S-a mărit indemnizația de șomaj

Potrivit unei informări făcute de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), baza de calcul a indemnizației de șomaj a fost majorată începând cu data de 1 martie. De asemenea, și la nivelul altor măsuri de stimulare a ocupării forței, stabilite prin Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, au fost operate măriri. Prin urmare, indemnizația de șomaj va creşte cu 62 de lei lunar pentru fiecare persoană, în timp ce indemnizaţia de şomaj acordată absolvenţilor instituţiilor de învăţământ și absolvenţilor şcolilor speciale pentru persoanele cu handicap va creşte de la 299 de lei la 330 de lei lunar. De asemenea, prima de inserţie acordată absolvenţilor instituţiilor de învăţământ şi absolvenţilor şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi care se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni se majorează de la 1.794 de lei la 1.980 de lei.

În ceea ce privește subvenția acordată angajatorilor care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială şi care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, creșterea subvenției lunare pentru fiecare persoană va urca de la 2.392 de lei la maximum 2.640 de lei. Totodată, stimulentul financiar lunar acordat angajatorilor care încadrează în muncă elevi şi studenţi pe perioada vacanţelor va crește de la 299 de lei la 330 de lei.

Potrivit ANOFM, începând cu data de 1 martie de aceste majorări vor beneficia și persoanele ale căror drepturi au fost stabilite anterior acestei date.

 

One Thought to “S-a mărit indemnizația de șomaj”

  1. […] de învăţământ și absolvenţilor şcolilor… Articolul S-a mărit indemnizația de șomaj apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment