţi, 29 august, în Sălaj, pentru a purta o discuție cu reprezentanții asociaților de pensionari, precum şi ai Casei Județene de Pensii Alba, pe tema noii legi a pensiilor. La întâlnire au fost prezenţi şi prefectul de Sălaj, Florin Florian, dar şi subprefectul Alexandru Vegh. Reprezentantul Guvernului face, în această perioadă, vizite în teritoriu pentru a afla părerea celor vizaţi de viitorul act normativ, dar şi pentru a primi propuneri de la aceştia. „Ne-am propus o consultare amplă în teritoriu,…
Mai mult...Statistici sălăjene: Mai multe divorţuri şi mai puţine căsătorii
Tot mai puţine cupluri din judeţul Sălaj hotărăsc să-şi oficializeze relaţia, spunând “Da” în faţa ofiţerului de stare civilă. Cel puţin asta indică un raport remis de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Sălaj, potrivit căruia în luna iunie a acestui an au fost oficiate 100 de căsătorii, cu 36,7 la sută mai puţine decât în luna precedentă şi cu 19,4 la sută faţă de iunie 2016. Conform datelor DJS Sălaj, în prima jumătate din 2017, s-au înregistrat 517 căsătorii, în scădere cu 1,1 la sută faţă de aceeaşi perioadă a…
Mai mult...Bani europeni pentru Zalău
Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe A96 din municipiul Zalău – al cincilea contract de finanțare în cadrul POR 2014 – 2020, a fost semnat, luni, între Municipiul Zalău, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Agenția de Dezvoltare Regională Nord – Vest în vederea creșterii eficienței energetice a blocului de locuințe A96 din municipiu. Valoarea totală a contractului este de 2.443.454,16 lei, din care aproximativ 1,41 milioane lei reprezintă suma atrasă. Blocul este situat pe bulevardul Mihai Viteazul nr. 18 și are 96 apartamente. Valoarea totală…
Mai mult...Vara nu s-a terminat: a început “Litoralul pentru Toți”
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) derulează programul “Litoralul pentru Toţi”, ediţia de toamnă 2017, în perioada 28 august – 1 octombrie 2017, cu posibilitatea de prelungire, a anunţat FPTR pe site-ul propriu. „Programul special Litoralul pentru Toţi suscită de la an la an un interes crescând din partea turiştilor, cărora le venim în întâmpinare cu sejururi în extrasezon pe litoralul românesc, la preţuri foarte avantajoase. Pentru a veni în sprijinul turiştilor, lansarea acestei ediţii beneficiază de aceleaşi tarife maximale din ediţia din primavară 2017, ceea ce înseamnă că aceste…
Mai mult...Peste 5,6 milioane de lei în amenzi la regimul circulației rutiere
Statistica sălăjeană pe linia abaterilor comise de conducătorii auto la regimul circulației rutiere pe drumurile sălăjene, nu arată foarte bine. Deși suntem printre județele cu cele mai puține evenimente rutiere grave (ținându-se cont și de numărul mai mic al populației județului, implicit și al conducătorilor auto) infracțiunile și contravențiile nu lipsesc din statistica perioadei pe care am traversat-o până acum, în 2017. Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie,polițiștii rutieri au aplicat 23.829 sancțiuni contraventionale, din care 9.936 pentru nerespectarea regimului legal de viteza, 1.131 pentru abateri comise de…
Mai mult...Intervenție a elicopterului SMURD la Zalău
Un accident grav s-a petrecut vineri, la orele serii, victimă fiind un tânăr de 27 de ani din domiciliat în Derșida. Acesta s-a accidentat grav cu drujba în timp ce efectua activități în gospodărie, folosind această ustensilă motorizată. La faţa locului a intervenit de urgenţă o ambulanţă de la Zalău care l-a transporat pe tânăr la Unitatea Miltiară de unde a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la o unitate spitalicească.
Mai mult...15 unități de cult din Zalău primesc banii de reparații și dotări de la Primărie
Consilierii locali au aprobat, în ședința de Consiliu Local (CL) municipal, desfășurată joi, la sediul Primăriei Zalău, Proiectul de hotărâre prin care mai multe unități de cult de pe raza municipiului Zalău vor primi bani pentru lucrări de reparații și pentru diverse achiziții. Sprijinul financiar din bugetul local este în valoare totală de 335.500 de lei. În urma desfășurării procedurii de selecție a proiectelor depuse, comisia special votată de consilierii locali a stabilit că au îndeplinit condițiile de acordare a unor ajutoare financiare 15 unități de cult din Zalău. Cea…
Mai mult...La gunoiul “lăudat” se vine cu sacul
Indiferent de preferințele politice ale zălăuanilor, cei mai mulți sunt de acord, atunci când este ceva de apreciat și dovedit prin fapte, că transformările în bine ce au loc în municipiu se pot observa cu ochiul liber, în multe din locurile din centru și în cartierele zălăuane. Desigur, sunt încă foarte multe neajunsuri și lucruri care merg cum nu trebuie ori au fost făcute de mântuială, dar sunt și realizări cu care noua administrație se poate mândri. Se vede de la o poștă faptul că edilul municipiului este un om…
Mai mult...