Cornelia Silaghi, viața în slujba animalelor și pasiunea pentru muzica bisericească

Cântă în corul bisericii, urmează lecții de Canto, și-a dorit să studieze medicina umană, dar a ajuns un cunoscut medic veterinar, iar asta datorită pasiunii și implicării în nobila misiune de salvare și îngrijire a animalelor. Medicul veterinar Cornelia Silaghi are o poveste aparte. Este o „moroșancă” autentică, dar a lăsat Maramureșul pentru un sălăjean alături de care și-a întemeiat familia și a pus bazele activității sale profesionale. Pe Cornelia am întâlnit-o acum doi ani. Organizasem împreună cu Dan și Andrei o ieșire în teren, pentru a strânge gunoaiele aruncate…

Mai mult...

Câinii periculoși, o problemă și în Sălaj

Mai mulți sălăjeni au fost atacați și mușcați de câini pe parcursul anului trecut. Nu puține au fost cazurile în care oameni aflați pe camp, la marginea pădurii sau pe drumuri publice, în mijlocul unui sat s-au trezit atacați de câini scăpați din gospodării, unele animale fiind deosebit de periculoase. În anul 2023, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au efectuat 441 de acțiuni sau controale la persoane fizice/juridice, adăposturi publice și asociații, privind gestionarea câinilor fără stăpân și au aplicat 388 de amenzi în valoare totală de 203.000 de lei.…

Mai mult...

Mai puțini morți pe drumurile Sălajului

Vești bune. Anul trecut, numărul accidentelor rutiere a scăzut în Sălaj. Din fericire a scăzut și numărul deceselor. Raportul anual de activitate al Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj aferent anului trecut arată că în cadrul acţiunilor desfășurate pentru siguranța și fluidizarea traficului, poliţiştii rutieri au constatat 637 de infracţiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, au reținut 3.108 permise de conducere și au retras 792 de certificate de înmatriculare. Totodată, oamenii legii au aplicat aproape 40.000 de amenzi, dintre care majoritatea pentru depășirea limitei de viteză, 3.659 de sancțiuni pentru…

Mai mult...

Zeci de arme și mii de gloanțe deținute ilegal au fost descoperite în Sălaj

Anul trecut, pentru prevenirea și combaterea infracționalității în domeniul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase, polițiștii sălăjeni au fost efectuat 14 percheziții domiciliare, au fost organizate 48 de acțiuni în cadrul cărora au fost constatate 82 de infracțiuni și au fost ridicate, în vederea sechestrării, 33 de arme, 5.434 de gloanțe, 165 de kilograme de carne de vânat, 97 de kilograme de articole pirotehnice și peste 217.000 de kilograme de substanțe periculoase. În domeniul silvic, în anul 2023 au fost înregistrate 348 de dosare penale, au fost confiscați aproape 4.000 de…

Mai mult...

Web2Print București: Soluții pentru succesul afacerii tale

Într-o eră dominată de publicitatea digitală, ne distingem prin expertiza noastră în marketingul tipărit. Ca agenție creativă integrală, noi la Web2Print Tipografie București oferim servicii de producție și tipar, susținute de o echipă experimentată de consultanți în marketing și comunicare. Scopul nostru principal este să vă ajutăm să atingeți succesul maxim prin soluții personalizate de marketing tipărit. Eficiență în gestionarea costurilor: Analizăm proiectele dumneavoastră pentru a identifica soluții financiare eficiente, oferind recomandări privind formatele, cantitățile potrivite și alternativele de materiale de calitate. Impact vizual și tactil: Asigurăm rezultate de impact prin…

Mai mult...

S-a mărit indemnizația de șomaj

Potrivit unei informări făcute de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), baza de calcul a indemnizației de șomaj a fost majorată începând cu data de 1 martie. De asemenea, și la nivelul altor măsuri de stimulare a ocupării forței, stabilite prin Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, au fost operate măriri. Prin urmare, indemnizația de șomaj va creşte cu 62 de lei lunar pentru fiecare persoană, în timp ce indemnizaţia de şomaj acordată absolvenţilor instituţiilor de învăţământ și absolvenţilor şcolilor…

Mai mult...

Campania electorală, interzisă pentru preoți

Potrivit directivelor Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), care a avut loc săptămâna trecută, preoţii sunt obligaţi să păstreze neutralitatea în acest an electoral, iar opţiunile lor politice să fie exprimate doar prin votul personal secret. În acest sens, a fost editat și publicat chiar și un ghid (îndrumar sinodal) privind conduita în acest an electoral, decizia fiind luată în perspectiva alegerilor europarlamentare, locale, legislative şi prezidenţiale. Această decizie nu este ceva nou, BOR menținând de fapt hotărârea sinodală nr. 1676 din 6 martie 2008, prin care, în conformitate…

Mai mult...

Vreme mohorâtă în Sălaj

Meteorologii Severe Weather Alert – Sălaj au anunțat că în următoarele zile, în județ nu vom avea parte de vreme prea frumoasă. Șansele de ploaie sunt din ce în ce mai mari, iar vremea va fi în general mohorâtă. Ploile nu vor fi unele însemnate cantitativ. Vestea bună este că, cel puțin pentru următoarele zile, sunt șanse mari să scăpăm de frig, iar temperaturile să ne aducă aminte că suntem la început de primăvară. Temperaturile se vor încadra între 10 și 16°C pe timp de zi și între 2 și…

Mai mult...

Intervenția pentru salvarea bisericii de lemn din Derșida a fost finalizată

Primăvara a început și de câteva zile a fost anunțat programul intervențiilor Ambulanței pentru Monumente în anul 2024. Vizate sunt bisericile de lemn din Creaca, Inău și Noțig. Pentru aceste intervenții, voluntarii doritori se pot scrie de pe acum intrând pe https://inscrieri.ambulanta-pentru-monumente.ro/. Vestea bună este că a fost finalizată și intervenția la biserica de lemn din Derșida. Potrivit Ambulanței pentru Monumente Sălaj, vechiul lăcaș de cult din Derșida, monument de categorie A, este o biserică care datează, cel mai probabil, din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, aceasta fiind pictată…

Mai mult...

Mai puține îmbolnăviri în Sălaj

Numărul cazurilor de infecții respiratorii a scăzut săptămâna trecută, iar autoritățile sanitare centrale au anunțat încetarea situației de alertă epidemiologică, a transmis Institutul Național de Sănătate Publică. O scădere a infecțiilor respiratorii este înregistrată și în Sălaj. În ultima perioadă, la nivel național au fost raportate peste 77.000 de cazuri de infecții respiratorii, înregistrându-se cu 5,8 la sută mai puţine cazuri comparativ cu aceeaşi săptămână a sezonului precedent.

Mai mult...

Elevii de la API Zalău, sprijiniți să-și aleagă profesia potrivită

În data de 7 martie, Tenaris University și-a deschis porțile pentru a doua activitate din proiectului educativ „Eu și cariera mea”, un atelier de orientare în carieră pe baza unui panel de discuții, creat special pentru Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău. Aproape 100 dintre viitorii absolvenți au răspuns pozitiv invitației primite de la Tenaris Silcotub. Activitatea a oferit elevilor oportunitatea de a interacționa cu specialiștii companiei din domenii diverse de activitate. Echipa de proiect a răspuns la întrebări interesante și curiozități privind studiile potrivite, deciziile de orientare în…

Mai mult...

Roxana Câmpean a pus Sălajul pe harta performanței la concursurile de majorete

Începutul acestei luni a reprezentat pentru Clubul Sportiv „Alegria” din Zalău una dintre cele mai victorioase participări la Campionatul Național de Majorete, desfășurat la Cluj-Napoca, în Sala Sporturilor „Horia Demian”. Adunând peste 800 de sportivi, competiția a reprezentat primul pas spre obținerea calificării la Campionatul European de Majorete organizat de World Association of Majorette-Sport and Twirling, campionat ce se va desfășura în orașul Teplice din Cehia, în perioada 24 – 26 mai 2024. Clubul Sportiv „Alegria” a fost reprezentat la Campionatul Național de Majorete de 10 echipe și de 17…

Mai mult...

Liceul „Ioan Ossian” din Șimleu Silvaniei, inclus într-un parteneriat de studiu în agricultură

La invitația Ambasadei Franței, împreună cu reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, reprezentanții a cinci licee agricole, inclusive directorul Liceului Tehnologic „Ioan Ossian” din Șimleu Silvaniei, profesorul Vasile Benedek, dar și oameni de afaceri au participat, zilele trecute, la un schimb de experiență în Franța. Gazde au fost Liceul Agricol din Rethel și Liceul Viticol din Avize, precum și diverși fermieri, care le-au împărtășit oaspeților români din experiența lor privind colaborarea dintre școală, mediul de afaceri, administrația locală și DGER (Direction générale des études et recherches), în vederea formării…

Mai mult...

Transport ilegal de cherestea descoperit în Șimleu

Zilele trecute, polițiștii sălăjeni au dispus confiscarea a peste 45 de metri cubi de cherestea, material care fusese transportat ilegal de un bistrițean în vârstă de 43 de ani. Oamenii legii au constatat că bărbatul ar fi transportat cherestea pentru care, societatea comercială ar fi înregistrat în aplicația „SUMAL 2” avize de însoțire cu puncte de descărcare diferite, dar întreg materialul lemnos transportat ar fi fost descărcat în într-un singur loc. În seara zilei de 5 martie, transportatorul a dezactivat sistemul de localizare al dispozitivului mobil pe care se aflau…

Mai mult...